Copilul tău face mofturi la mâncare? Pune-i în farfurie 6 alimente colorate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Părinţii care nu îi pot convinge pe cei mici să mănânce suficient ar trebui să aleagă alimente cât mai variate, în culori diferite, susţin cercetătorii de la Universitatea „Cornell " pentru Economie Aplicată şi Management.

Aceştia au descoperit că, spre deosebire de adulţi, copiilor le creşte pofta de mâncare dacă au în farfurie alimente colorate. Mai exact, cercetătorii de la „Cornell" susţin că platorurile care conţin şapte feluri de mâncare în şase culori diferite sunt cele care îi fac pe copii să mănânce tot ce-şi pun în farfurie, asigurându-le un aport de nutrienţi cât mai variat.

Metoda mâncării colorate stimulează şi pofta de mâncare a adulţilor. Dar, spre deosebire de copii, oamenilor mari le creşte apetitul dacă au în farfurie doar trei culori diferite.

„Mâncarea considerată apetisantă de adulţi nu este percepută la fel şi de copii, de aceea ar trebui ca părinţii să le aranjeze copiilor hrana în în farfurie în mod diferit faţă de farfuriile proprii fiindcă în cazul lor, gustul contează mai puţin decât aspectul", susţine Kevin Kniffin, coautor al studiului.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite