Ce dietă se recomandă în caz de sindrom de intestin iritabil

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dacă ai dureri de stomac şi te balonezi la scurt timp după ce mănânci anumite alimente există posibilitatea să suferi de sindrom de intestin iritabil. Iată ce măsuri ar trebui să adopţi.

Schimbarea dietei este primul lucru recomandat după stabilirea diagnosticului de sindrom de intestin iritabil. Pentru a-ţi fi mai uşor, se recomandat să ţii un jurnal alimentar, în care să notezi la fiecare 24 de ore tot ceea ce mănânci. În acest fel vei putea identifica mai uşor alimentele care îţi produc tulburări de digestie.

În general, pacienţii diagnosticaţi cu această afecţiune au intoleranţă doar la anumite alimente. Există însă şi alimente care sunt permise tuturor bolnavilor de sindrom de colon iritabil.

Evită dulciurile şi prăjelile!

Persoanele diagnosticate cu sindrom de intestin iritabil ar trebuie să evite grăsimile animale şi zaharurile rafinate, deoarece stimulează activitatea bacteriană din organism şi, implicit, intensifică simptomele. De asemenea, trebuie evitate mezelurile, afumăturile, conservele, fast-food-ul şi mâncărurile condimentate.

La capitolul băuturi, trebuie tăiate de pe listă carbogazoasele (balonează instant), alcoolul, cafeaua şi ceaiul negru sau verde.

 În plus, o serie de legume, precum varza, mazărea şi broccoli trebuie consumate doar o dată pe lună, deoarece produc gaze. Totodată, sunt interzise prăjelile. În schimb, poţi pregăti alimentele pe grătar, în cuptor sau la oala cu abur.

Migdalele combat balonarea

Pentru a combate balonarea, adaugă migdale în dietă de cel puţin trei ori pe săptămână. Ele conţin vitamina E, minerale şi acizi graşi omega 3 şi, în plus, au proprietăţi probiotice. Mai exact, ele ajută la creşterea nivelului de bacterii „bune” din tubul digestiv în detrimentul celor „rele”. În general, bacteriile „rele” favorizează apariţia tulburărilor digestive. Dacă obişnuieşti să mănânci mult la o singură masă, încearcă să porţionezi alimentele în gustări mici şi dese. În acest fel, ele nu vor mai stagna mult timp în intestine şi, implicit, nu vor mai apărea procesele de fermentaţie care duc la formarea de gaze în exces.

Aşa poţi avea o digestie uşoară

- Mănâncă pe îndelete şi mestecă bine alimentele.
- Evită mâncărurile prea calde sau prea reci, deoarece îţi pot irita colonul.
- Mergi la culcare doar după ce au trecut patru ore de la ultima masă.
- Nu mesteca gumă, pentru a evita pătrunderea aerului în stomac.
- Relaxează-te, deoarece stresul este considerat unul dintre factorii care favorizează şi întreţin simptomele bolii.
- Fă sport de cel puţin trei ori pe săptămână, deoarece activitatea fizică îmbunătăţeşte digestia.
- Fii atent la substanţele ascunse din alimente (aditivi şi coloranţi alimentari), deoarece contribuie la inflamarea intestinului.
- Renunţă la fumat, deoarece îngreunează digestia.
- Nu te supraalimenta, deoarece presezi excesiv colonul.

Citeşte şi:

Alungă durerile de cap cu remedii naturale!
Ai bătături? Aşa le vii de hac!

Viață sănătoasă



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite