Stresul şi suferinţa ne tulbură apetitul

Adevărata cauză a tulburărilor alimentare nu sunt şabloanele de frumuseţe împuse de societate, ci vulnerabilitatea psihică.

Psihologii spun că influenţa acestor modele exterioare nu ar fi atât de puternică încât să declanşeze boli unor persoane sănătoase emoţional. Din punct de vedere psihologic, tulburarea de alimentaţie este doar o manifestare exterioară, un simptom al unei suferinţe cu care pacientul trăieşte fără să o conştientizeze. Potrivit psihologului Anca Munteanu de la Centrul de Psihologie de Acţiune şi Psihoterapie din Bucureşti, tulburările alimentare nu pot fi prevenite. "Sunt manifestarea unei suferinţe inconştiente, dar care se exprimă printr-o suferinţă corporală, de aceea nu pot fi prevenite." Exerciţiul comunicării timpurii este singura cale de prevenţie a problemelor de ordin psihic. "Copiii trebuie încurajaţi de mici să comunice, pentru ca suferinţele lor, de orice natură, să nu ajungă să fie exprimate prin suferinţe corporale, nici când ajung adulţi", spune psihologul.

Bulimia şi anorexia, frecvente la adolescente

Refuzul mâncării, reducerea anormală a greutăţii corpului, teama continuă de îngrăşare, folosirea permanentă a unor tehnici de slăbit şi percepţia deformată asupra propriului corp sunt simptomele anorexiei, una dintre cele mai frecvente tulburări alimentare. Majoritatea cazurilor apar la adolescente, dar există şi un procent de 10 la sută de anorexici, în mare lor majoritate, bărbaţi tineri.
La polul opus este bulimia, o tulburare care presupune episoade compulsive de supralimentare. După ce bolnavul mănâncă exagerat începe să se simtă vinovat şi încearcă să-şi provoace vărsături, să consume laxative, să facă exerciţii fizice epuizante. Ca şi anorexicii, bulimicii sunt obsedaţi de aspectul fizic şi au respect de sine extrem de redus.
Frecventă la adolescenţi este şi situaţia contradictorie în care aceeaşi persoană suferă alterantiv de episoade de bulime şi de episoade de anorexie. Tulburările de alimentaţie se pot trata dacă pacienţii se îngrijesc corespunzător, îşi schimbă stilul de viaţă şi atitudinea faţă de ei înşişi.

Mecanismul bolii, ca la dependenţe

Psihologul Anca Munteanu precizează că există multiple abordări terapeutice ale tulburărilor alimentare, dar că acestea se centrează fie pe simptom (refuzul mâncării, în cazul anorexiei sau consumul complusiv al acesteia în cazul bulimiei) şi pe înlăturarea lui, fie se concentrează pe descifrarea semnificaţiei simptomului şi înlăturarea suferinţei care l-a produs.
"Bulimia şi anorexia se manifestă asemănător comportamentelor de dependenţă: persoana încearcă să se abţină, să revină la un comportament normal, se simte vinovată că nu reuşeşte, iar dacă cedează tentaţiei, vinovăţia este şi mai mare, iar dezechilibrul se accentuează", explică psihologul Anca Munteanu.

Sugarii brutalizaţi devin anorexici

Anorexia poate apărea chiar şi în primele luni de viaţă, când bebeluşul refuză alimentaţia. Tulburarea poate fi primul simptom al unei viitoare psihoze infantile (o formă de autism care există de la naştere sau debutează în cursul primelor 30 de luni de viaţă). Dar medicii atenţionează că instalarea anorexiei poate fi provocată de brutalitatea mamei, atunci când bebeluşul este alimentat forţat şi incorect. Trecerea de la alimentaţia la sân, la cea cu lapte praf poate fi un şoc suficient de puternic pentru a declanşa anorexia bebeluşilor, susţin specialiştii. De aceea, mamele trebuie să asigure confortul copilului atunci când îl hrănesc. Hrănirea bebeluşului nu trebuie să fie un gest mecanic, ci un moment afectiv de contact cu mama. Mai mult, atunci când este alimentat exclusiv cu biberonul, copilul trebuie încurajat cu gesturi de tandreţe şi de afecţiune, astfel încât să nu se simtă abandonat din cauza renunţării la alăptare.