Adevarul.ro

Dietă pentru viitoarele mămici

9 mai 2009, 21:21 |  Autor: Ionela Croitorescu , Claudia Georgevici  | 

Dietă pentru viitoarele mămici

Dietă pentru viitoarele mămici

 

Alimentaţia bogată în vitamine şi în minerale este esenţială în timpul sarcinii pentru buna dezvoltare a fătului.

Mai ales în timpul sarcinii, este indicat consumul alimentelor care conţin toate principiile nutritive: proteine (carne, ouă, peşte), glucide (cereale, paste făinoase), vitamine, minerale şi grăsimi (unt, uleiuri vegetale). Preocuparea pentru dieta sănătoasă trebuie însă să înceapă chiar cu câteva luni înainte de concepţie.

Medicii recomandă viitoarei mămici o dietă bogată în alimente care conţin acid folic (carne de vită, legume, cereale) sau chiar administrarea zilnică a unui supliment de acid folic (B9) înainte şi în timpul sarcinii. S-a demonstrat că acest supliment poate reduce riscul de apariţie a spina bifida, un defect congenital neural.

Câte patru porţii de lactate pe zi

Gravidele au nevoie de calciu, atât pentru ele, pentru că ajută la menţinerea densităţii osoase, cât şi pentru făt, acest mineral fiind implicat în formarea dinţilor şi oaselor. Este ideal ca viitoarea mămică să consume zilnic patru porţii de lactate, sub formă de lapte, iaurt sau de brânză.

Administrarea calciului şi a vitaminei D este importantă în special în trimestrul trei, pentru prevenirea rahitismului la copil. Un alt mineral important este fierul. Acesta o fereşte pe mamă de eventuale anemii şi asigură formarea depozitelor de fier şi a globulelor roşii ale fătului.

Interzis în sarcină!

Unele tipuri de peşte oceanic (spadă, macrou, rechin) şi fructele de mare conţin mercur, care poate dăuna dezvoltării fătului. De asemenea, trebuie evitată carnea crudă sau insuficient preparată, pentru că există riscul de infectare cu bacterii, salmonela şi cu toxoplasma.

De evitat sunt şi brânzeturile mucegăite, laptele nepasteurizat şi pateurile, care pot conţine bacteria listeria. Boala produsă de această bacterie, listerioza, poate cauza naşterea prematură. Stai departe şi de produsele conservate şi de îndulcitorii artificiali.

Vitamina C apără de infecţii

Legumele şi fructele sunt bogate în vitamine, indispensabile pentru necesităţile nutriţionale ale mamei şi ale bebeluşului. Sunt recomandate cel puţin trei fructe pe zi şi cinci porţii de legume proaspete. Pe lângă favorizarea absorbţiei fierului, vitamina C (prezentă mai ales în citrice) măreşte rezistenţa corpului faţă de infecţii, ferind-o pe mamă de răceli.

Legumele şi fructele sunt şi surse de vitamina A, necesară pentru creşterea oaselor şi pentru vedere. Atenţie! Trebuie evitat consumul în exces de alimente care conţin această vitamină (precum ficatul) atunci când se iau şi suplimente nutritive. Excesul de vitamina A în sarcină a fost asociat cu unele malformaţii ale fătului.

Fibrele previn constipaţia

Constipaţia apărută pe fondul modificărilor hormonale specifice acestei perioade poate fi combătută prin consumul unor alimente bogate în fibre (pâine şi cereale integrale) și al fructelor uscate (prune). De asemenea, bea multă apă! 

Specialistul nostru

Livia Nena, biolog nutriţionist Bio Nutriliv

Femeilor însărcinate li se recomandă o dietă echilibrată în măsură să ducă la asimilarea corectă a elementelor nutritive din alimentaţie şi care să satisfacă buna dezvoltare a fătului. Se recomandă să nu lipsească din alimentaţie cerealele, fructele, verdeţurile și lichidele, în special apa plată şi sucurile de fructe naturale.

Hrana viitoarelor mame este necesar să cuprindă proteine (ouă, lactate, carne slabă, fasole) pentru o dezvoltare adecvată a fătului, calciu (din broccoli, peşte, lapte), pentru o dezvoltare sănătoasă şi pentru viitorul sistem osos al copilului, fier (din carne slabă, linte, mazăre, spanac, ştevie, salată verde, ouă, fructe uscate - caise, prune şi stafide) şi alte minerale - pentru alimentarea cu sânge „de bună calitate” a fătului, precum şi pentru a preveni anemia mamei.

Acidul folic (din ouă, legume cu frunze verzi: spanac, salată) poate preveni riscul apariţiei la făt a unor defecte. 

Ghid de nutriţie

Ce trebuie să ştii despre căpşuni

Specialistul în nutriție îți explică de ce să ții cont atunci când alegi aceste fructe și de ce sunt indicate în curele de slăbit.

Cele de import, iradiate

Căpșunile de import sunt iradiate pentru a rezista transportului. Alt­fel, s-ar strica în două-trei zile. Fructele iradiate nu mai sunt vii, având o structură asemănătoare conservelor, iar, în plus, au acumulat și radicali liberi. De aceea, este indicat să consumi căpșuni numai în timpul sezonului, de producție internă. Alege-le pe cele coapte, care conțin cei mai mulți nutrienți.

Conţin antioxidanţi

Aceste fructe au proprietăți antioxidante și au foarte puține calorii (27 de kilocalorii pe suta de grame), ceea ce le recomandă pentru curele de slăbit. Sunt o sursă importantă de vitamina C și A, potasiu, calciu și de fier.

Cum le consumi?

Mănâncă-le întotdeauna între mese, pe stomacul gol, nu în timpul mesei sau ca desert. În urma combinării cu celelalte alimente nu se vor mai digera corect și nu vom mai beneficia de proprietățile lor. De asemenea, nu le adăuga zahăr sau frișcă.

Prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi, Directorul Institutului de Cercetări Alimentare


Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Programul prelungit la grădiniţă este riscant pentru inima copiilor

    Copiii care merg la grădiniţe cu program prelungit ajung adulţi cu predispoziţie la boli de ini ...

    Permis şi interzis în hipertensiune

    Regimul alimentar joacă un rol foarte important în menținerea sub control a tensiunii arteriale ...

    Statul vrea să pună taxă pe fast food şi pe berea cu alcool

    Vasile Cepoi, ministrul Sănătăţii a anunţat, joi, că prin noua lege a sănătăţii ar putea fi int ...

    Apa uşoară, elixir pentru viaţă lungă

    Dacă nu am îmbătrâni, am putea vorbi la trecut despre o serie de boli care apar pe fondul unui ...

    Culorile din iris arată starea organismului

    Printr-o simplă examinare a irisului, poţi afla dacă suferi de boli despre care nici nu aveai h ...

    Vremea ne tulbură viaţa

    Timpul rece ne îngraşă, ploaia ne dă dureri de cap, iar vântul este responsabil de starea de st ...

    Cum ne modifică organismul un pahar de cola

    Băutura acţionează asupra organismului ca un drog în doar 45 de minute. Vezi ce se întâmplă exa ...

    O femeie s-a aruncat de la etajul nouă al Spitalului Judeţean din Timişoara, după ce a aflat că are cancer

    A rezolvat un joc Sudoku, după care și-a pus capăt vieții. O femeie în vârstă de 60 de ani a să ...

    Indicaţii terapeutice ale brânduşei de toamnă

     În Evul Mediu, arabii au descoperit proprietăţile tămăduitoare ale brânduşei  de toa ...

    Un elev a fost lovit cu scaunul în cap, în Liceul Decebal din Drobeta-Turnu Severin

    În urmă cu câteva minute, un elev dintr-un liceu a ajuns la spital, după ce a fost lovit cu un ...


    Mălin Bot

    Instalarea prim-ministrului pupilă Victor Ponta, la Guvern, în fostul birou al mentorului-inculpat Adrian Năstase, capătă un înţeles simbolic aparte astăzi, după manevrele de la Inspectoratul de Stat în Construcţii. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

    Du-te acasă, bodyguard!

    Petre Barbu

    Şi am uitat, la dracu’!, să mă iubesc şi să-mi iubesc îngerul meu păzitor.     

    Se poartă căpuşele

    Simona Catrina

    Mi-amintesc de un amic bun ca un corn cald, generos şi chitit pe o viaţă onestă, îndrăgostit ghem de o colegă de facultate.

    Papagalul lui Flaubert

    Andrei Craciun

    Am aniversat de curând, în tăcere, fără fast, ba chiar fără niciun martor, un deceniu de când sunt flaubertian.

    Restauraţia

    Liviu Avram

    Cel mai norocos personaj din procesul Trofeul Calităţii este Adrian Năstase.

    VIDEO "Dacii - Adevăruri tulburătoare 2012": filmul, vizionat de sute de mii de români, răstoarnă istoria

    „Istoria României se bazează pe un lung şir de falsuri?" Răspunsurile oferite în documentar au provocat o veritabilă frenezie: peste 360.000 de vizualizări, aproape 800 de comentarii.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole