Ce peşte punem pe masa de Revelion

Peşte pe grătar sau la cuptor

Tradiţia spune să consumăm peşte la cumpăna dintre ani, pentru a ne strecura printre greutăţi cu uşurinţa peştelui în apă. Dincolo de superstiţii însă, peştele este un aliment potrivit pentru masa de seară, care ne aduce ani de viaţă sănătoasă.

„Mâncaţi peşte!", ni se spune tot mai des. Odată ajunşi la magazin, suntem puşi în faţa unor alegeri deloc simple. Există peşte mare sau mic, autohton sau străin, de apă sărată sau de apă dulce, proaspăt, congelat, marinat, afumat ori la conservă. Ce să cumpărăm ca să fie bogat în Omega 3, dar şi cât mai puţin contaminat cu metale grele?

Omega 3, în peştele oceanic

Consumul a două porţii de peşte oceanic săptămânal aduce organismului doza de acizi graşi de tip Omega 3 necesară pentru a fi protejat de boli cardiovasculare. Acizii de tip Omega sunt acizi graşi mono şi polinesaturaţi esenţiali, pe care organismul nu îi poate produce singur şi care au rol important în dezvoltarea şi în regenerarea organismului.

Peştele nu este singura sursă naturală de acizi graşi esenţiali, dar este cea mai bună. Dintre cele trei tipuri de acizi graşi Omega existenţi, 3, 6 şi 9, Omega 3 sunt cei mai importanţi pentru organism, iar cei din peşte sunt de calitate şi în cantitate superioară celor obţinuţi din alte surse (seminţe de in, nuci, zarzavaturi şi legume). Cele mai mari cantităţi de acizi graşi Omega 3 le conţin macroul, sardinele, heringul, somonul sălbatic sau tonul.

Acizii graşi de tip Omega 3 reduc nivelul inflamaţiei din organism şi nivelul colesterolului „rău" din sânge. De aceea, medicii îi recomandă mai ales persoanelor care suferă de ateroscleroză, de hipertensiune arterială sau celor care au antecedente de infarct miocardic acut. Peştele oceanic sintetizează acizii graşi Omega 3 din algele marine cu care se hrăneşte. De aceea, aceşti acizi se găsesc în cantităţi mult mai mici în peştele de apă dulce sau în cel de crescătorie.

Puietul conţine mai puţin mercur

Problema cu peştele oceanic este că poate fi contaminat cu metale grele, acumulate din apa poluată a mărilor şi a oceanelor. Cele mai mari cantităţi de metale grele se acumulează în carnea peştilor mari, răpitori. Şi macroul de dimensiuni mari adună astfel de poluanţi. Nutriţioniştii recomandă, pentru siguranţă, consumul de peşte puiet, de dimensiuni mici, care nu a avut timp să acumuleze astfel de toxine, sardinele, heringul şi şprotul fiind cele mai sigure din acest punct de vedere. Poţi alege variantele locale, proaspete sau congelate, sau pe cele sub formă de conservă. O altă variantă de a reduce riscul de intoxicare cu metale grele este aceea de a alterna sursa de provenienţă a peştelui.

 Aceasta pentru că nu putem fi siguri care ape de pe Glob sunt mai poluate şi de unde exact a fost pescuit peştele pe care îl mâncăm. Astfel de precauţii se impun mai ales femeilor însărcinate şi copiilor, care primesc şi recomandarea să nu depăşească două porţii de peşte săptămânal. Iar atenţionarea rămâne valabilă pentru orice femeie tânără, mai ales dacă îşi doreşte un copil. Aceasta pentru că multe sarcini sunt neplanificate, iar aceste metale grele rămân în corp şi şase luni după consumul de peşte.

Cel de crescătorie poate conţine antibiotice

Faţă de somonul oceanic, cel de crescătorie trăieşte într-o apă curată, aşa că nu este contaminat cu poluanţi. Din păcate însă, el poate conţine antibiotice, pe care crescătorii le adaugă în hrană, în doze atent monitorizate, pentru a compensa lipsurile provocate de înotul într-un spaţiu limitat. În plus, somonul de crescătorie este mai sărac în Omega 3 decât cel sălbatic. Nici pentru peştele de apă dulce nu se poate garanta că este „curat", în lacuri putându-se deversa tot felul de substanţe.

Dintre peştii de apă dulce (crap, caras, biban, plătică), cel mai bogat în Omega 3 este păstrăvul, la un nivel apropiat de peştele oceanic, iar cel mai sărac este somnul. Carnea peştilor de râu şi de baltă este mai uşor de digerat decât a peştilor oceanici şi are de două ori mai puţine calorii decât a acestora, fiind indicată în curele de slăbire. Toate sortimentele de peşte au o carne uşor digerabilă, săracă în colesterol şi bogată în elemente cu o biodisponibilitate înaltă: proteine, minerale precum fosforul, calciul şi iodul, vitaminele A, D şi B12.

Pe grătar sau la cuptor

Pentru ca balanţa să încline în favoarea beneficiilor pe care consumul de peşte le aduce sănătăţii, este important şi cum îl pregătim. Peştele prăjit este mai greu de digerat, iar substanţele care se formează în ulei prin prăjire sunt nocive. De aceea, este de preferat ca peştele să fie bine gătit pe grătar, la abur sau la cuptor.

Dacă este bine făcută, carnea de peşte este opacă şi se rupe uşor atunci când este atinsă cu furculiţa. Poţi pregăti peştele şi la foc mic, într-o cantitate de apă suficientă cât să îl acopere. Adaugă lămâie, puţin vin alb, pătrunjel, mărar sau alte condimente preferate, potrivite acestui tip de carne. Când cumperi peşte proaspăt, asigură-te că are ochii foarte clari, branhiile roşii şi moi la atingere şi că nu are un miros înţepător. Fileul trebuie sa fie umed şi curat, iar carnea să fie tare.

Protecţie

Două mese de peşte oceanic pe săptămână scad cu 30% riscul de deces al persoanelor care au suferit un infarct miocardic acut.