CAMPANIE „Tu ştii ce mănânci şi ce bei?“ Cum alegi berea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Blondă, neagră, îmbuteliată în PET-uri, la doză sau la sticlă, filtrată sau nu... Află care este cea mai sănătoasă bere.

O bere de calitate, autentică, trebuie să respecte reţeta originală. „Conform legii purităţii berii (Germania, anii 1500), aceasta nu poate fi obţinută decât din malţ, hamei, drojdie şi apă", spune profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare din București.

Berea care este obținută conform acestei recomandări conține o cantitate importantă de vitamine (B1, B2, B5, B6, B9, PP, H, inozitol), săruri minerale (potasiu, calciu, magneziu, fier, cupru, zinc, fluor şi mangan), aminoacizi, glucide şi proteine.

Vitamina B și potasiul, aliați ai inimii

Mai ales în această perioadă în care termometrele au înregistrat valori cu până la 10 grade mai mari decât cele normale, berea este la mare căutare și de mare ajutor. Ea contribuie la refacerea rezervelor de apă şi de săruri minerale ale organismului pierdute prin transpiraţie.

De asemenea, ca urmare a conţinutului ridicat de vitamine din grupul B, specialiștii spun că berea, consumată cu moderație, poate fi utilă pentru prevenirea bolilor cardiovasculare. În plus, datorită potasiului din conținut, berea ajută la scăderea nivelului de colesterol şi a tensiunii arteriale.

Conform specialiștilor, un consum moderat de bere poate reduce considerabil riscul de apariție a pietrelor la rinichi și determină eliminarea nisipului şi a calculilor de mici dimensiuni.

Chiar dacă este pură și are multiple beneficii asupra sănătății, este recomandat ca bărbaţii fără probleme de sănătate să consume 500 ml (o sticlă) de bere pe zi, iar femeile - 300 ml.

Ingrediente pe care trebuie să le evităm

Pentru a beneficia de efectele berii, specialiștii ne sfătuiesc să fim atenți ce tip de bere alegem. Există pe piaţă formule de bere care au în compoziţie aditivi - care sunt folosiţi pentru menţinerea spumei. Potrivit specialistului, berea poate fi falsificată prin adaos de apă sau alcool, prin utilizarea surogatelor de malţ (pir-glucoză) sau de hamei (pelin, genţiană, etc.), adaos de îndulcitori naturali (zahăr, dextrine, glucoză) sau artificiali (zaharină - E954, ciclamaţi - E952, aspartam - E951), adaos de antiseptici şi neutralizanţi (dioxid de sulf E220 şi sulfiţi, acid salicilic, acid boric E284) şi prin adaos de coloranţi, cum ar fi caramelurile - E150.
„Zaharificarea cu acid sulfuric este o altă practică. Ea este extrem de periculoasă pentru că acidul sulfuric conţine urme de arsenic", spune profesorul Mencinicopschi.

Blondă sau brună, după gust

Compoziţia celor două tipuri de bere nu diferă prea mult, aşa încât nu se poate spune că una este mai bună decât alta din punct de vedere nutriţional. Berea blondă se obţine din malţ blond, iar cea brună din malţ torefiat sau din malţ brun, care dă culoarea specifică. De aceea, alegerea berii se face în funcție de preferințe.

PET sau doză?

Nu ar trebui să ținem totuși cont de preferințele individuale când vine vorba despre recipientele în care este îmbuteliată berea. Acest lucru deoarece consumul regulat de băuturi acide ambalate în sticle din plastic devine periculos în timp, putând favoriza apariţia cancerelor de sân, uterin şi de prostată. „În componenţa ambalajelor de plastic se găsesc ftalaţi, iar aceştia pot migra în lichidele din sticlă. Anumite băuturi sunt mai «extractive» decât altele, atrăgând o concentraţie mai mare de ftalaţi din ambalajul de plastic. Este vorba despre cele acide, cum este alcoolul", atrage atenţia prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi. Această migrarea a ftalaţilor din plastic este mai puternică atunci când PET-urile sunt expuse direct la soare, lucru care se poate întâmpla uneori chiar înainte ca berea să fie cumpărată, din cauza depozitării necorespunzătoare.

CItește și...

CAMPANIE „Tu ştii ce mănânci?" Care este cea mai sănătoasă carne
Burta de bere ar putea avea, de fapt, alte cauze

De aceea, chiar dacă nu renunțăm să bem bere la sticlă din plastic, este bine ca acest consum să fie redus. În plus, berea care a fost ținută la temperaturi mai mari de 30 de grade Celsius nu ar mai trebui băută.

Specialiștii atrag atenția și asupra berii la cutie. În acest caz, pericolul este reprezentat de ionii de aluminiu, care au au un efect toxic și pot favoriza apariția bolilor Alzheimer și Parkinson, dar și a anemiei și a afecţiunilor pulmonare. În plus, aceste substanțe împiedică absorbţia calciului, crescând astfel riscul de osteoporoză sau de osteomalacie (oase moi si casante).

Filtrată sau nefiltrată?

Berea nefiltrată are mai multe substanțe nutritive. Deși, prin filtrare, berea devine mai limpede, acest proces înlătură drojdia și aroma băuturii.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite