Ridică-te de pe scaun ca să te fereşti de cancer

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Riscul de cancer la prostată scade cu 10 până la 20% dacă bărbatul face puţin mai mult sport
Riscul de cancer la prostată scade cu 10 până la 20% dacă bărbatul face puţin mai mult sport

Statul pe scaun pe perioade de timp îndelungate favorizează apariţia mai multor forme de cancer, au descoperit cercetătorii de la Instititul de Cercetare pentru Cancer (AICR) din SUA.

Oamenii de ştiinţă americani au asociat 50.000 de cazuri de cancer mamar şi 40.000 de cancer de colon, descoperite în SUA într-un singur an, cu una dintre cele mai simple manifestări ale stilului de viaţă moderm: statul pe scaun.

Citeşte şi:
Iată cum poţi reduce cu 35% riscul de a muri mai devreme

FOTO Un chip de om a apărut pe o tumoră testiculară analizată ecografic

Potrivit studiului efectuat de profesorii de la AICR, ridicându-ne de pe scaun putem reduce semnificativ riscul de a dezvolta cancer de colon sau de sân, informează Medical News Today.

Statul pe scaun timp îndelungat creşte factorii de risc care favorizează cancerul, precum alimentaţia dezechilibrată, formată din prea multe produse procesate industrial, poluarea şi predispoziţia genetică.

"Zilnic ni se oferă o mulţime de oportunităţi pentru a face mişcare şi a ne proteja, concomitent, de cancer. Nenumărate, nu una singură! Trebuie să ne gândim serios la cum ne organizăm timpul, cum facem mai multe pauze mici pentru a ridica mai des de pe scaun", a declarat purtătorul de cuvânt al AICR, Alice Bender.

"Cele 30 de minute sau o oră de sport pe zi sunt excepţionale, dacă reuşim să ne urnim din loc, dar reprezintă doar o mică parte din cele 24 de ore din zi, pe care le petrecem, aproape în întregime, stând jos", a continuat Bender, care a atras atenţia că activităţile aparent neînsemnate fac diferenţa.

2 minute de mişcare la o oră

Recomandarea specialiştilor americani este ca, o dată la o oră, să ne ridicăm de la birou sau din faţa televizorului pentru a ne mişca cel puţin unul sau două minute.

O simplă vizită la colegii de muncă care lucrează la etajul superior (efectuată pe scări, nu cu liftul) este una dintre nenumăratele opţiuni pe care le avem pentru a face un pic de mişcare.

Totodată, putem să ne plimbăm în timp ce vorbim la telefon sau să ieşim din sediu pentru a ne aerisi un pic. Practic, orice metodă este binevenită, pentru că astfel ne echilibrăm circulaţia sangvină şi reducem riscul de apariţie a inflamaţiilor, care sunt un alt factor de risc al cancerului.

Dar cum poate un simplu fapt precum statul pe scaun să favorizeze apariţia cancerului?

Oamenii de ştiinţă au explicat că studiul a vizat analiza proteinei C reactive, folosită în diagnosticarea cancerului, fiind unul din indicatorii analizați și urmăriți în evoluția bolii. Un nivel prea mare de proteina C reactivă generează inflamaţii, care sunt asociate cu riscul de cancer. Cercetătorii au descoperit că exerciţiile fizice practicate zilnic scad nivelul proteinei în rândul femeilor care au intrat la menopauză, reducând astfel pericolul de apariţie a inflamaţiilor şi, ulterior, a cancerului.

Mişcarea reduce riscul cu până la 35%

Cercetătorul Christine Friedenreich, prof. dr. epidemiolog de la Centrul de Tratare a Cancerului din Canada, a analizat la rândul ei influenţa stilului de viaţă asupra riscului de apariţie a bolii.

Dr. Friedenreich a constatat că mişcarea, chiar şi practicarea unui mers mai alert, "scade semnificativ" pericolul de cancer, indiferent de alţi factori de risc care predispun la afecţiune (ţesutul adipos, rezistenţa la insulină, densitatea mărită a sânilor şi nivelurile hormonilor sexuali pentru cancerul mamar, etc).

"Riscul de apariţie al cancerului de sân şi al celui de colon scade cu 25-30% dacă avem o activitate fizică moderată. Riscul de cancer la prostată scade cu 10 până la 20%, iar cel de cancer endometrial cu până la 35% dacă persoana face puţin sport", a declarat prof. dr. Christine Friedenreich.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite