Tov. Corbu: "Câinele nu latră!"

"dosarelor de cadre" ca nişte adevărate personaje. Personaje de film, personaje de teatru. De teatru absurd, de teatru al umbrelor chiar, pentru că mulţi nu mai sunt în viaţă. Moravurile şi

"dosarelor de cadre" ca nişte adevărate personaje. Personaje de film, personaje de teatru. De teatru absurd, de teatru al umbrelor chiar, pentru că mulţi nu mai sunt în viaţă. Moravurile şi parfumul epocii sunt singurele care rămân, dincolo de praful dosarelor, dincolo de intrigile epocii acelor vremuri, pentru unii, nostalgice, pentru alţii, de tristă amintire.
Tovarăşul Corbu, Mierlea, tovarăşul Bivolu, tovarăşul Baltă, tovarăşul Spălăţelu. Tot atâtea personaje demne de Moliere, demne de La Fontaine. Demne de Orwell.

1971, toamna. O poveste cu un câine. Câinele tovarăşului Corbu
"Subsemnatul Abraham B., membru de partid din 1921, membru activist de partid din ilegalitate, domicilat în Bucureşti, strada Londra nr.15, vă aduc la cunoştinţă cele ce urmează: Fiind suferind de inimă şi de ateroscleroză, având din cauza asta ameţeli permanent, am dat un telefon tovarăşului Corbu care de asemenea locuieşte pe strada Londra nr. 15, cu intenţia să-l rog să îndepărteze câinele din casă, deoarece din cauză că latră câinele nu putem dormi şi nici odihni"! Aşa începe scrisoarea-denunţ pe care un vecin al jurnalistului scânteist Nicolae Corbu, o altă legendă a Scânteii - una dintre cele mai respectate (prin inteligenţă, mai ales). Un om de elită, un şef (redactor-şef adjunct) foarte respectat. Vecinul tovarăşului Corbu reclama multe: că se ascultă muzică şi că se dau petreceri, că nu se iese la curăţatul frunzelor toamna, la curăţatul zăpezii iarna şi, în general, la curăţenia de sărbători: 23 August şi 1 Mai. Ca un laitmotiv însă, tovarăşul Abraham reia povestea câinelui tovarăşului Corbu. "L'am rugat să ţină cont că am peste 70 de ani şi sunt suferind. Nu am putut să mai vorbesc, căci m'a întrerupt, ţipând în telefon mi-a spus "Mincinosule! Nu e adevărat, câinele nu latră"! şi cu asta mi-a închis telefonul!". Evident că reclamagiul de partid Abraham nu s-a oprit doar la povestea cu câinele. El a reclamat-o şi pe fetiţa tov. Corbu, care fumează şi care a apărut şi la gazetă.
"Pe ziua de 14.V.1968 am fost nevoiţi să ne adresăm tovarăşului secretar al ORG de bază de la Scânteia. Scrisoarea a fost semnată de soţia mea Abraham Sonia care de asemenea e membru de partid din 1923. În scrisoare se arăta că soţia mea a întrebat pe Irina, fiica lui tov. Corbu, de ce nu dă bună ziua la locatari, ei fiind oameni în vârstă, iar ia e elevă la şcoala I.L. Caragiale, de ce nu respectă vârsta înaintată a cetăţenilor? Drept răspuns dat soţiei mele a fost: "Mitocancă ce ieşti!". Vă mai amintesc că a apărut un articol în Scânteia (n.r. - Scânteia Tineretului) despre fata lui Corbu cu iniţialele I.C. prin care se arată că e indisciplinată la şcoală, că fumează, că are note destul de slabe. La întrebarea corespondentului, Irina a răspuns că şi acasă fumează şi că acasă toată familia fumează, inclusiv femeia de servici. Nu ştiu dacă în urma scrisorii trimisă de soţia mea organizaţiei de partid de la Scânteia s-a stat de vorbă cu tov. Corbu sau nu, fapt este că el continuă să ne sfideze, poartă nasul sus", scria comitetului PCR al ziarului Scânteia în 18.X.1971 Abraham B. încheind cu parola roşie: "Salutări tovărăşeşti".

2006, toamna. Fiica tovarăşului Corbu confirmă: "E adevărat, fumam la bufetul şcolii - m-a prins directorul Mierlea..."
"E adevărat. Am avut în trimestrul ăla patru la purtare. Eram în clasa a opta. Asta se întâmpla în '68. Atunci eram eu în clasa a opta. Fumam la bufetul şcolii şi m-a prins tovarăşul director Mierlea. M-a prins şi m-a exmatriculat trei zile şi, după aceea, a apărut în Scânteia Tinetetului un articol semnat de tovarăşa Lustig de la Scânteia Tineretului care a făcut interviu cu noi ăştia cu 3 şi 4 la purtare. Tovarăşa Lustig care este nevasta lu' Oliver Lustig şi mama lui Adrian Lustig, actualul dramaturg, soţul Eugeniei Vodă. Au fost mai multe întrebări, dar asta a fascinat-o pe ea că eu am zis că toată lumea fumează acasă, inclusiv femeia de serviciu. şi asta a şi publicat. Tata nu a ştiut de apariţia acestui articol. Dar în acele vremuri turnătoriile se făceau în diverse feluri. A fost o asemenea fericire pe tov. Lustig că poate să-l înfunde pe tov Corbu, de la Scânteia, prin fiică, încât a publicat acel articol într-o sâmbătă ... Vă daţi seama cum m-am dus eu acasă, când a aflat tata despre mine că eu apar prin ziare. Nu m-a pedepsit. A avut o chestie extraordinară, de-aia îmi şi aduc aminte. Am intrat până la urmă în casă, că nu aveam ce să fac şi el mi-a zis:
Hai să mergem să-ţi cumperi pantofi!
. şi m-a redus la tăcere. Adică, mai vinovată nu m-am simţit în viaţa mea ca atunci", povesteşte, acum, la aproape 40 de ani de la întâmplările din strada Londrei, Irina Diana Corbu, acum psiholog. Doamna psiholog a ţinut să menţioneze că pe câine îl chema Boby şi că, într-adevăr, nu lătra, nu muşca: "Era un căţel. Un caniş maro. O amărăciune de căţel, o păpuşică, pentru că era fetiţă şi o chema Boby. Nu făcea nimic, nici nu lătra, nici nu muşca. Era plimbat în lesă pentru că erau hingheri pe vremea aia"!

1950-1960: războiul de zece ani al familiilor unor scânteişti din Iaşi
Prezentăm în continuare fragmente dintr-un "referat", întocmit în legătură cu declaraţiile făcute de "tov. Beneş Lazăr împotriva tov. Corcaci Manole", corespondentul Scânteii în regiunea Iaşi.
"Cercetând împreună cu tov. Burghelea Iorgu din partea Secţiei de propagandă şi Agitaţie Regională de Partid Iaşi am constatat că cele reclamate fac obiectul unor discuţii şi certuri care au loc de ani de zile între tov. Beneş şi tov. Corcaci. Această situaţie porneşte în primul rând de la faptul că în perioada când Beneş Lazăr era corespondentul Scânteii a ocupat întreaga casă, iar atunci când a fost scos din muncă a trebuit să cedeze treptat nu fără serioase împotriviri spaţiul necesar corespondentului Scânteii. În momentul de faţă L. Beneş ocupă două camere plus bucătărie, spaţiu suficient, deoarece familia sa este compusă din trei persoane (...) Discutând cu tov. Corcaci şi Beneş a reieşit că în cercurile lor nu a intervenit nici un fapt nou, ci se continuă vechile discuţii mahalagisme, pornite de la nimicuri. (...) Menţionăm că la întrebarea noastră ce anume a survenit ca să-l determine să telegrafieze Scânteii ne-a răspuns că a făcut aceasta în urma zgomotelor ce veneau din locuinţa lui Corcaci în seara de duminică 6 noiembrie (femeia de serviciu cânta, aparatul de radio era pus la maxim). Recunoaşte însă că familia Corcaci lipsea de acasă şi s-a reîntors pe la orele douăsprezece noaptea. (...) În discuţia avută cu tov. Timofte secretar cu propaganda şi tov. Stănescu şeful secţiei propagandă, au menţional că L. Beneş este cunoscut că are obiceiuri de a face reclamaţii neserioase. (...) În concluzie având în vedere cele ce au reieşit din discuţiile avute cu tovarăşi care cunosc bine pe tov. Corcaci M. şi L. Beneş, precum şi relaţiile care există între aceştia credem că aceste certuri nu vor putea fi curmate până când unul din aceştia nu va fi mutat", se spunea în referatul întocmit de doi tovarăşi, probabil de la Cadre, care nu-şi declină funcţia: Burghelea şi şniţel.

1960. O turnătorie de partid elegantă despre tovarăşul Bivolu
"În legătură cu cele întrebate de tov. Stănel Spiridon ce părere am de tov. Nicolae Bivolu, cum am muncit în colectivul "Viaţa de partid", relatez următoarele: După părerea mea tov. Bivolu a muncit mult. (...) Angrenat de asemenea în multe sarcini obşteşti el a scăpat din vedere pregătirea sa personală - învăţătura - lucru esenţial pentru un conducător şef de secţie la ziarul Scânteia. Socotesc că a trecut prea mult timp de când nivelul politico-ideologic bate pasul pe loc. (...) Am auzit în ultima vreme că tov. Bivolu a fost antrenat la unele petreceri bând mai mult decât trebuie. În acelaşi timp am avut ocazia să văd că el şi-a neglijat întrucâtva şi familia. Socotesc că ajutat temeinic poate să câştige mult - atât el personal cât şi redacţia noastră", scria într-o declaraţie din 5.XI. S. Spălăţelu. Pare doar o turnătorie de partid elegantă despre şi la adresa tovarăşului Bivolu. Pare o declaraţie dată la o şedinţă de partid. Nu avem alte documente care să spună mai mult.

1955. Poveste neterminată cu un ceas de mână: i s-a dat sau i s-a luat, l-a furat sau i-a fost furat?
"Subsemnatul Spălăţelu D. Ion declar următoarele: În urmă cu câteva luni mi-a dispărut din cameră din căminul Sevastopol ceasul de mână. În ultimul timp vroiam să-l cumpăr, din necesitate urgentă un alt ceas. De treaba asta ştiau mai mulţi tovarăşi din apropierea mea. ştia şi soţia mea şi Dobre Lenţi care lucrează în acelaşi birou cu dânsa. La un moment dat soţia a trebuit să se interneze în spital. După vreo două zile de la această întâmplare Dobre Lenţi a venit şi m-a anunţat că prietenul ei "care lucrează la Bucureşti şi care este vestitul nostru motociclist Duşan!!! a călcat o femeie, i-a rupt un picior şi având nevoie de bani pentru repararea celor săvârşite are un ceas de vânzare"". Nemaipomenita poveste a ceasului de mână (dacă a fost dat sau luat, dacă a fost furat sau i-a fost furat cuiva) şi, mai ales, cum s-au descurcat cei de la Cadre, chiar vestitul tovarăş Maxim în acest caz - sâmbăta următoare, în seria a patra a poveştilor de râsu'-plânsu' cu ziarişti scânteişti!

Nu rataţi !
Luni, "Cazul Angelescu, boss de presă atipic" (partea a II-a). Tot luni, începem serialul "notelor informative" - importante piese la "dosarul de cadre".