Soluţii de ultimă oră pentru artroză

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproximativ 200.000 de tineri români cu vârste între 25 şi 45 de ani suferă de această boală care apare de obicei la vârsta a treia. Nu există în prezent niciun tratament care să elimine durerile articulare, ci doar care le ameliorează. Cea mai nouă terapie are o eficienţă îndelungată şi niciun efect advers.

Artroza, caracterizată prin degradarea cartilajelor de la nivelul articulaţiilor, apare odată cu înaintarea în vârstă. Însă un număr tot mai mare de tineri este diagnosticat cu această afecţiune.

„Tinerii sunt o categorie de vârstă foarte activă. Activităţi sportive precum tenisul, fotbalul sau skiul pot supune încheieturile, în special pe cele ale genunchiului, la un efort care duce în timp la apariţia artrozei", explică acest fenomen dr. Lucian Diaconescu, medic chirurg ortoped la Spitalul Clinic de Urgenţă „Sf. Ioan" din Bucureşti.

Orice durere la nivelul articulaţiilor trebuie să trimită tinerii la medic, atrage atenţia specialistul. În lipsa unui tratament, cartilajul se degradează ireversibil.

Antiinflamatoarele pot calma durerea

Intensitatea durerii provocate de deteriorarea cartilajului articular variază de la un bolnav la altul, ca şi gradul de afectare a mobilităţii. În funcţie de aceste suferinţe se recomandă tratamentul, care poate consta, în cazurile uşoare, în medicamente antiinflamatoare nesteriodiene, în analgezice şi în kinetoterapie pentru refacerea mobilităţii.

În cazurile severe se fac injecţii în articulaţii

Când durerile sunt puternice, se administrează anumite substanţe prin injecţii în interiorul articulaţiei, cum ar fi cortizonul sau acidul hialuronic. Acesta din urmă există în mod natural în organismul uman, în concentraţii mai mari în ţesuturile conjunctive, asigurând vâscozitatea suprafeţelor cartilajelor.

Odată cu înaintarea în vârstă, organismul produce cantităţi tot mai mici de acid hialuronic. Suplimentarea acestuia prin injecţii reface suprafaţa de alunecare a oaselor articulaţiei şi elimină astfel durerea. Tratamentul trebuie reluat la fiecare şase luni.

Tratament fără substanţe sintetice

De curând, s-a lansat în România o nouă terapie pentru artroză, Orthokine, care se obţine din sângele propriu al bolnavului, fără niciun adaos de substanţe sintetice şi, în consecinţă, fără efecte adverse.

Pentru această terapie se recoltează sânge de la bolnav cu o seringă specială, care conţine microsfere de sticlă. „S-a observat că atunci când intră în contact cu anumite suprafeţe, cum sunt cele de sticlă, celulele sanguine produc un anumit tip de proteine, numite citokine antiinflamatorii", a explicat doctorul Carsten Moser de la Groenmeyer Institute for Microtherapy, din Germania, acolo unde a fost creată metoda. Sângele recoltat se incubează 6-9 ore, timp în care concentraţia de citokine creşte de 140 de ori.

În laborator, aceste proteine sunt separate de celulele sanguine, iar serul, denumit autolog, se injectează în articulaţia dureroasă (orice articulaţie afectată de artroză) a aceluiaşi bolnav de la care s-a recoltat sângele. Efectul acestei terapii durează doi ani, mai mult decât toate tratamentele existente.

Noua terapie nu este decontată de CNAS

De tratamentul cu ser autolog au beneficiat până acum peste 10.000 de pacienţi din Germania, Austria, Spania, Olanda, Cehia şi Slovacia. Ea este aprobată de EMEA, autoritatea europeană de reglementare a medicamentului, însă nu şi de FDA, instituţia similară din SUA.

În România, ea se realizează deocamdată la o singură clinică privată din Bucureşti şi nu este decontată de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS). Un tratament constă în şase injecţii, administrate câte una pe săptămână, şi are preţul de 1.100 de euro.

Când este indicată operaţia

Cea mai eficientă metodă de a trata artroza este operaţia de înlocuire a capetelor de os cu o proteză articulară. Ea este indicată în artroza severă, invalidantă. După fixarea protezei, durerea dispare, însă recuperarea mobilităţii este îndelungată.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite