Radu Braga, neurocercetător: „Creierul unei femei e fundamental diferit de cel al unui bărbat“
0
Cercetătorul Radu Braga ne ajută să înţelegem câteva dintre procesele care au loc la nivelul celui mai complex organ uman. Reţinem numai ceea ce ne place sau ne displace, iar lucrurile care ne sunt indiferente sunt uitate.
Adevărul: Diferenţele dintre sexe există şi la nivelul creierului?
Radu Braga: Categoric. În primul rând, suntem diferiţi din punct de vedere genetic, iar genetica influenţează sinteza hormonilor sexuali. Prin urmare, creierul începe să se dezvolte diferit încă din viaţa intrauterină. După ce ne naştem, o influenţă mare asupra creierului are mediul înconjurător şi tiparul cultural în care suntem crescuţi. De exemplu, hainele destinate unei fetiţe sunt destul de diferite de cele ale unui băiat, lucru, de altfel, firesc. De asemenea, dezvoltarea creierului este influenţată şi de educaţie, care în cazul unei fete va fi diferită de cea a unui băiat. Un alt aspect interesant de ştiut este că, genetic, femeile sunt construite pentru comunicare, deoarece au un număr de legături neuronale între emisferele cerebrale mult mai mare decât îl au bărbaţii, iar acest lucru le permite să facă mai multe asocieri şi corelaţii. În plus, au un simţ aparte pentru detaliu. Bărbaţii, în schimb, au o gândire mult mai pragmatică şi schematică şi sunt strict orientaţi să rezolve probleme complexe de raţionament. În concluzie, creierul unui femei e fundamental diferit de cel al unui bărbat.
Ce anume ne influenţează personalitatea? Învăţăm imitându-i pe ceilalţi?
Trăsăturile de caracter încep să se modeleze încă din viaţa intrauterină şi sunt influenţate de comportamentul mamei pe parcursul sarcinii. Acest proces continuă şi după naştere, mai multe studii recente reflectând faptul că, spre exemplu, un copil născut într-o familie de părinţi certăreţi va fi la rândul său certăreţ. În schimb, dacă părinţii sunt joviali, copilul are toate şansele să aibă o astfel de constituţie emoţională. Să vă explic acest lucru mai pe larg. Din momentul în care începe să se formeze, creierul este ca un baton de plastilină care începe să se modeleze în funcţie de ceea ce simţurile îi aduc din mediul înconjurător. În termeni ştiinţifici, acest proces se numeşte plasticitate neuronală. Pentru a susţine mecanismele de învăţare şi de modelare, există în creier mai multe grupuri de neuroni care formează „sistemul neuronilor oglindă". Pentru a înţelege mai bine ce reprezintă „sistemul neuronilor oglindă" am să vă dau un exemplu. Orice părinte se bucură atunci când copilul său îi zâmbeşte sau râde pentru prima oară. Puţini ştiu însă că acest prim gest reprezintă pentru copil un gest stereotip, copiat, pe care copilul reuşeşte abia atunci să îl exprime.
Practic, de când iese din maternitate, în jurul nou‑născutului sunt în permanenţă numai zâmbete. Luând contact cu ele frecvent, începe să le imite ca pe o primă formă de limbaj non-verbal. Abia ulterior, pe măsură ce timpul trece, va învăţa să asocieze zâmbetul şi altor forme de emoţie. Prin urmare, zâmbetul este o consecinţă a comportamentului celui din jur. De aceea este foarte important ca un copil să crească într-un mediu sănătos. Doar astfel va deprinde gesturi şi atitudini pozitive. Este evident că dacă modelele pe care le are îl inspiră şi îi creează toate premisele pentru a deveni o persoană plină de viaţă şi de imaginaţie, aşa se va şi întâmpla. Natura a prevăzut resurse creierului nostru pentru a se adapta şi a se dezvolta şi în condiţii mai puţin fericite, dar acestea nu sunt nelimitate.
Stresul a devenit o constantă în viaţa noastră. Cum afectează acesta activitatea cerebrală?
Eu nu aş spune că stresul este rău. Ca fiziolog, trebuie să subliniez că este principalul mecanism de adaptare pe care îl avem la îndemână. Iar ca orice mecanism, are nişte instrucţiuni de utilizare, care sunt relativ simple. Spre exemplu, cu mii de ani în urmă, când omul peşterilor întâlnea ursul, avea două opţiuni: fuga sau lupta. Ambele soluţii necesită o bună corelare a creierului cu muşchii. În consecinţă, organismul eliberează hormoni de stres, care au rolul să ascută simţurile şi funcţiile sistemului nervos, să aducă oxigen în organism, să stimuleze funcţia de pompă a inimii şi să inunde sângele cu glucoză şi cu acizi graşi, pentru a hrăni muşchii. În termeni plastici, stresul „armează" arma.
Fuga sau lupta, adică efortul fizic, o descarcă. În zilele noastre, mecanismele de adaptare la stres s-au păstrat, creierul îşi creşte randamentul, însă efortul fizic lipseşte de cele mai multe ori din ecuaţie. În consecinţă, glucoza şi acizii graşi, adică „energia" circulantă, nu mai sunt consumaţi şi ajung să se depună pe pereţii vaselor de sânge şi în ţesutul adipos, să uzeze pancreasul, inima şi alte organe. Apar astfel bolile cardiovasculare şi diabetul zaharat.
Hormonii de stres stimulează funcţiile cerebrale şi, de aceea, foarte mulţi oameni devin mai eficienţi atunci când lucrează sub stres. Însă atunci când această balanţă se dezechilibrează, stresul acţionează atât indirect, prin efectele pe care le produce asupra organismului, cât şi direct asupra creierului. Stresul determină dezechilibre ale sintezei anumitor neurotransmiţători în creier, care conduc la tulburări de învăţare şi de memorie, de atenţie şi de concentrare, de somn şi de comportament alimentar, culminând cu instalarea unor stări de epuizare psihică sau cu tulburări depresive.
Cum reuşeşte creierul să stocheze atât de multe informaţii?
Modul în care se stochează informaţia pe creier e cu totul fascinantă. Imaginaţi‑vă că 90 % din informaţia care ajunge la nivelul creierului este vizuală. Restul semnifică auz, miros etc. Creierul are extraordinara capacitate de a simplica tot. De exemplu, dacă trag două linii verticale şi una orizontală, obţin o casă. La nivelul creierului există un fel de filtru pentru informaţiile de frecvenţă joasă şi de frecvenţă înaltă (aceasta înseamnă contururi, reprezentate de linii orizontale, oblice şi verticale, de cerculeţe etc.). Prin urmare, elementele cu care operăm sunt simboluri denumite reflectări neuronale. Şi, paradoxal, când ieşim pe stradă, ceea ce observăm în jurul nostru ajunge la nivelul creierului sub forma unor cerculeţe şi linii. Lucrurile cu care venim în contact într-o zi nu reprezintă realitatea adevărată, ci realitatea pe care creierul trebuie să o reconstruiască din experienţa lui cu mediul înconjurător. Mai este important de spus că reţinem numai lucrurile care fie ne plac, fie ne displac. Ceea ce ne lasă indiferenţi se uită. Cu alte cuvinte, stocăm cu precădere ceea ce ne place sau ceea ce ne dispalce. Explicaţia este că există nişte mecanisme de recompensă care ne condiţionează să căutăm recompensa sau să evităm pedeapsa.
"Din momentul în care începe să se formeze, creierul este ca un baton de plastilină care începe să se modeleze în funcţie de ceea ce simţurile îi aduc din mediul înconjurător.
„Creierul este stresat de necunoscut"
Suntem sfătuiţi la fiecare pas să gândim pozitiv. O astfel de gândire influenţează activitatea creierului?
În momentul în care gândeşti pozitiv, practic îţi obligi creierul să ia măsuri. De fapt, avem două variante: fie ne stimulăm creierul să se dezvolte, să fie creativ, fie nu ne mai batem capul cu nimic nou. Acesta însă este începutul sfârşitului. Există o vorbă care spune că „ceea ce nu foloseşti, se pierde". Deci, dacă vrem să ne menţinem creierul în formă, trebuie să-l folosim. Dacă îl condiţionăm pozitiv, va avea tot timpul disponibilitatea să găsească soluţii la problemele de zi cu zi. Dispoziţia este condiţionată de circuitele serotoninergice. Acestea se proiectează pe scoarţa cerebrală şi practic obligă creierul să fie în formă. În momentul în care circuitele se scurtcircuitează, creierul intră în derivă. Consecinţele sunt simplu de anticipat.
Ce face creierul cu experienţele negative?
Aici lucrurile sunt mai complicate. Cele mai multe persoane au tendinţa de a proiecta mental o cutiuţă în care aşază experienţele emoţionale negative şi, după aceea, o închid cu un lacăt şi o bagă sub preş. Deoarece nu a fost digerată, este posibil ca această experienţă să-şi pună amprenta asupra comportamentului prin mecanisme specifice subconştientului. Însă aici pătrundem în zona psihologică, unde nu am competenţe şi nu aş vrea să dezvolt mai mult. O altă variantă ar fi să digerăm informaţia respectivă. Mai exact, trebuie să înţelegem de ce am ajuns în această situaţie, de ce am suferit şi să căutăm soluţii astfel încât pe viitor să nu repetăm experienţa. Iar lucrul acesta îl putem face singuri ori ajutaţi de un psiholog. Depinde de fiecare individ în parte.
Cum ne menţinem creierul în formă până la adânci bătrâneţi?
Sunt tot felul de lucruri pe care le putem face încă din timpul tinereţii. Studiile au arătat că o persoană este interesată să găsească soluţii la problemele cu care se confruntă zilnic numai până în jurul vârstei de 30 de ani. După aceea, se instalează comoditatea, în sensul că este mai uşor să apelăm la informaţiile pe care le cunoaştem deja, decât să căutăm soluţii noi.
Există acţiuni menite să combată rutina care ne pune creierul pe butuci. De exemplu, putem schimba drumul pe care mergem la serviciu sau putem face din când în când câte o excursie ori să mergem la film, la o piesă de teatru sau la un restaurant. Trebuie reţinut şi faptul că cel mai stresant lucru pentru creierul nostru este necunoscutul. Acestuia îi place ca lucrurile să fie foarte clare.
"Există acţiuni menite să combată rutina care ne pune creierul pe butuci.
Una din două
- Lectură sau sudoku? Care este cea mai bună pentru creier? Lectura, pentru că este o formă mai complexă şi mai variată de relaxare a creierului, implică imaginaţie, câtă vreme sudoku este o provocare a abilităţilor de calcul.
- Comedie sau film psihologic? Comediile, pentru că destind. Şi filmele psihologice sunt bune, pentru că te pun să gândeşti, însă comediile deconectează de la rutina zilnică.
- Mediul academic din ţară sau din afară? Prefer să rămân în ţară, pentru că simt că pot schimba lucrurile. Iar dacă ai un cap bun, este imposibil să nu reuşeşti.
CV
- Cercetător în neuroştiinţe
- Data şi locul naşterii:17 august 1977, Bucureşti
- Starea civilă:Căsătorit
- Studiile şi cariera:
- A absolvit Facultatea de Medicină, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila", Bucureşti
- Din anul 2004 este doctorand la Catedra de Fiziologie, UMF „Carol Davila"
- Are competenţe în acupunctură
- În anul 2006 a urmat un stagiu de cercetare şi training în Marsilia (Franţa), la Mediterranean Institute of Neurobiology
- În anul 2009 a lucrat ca medic specialist medicină internă
- A urmat mai multe stagii de studiu şi de cercetare în cadrul Universităţilor din Lausanne, Kiev, Viena.
- Locuieşte în Bucureşti
Se încarcă comentariile...
