Adevarul.ro

Pneumoniile, o consecinţă a răcelilor netratate

24 februarie 2010, 18:26 |  Autor: Livia Roşca | 

Cuvinte cheie: Pneumonie, raceala, complicatii, tratament,

Răcelile care nu trec în două săptămâni pot da complicaţii

Răcelile care nu trec în două săptămâni pot da complicaţii

 

Complicaţiile pe care le dau virozele respiratorii apar pe fondul unei imunităţi scăzute a organismului. Tratamentul şi izolarea la domiciliu în perioada de convalescenţă sunt măsurile pe care bolnavii trebuie să le ia pentru ca banala răceală să nu ducă la probleme mai grave de sănătate.

Tratamentele de stimulare a imunităţii şi suplimentele alimentare cu vitamine pot ajuta în perioadele de convalescenţă, dar nu sunt un tratament eficient pentru răceli. Medicii avertizează că astfel de strategii împotriva bolii, care presupun automedicaţia fără sfatul specialistului sau cel puţin la recomandarea farmacistului, stau adesea la baza unor complicaţii grave ale răcelilor.

„Pacienţii trebuie să ştie că nu le trece boala dacă, de exemplu, iau vitamina C şi că nici nu sunt protejaţi de suprainfecţii cu alte virusuri", explică medicul primar de medicină de familie Sandra Alexiu Adalgiza. Specialistul recomandă prezentarea la medic pentru tratarea corectă a răcelilor, o condiţie esenţială pentru prevenirea complicaţiilor. În plus, medicii le recomandă bolnavilor izolarea la domiciliu, fiindcă au imunitatea scăzută şi sunt vulnerabili la alte infecţii cu virusuri şi cu bacterii.

Junghiul toracic, semnal negativ

O complicaţie gravă pe care o pot da virozele simple poate fi pneumonia, o inflamare a plămânilor produsă de infecţia cu bacterii şi cu virusuri, cel mai frecvent cu pneumococul Streptococcus pneumoniae.

„Febra este mare, în jur de 40 de grade Celsius şi bolnavul resimte o durere puternică la nivelul toracelui, aşa-numitul junghi toracic, tuşeşte cu expectoraţii purulente şi are o stare generală proastă de toropeală şi de moleşeală", explică medicul primar pneumolog Magda Ciobanu de la Institutul de Pneumologie „Marius Nasta" din Capitală. Printre factorii favorizanţi ai infecţiei, pe lângă imunitatea scăzută, se află şi stilul nostru de viaţă.

„De la o răceală se poate ajunge la pneumonie atunci când o persoană nu se izolează în casă, dar şi dacă are un stil de viaţă care implică stres şi odihnă insuficientă", explică pneumologul. De asemenea, prezintă riscuri mai mari de a face pneumonie o persoană care fumează sau care consumă frecvent alcool. Tratată de către specialist, pneumonia simplă trece în decursul a maximum două săptămâni.

Durerea de cap, posibilă sinuzită

Când o simplă răceală se continuă cu dureri de cap, atunci poate fi vorba despre o sinuzită, infecţie a sinusurilor dată chiar de germenul care a produs viroza. În cazul în care a ajuns în sinusuri, acesta se multiplică şi urmarea este o infecţie manifestată prin puroi şi febră.

„Prevenirea se face prin tratarea corectă a răcelilor, dar şi a alergiilor", explică profesorul doctor Dorin Sarafoleanu, şeful clinicii ORL a Spitalului „Sfânta Maria" din Bucureşti. Sinuzita se poate croniciza deoarece, în timp, mucoasa care căptuşeşte sinusul se îngroaşă şi se poate cicatriza.

Dacă în sinuzitele acute tratamentul constă în administrarea de antibiotice, antiinflamatoare şi dezinfectante nazale, pentru sinuzitele cronice este indicată chirurgia endoscopică. Intervenţia constă în deschiderea orificiilor sinusurilor şi îndepărtarea obstacolelor care, în multe dintre cazuri, pot fi polipi sau defecte anatomice precum deviaţia de sept, ce poate fi corectată prin această intervenţie.

Copiii sunt predispuşi la infecţii ale urechii

Un tub micuţ, numit trompa lui Eustachio, care asigură comunicarea dintre urechea medie şi nazofaringe este mai scurt şi mai larg la copil, de aceea, microbii de la nivelul nasului pot pătrunde prin acest canal în ureche, infectând-o. Plânsul şi suflarea incorectă a nasului favorizează împingerea secreţiilor înspre ureche, producând obturarea trompei şi conducând la apariţia otitelor.

Copiii simt durere, au urechile înfundate şi aud mai greu, iar când infecţia proliferează, un lichid gălbui se scurge din ureche. Tratamentul constă în antibiotice şi în calmante pentru durere, dar şi în picături care desfundă nasul, pentru a nu favoriza, în continuare, acumularea de lichid în urechea medie.


Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Cum tratăm corect pneumonia

    Un sfert din decesele survenite în primul an de viaţă sunt produse de afecţiuni ale aparatului ...

    Durerea toracică poate anunţa „apă la plămâni“

    Pleurezia poate fi o complicaţie a tuberculozei. Diagnosticul de „apă la plămâni“ se pune cu aj ...

    Regimul alimentar in tratamentul pneumoniilor

    In sezonul rece, pneumonia face multe victime. Dieta joaca un rol esential pentru tratarea aces ...

    Semne care indică o imunitate scăzută

    Infecţiile repetate şi reacţiile alergice frecvente pot fi semnele unui sistem natural de apăra ...

    Cele mai bune surse de fier

    Dincolo de legenda lui Popeye şi de convingerea că cel mai mult fier se găseşte în ficat, exis ...

    Cum tratăm corect bronşita

    Odihna, consumul ridicat de lichide şi expectorantele sunt de obicei suficiente pentru a scăpa ...

    5 cauze ale tusei persistente

    Dacă se menţine mai mult de două săptămâni, tusea nu trebuie trecută cu vederea, pentru că nu e ...

    Au fost descoperite două noi grupe de sânge

    Din anii 1930, când Karl Landsteiner a descoperit sistemul grupelor de sânge AB0, oamenii de şt ...

    VIDEO Barcelona, 11 metri mai aproape de finala Ligii! A fost sau n-a fost penalty?

    Catalanilor li s-a refuzat un penalty clar, în tur (scor 0-0), pe „San Siro". Au primit, în sch ...

    5 lucruri care slăbesc sistemul imunitar

    Pentru a face faţă atacului agenţilor patogeni şi celorlalţi agresori, organismul are nevoie de ...


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Mioara, o prinţesă părăsită

    Sabin Orcan

    De cealaltă parte, Petre nu suflă niciun cuvinţel în apărarea Mioarei, căci ar însemna că trebuie să se caute şi el niţel prin portofel. Cum ziceam, fostul prim-ministru se comportă ca regii de odinioară.

    Nasc şi la Moldova oameni…

    Liviu Antonesei

    Din când în când, mai ales când unii neghiobi, cărora nu le ajunge rasismul etnic şi trec la cel regional, aruncă vorbe spurcate despre moldoveni, care ar fi leneşi, săraci şi înapoiaţi, îmi amintesc o hartă care a atârnat pe peretele clasei mele pe toată durata liceului…

    Vorbe de prim-ministru

    Grigore Cartianu

    Astăzi nu scriu nimic. Pe ploaia asta, m-am cam lenevit.

    De ce trebuie să votăm

    George Radulescu

    „De ce să mai votez dacă toţi politicienii sunt la fel?".

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole