Meditaţia, o forţă vindecătoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ne dă o stare de linişte şi ne ajută să găsim resursele interioare pentru a ne adapta la realităţile vieţii. Oamenii de ştiinţă au confirmat prin studii efectele benefice pe care le are meditaţia asupra organismului.

În ritmul trepidant al zilelor noastre, avem nevoie ca de aer de momentele de singurătate în care ne reculegem, în care să ne întoarcem spre noi înşine. „Contactul cu eul interior poate fi făcut pe diferite căi de acces. Important este să avem curajul de a deschide măcar una dintre uşi", spune psihologul Lena Rusti de la Mentarex Consult Bucureşti.

O astfel de cale este meditaţia. Ea redistribuie atenţia persoanei dinspre exterior spre interior, dar spre deosebire de psihoterapie, ea nu solicită partea conştientă, raţională. Cel care meditează îşi goleşte mintea de gânduri şi se concentrează asupra respiraţiei, de exemplu, sau asupra unei imagini mentale. Potrivit specialiştilor, persoanele care meditează au mai puţine reacţii impulsive şi controlează mai bine stresul, recunoscut ca factor de risc pentru numeroase afecţiuni fizice şi psihice. 

Armonizează creierul

Studiile realizate asupra călugărilor budişti în timpul meditaţiei arată că aceştia îşi armonizează două funcţii importante ale creierului: pe de o parte, este vorba de circuitele cerebrale care se activează la realizarea unor acţiuni, iar pe de alta de reţeaua bazală a creierului, care se activează în momentele de reverie sau atunci când nu avem nimic de făcut şi ne gândim la problemele noastre. Dacă la persoanele obişnuite acestea funcţionează alternativ, la călugării tibetani ele funcţionează simultan în timpul meditaţiei. Zoran Josipovic, profesor la Universitatea din New York şi coordonatorul studiilor, a explicat fenomenul ca pe o punere de acord între „eu" şi lume. 

Rugăciunea ne întăreşte în faţa suferinţei

Un demers mai complex decât meditaţia, rugăciunea este modul prin care multe persoane îşi regăsesc echilibrul. Valery Slezin, şeful laboratorului de neuropsihofiziologie din St.Petersburg, a măsurat puterea rugăciunii cu ajutorul electroencefalografului. Cercetătorul rus a ajuns la concluzia că rugăciunea are un efect de liniştire completă a creierului. Un efect similar se mai observă doar la bebeluşii de trei luni ţinuţi în braţe, în siguranţă, de mamă. Parafrazând o scriitoare franceză, credinţa nu ne oferă un mijloc miraculos de a scăpa de suferinţă, dar ne pune la îndemână miraculosul mijloc de-a o îndura. 

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite