Ioanel Sinescu, medic primar urolog: „Dacă aţi vedea un pacient după transplant, nu l-aţi mai recunoaşte. Este alt om!“
0
Prof. dr. Ioanel Sinescu ne-a vorbit despre procesul anevoios pe care îl implică transplantul de rinichi şi cât de important este să prevenim îmbolnăvirea acestui organ.
Interviul cu profesorul Ioanel Sinescu s-a desfăşurat la sediul Rectoratului Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila" din Bucureşti, locul unde petrece câteva ore pe zi în calitate de rector al acestei instituţii. Restul timpului şi-l împarte între munca la Spitalul Clinic Fundeni, unde conduce Centrul de Chirurgie Urologică, Dializă şi Transplant Renal, şi cursurile predate studenţilor la Medicină. Deşi regretă faptul că nu are aproape deloc timp liber, iar contribuţia sa ca membru al familiei a fost limitată, spune cu mândrie că succesul său profesional se datorează susţinerii necondiţionate din partea familiei sale.
„Weekend Adevărul": Sunteţi un pionier în ceea ce priveşte transplantul de rinichi. În România însă există puţini donatori în comparaţie cu numărul de cereri. Cum explicaţi acest lucru?
Ioanel Sinescu: Din punctul meu de vedere este greu de explicat. Agenţia Română de Transplant are nişte atribuţii, nişte responsabilităţi pentru coordonatorii de transplant şi pentru clinicile şi secţiile de terapie intensivă unde se diagnostichează potenţialii donatori care, ajungând în moarte cerebrală şi trecând de criteriile de excludere, devin donatori reali. Problema apare în Centrele de terapie intensivă, mai ales în secţiile care primesc persoane cu traumatisme cranio-cerebrale, şi în secţiile de neurologie unde au loc accidente vasculare cerebrale la persoane aflate la vârste care se încadrează în criteriile de donare. Spun că acolo sunt probleme şi pentru că diagnosticul de moarte cerebrală se certifică fără dubiu. Iar o persoană aflată în moarte cerebrală poate fi considerată o persoană moartă, deoarece toată viaţa va fi legată de aparate. Diagnosticul se stabileşte pe baza unor criterii indubitabile.
Ce criterii trebuie să îndeplinească un donator?
Există o serie de criterii medicale şi, în plus, familia trebuie să fie de acord. Sunt o serie de afecţiuni care exclud donarea. De exemplu, bolile infecţioase (donatorul nu poate avea septicemie, deoarece se recoltează organe care în interiorul lor pot avea microbi), bolile de inimă (din interiorul vaselor inimii nu se poate recolta, dacă acolo există un microb). Cu excepţia unui neoplasm de sistem nervos pe creier, nu poate fi donator un pacient cu cancer ori care a decedat din cauza unei astfel de maladii. Aceasta deoarece odată cu organul poţi preleva şi celulele canceroase care se transferă la receptor. Alte boli sunt sifilisul, gripa etc. Transplantul implică administrarea unei medicaţii imunosupresoare (de scădere a puterii de apărare a organismului), necesară pentru a face organismul să accepte un organ transplantat. Prin urmare, dacă îi scazi puterea de apărare şi, în acelaşi timp, îi provoci din start o infecţie, practic îl antrenezi pe receptor într-o situaţie delicată.
Deci cei mai potriviţi donatori sunt cei în moarte cerebrală. Câte familii sunt receptive în acest sens?
Rata de răspuns este mai mare de 75%. Este una dintre cele mai mari din Europa! Şi asta în ciuda faptului că informarea populaţiei în acest sens este deficitară. În schimb, românii sunt solidari în suferinţă. Când observăm pe cineva cu o problemă, încercăm să facem ceva pentru a-l ajuta.
Şi totuşi, lista persoanelor care aşteaptă să primească un rinichi este lungă...
Într-adevăr, lista este lungă, pentru că noi nu am reuşit să fructificăm mai mult donatorii în moarte cerebrală, în special în secţiile de terapie intensivă. Acolo nu se face destul pe toată linia. Înţelegem că numărul medicilor este suboptimal, deoarece mulţi au plecat în străinătate. De exemplu, dacă medicii sunt puşi în situaţia de a alege între a acorda primul ajutor unui pacient cu şanse mari să supravieţuiască şi unuia căruia îi moare creierul, dar este menţinut în viaţă doar pentru prelevare de organe, probabil că ajutorul îl vor acorda celui care poate fi salvat. Cred că asta este o explicaţie pentru numărul mic de donatori şi cred că este şi singura circumstanţă atenuantă privind raportarea activităţii nefavorabile a clinicilor şi a secţiilor de terapie intensivă în privinţa numărului de donatori în moarte cerebrală.
În general, cum reacţionează oamenii atunci când le spuneţi că singura soluţie pentru a duce o viaţă normală este transplantul?
De regulă, persoanele care ajung la stadiul de transplant sunt bolnave de multă vreme. Boala renală este progresivă: creşte ureea, cresc indicatorii de funcţie renală etc. Ani la rând, pacienţii urmează un tratament medicamentos, sunt la dietă şi încă nu ajung în situaţia de a avea nevoie de substituţia funcţiei renale. Însă ştiu că, peste ani, rinichii lor nu vor mai face faţă funcţiei epuratorii şi vor avea nevoie de operaţia de substituţie. Un om poate avea o funcţie renală normală doar cu o treime dintr-un rinichi, numai cu condiţia ca această treime să aibă o arteră bună, o venă bună, o cale urinară excretoare ireproşabilă. Rinichiul este supradimensionat morfologic şi funcţional (fiecare rinichi funcţionează normal, dar nu la capacitatea maximă, deoarece nu este nevoie). De aceea, dacă pierdem un rinichi, viaţa noastră este normală. Aceasta este şi explicaţia pentru care transplantăm un singur rinichi.
Există persoane care donează rinichi, să spunem, de bunăvoie?
Ştiu că sunt persoane care donează rinichi de bunăvoie, dar şi în schimbul unor sume mari de bani. Însă acest lucru este complet ilegal şi înseamnă pedeapsă cu şapte ani de închisoare şi pentru donator, şi pentru receptor, dar şi pentru personalul medical implicat.
Cine poate dona benevol?
Donările de organe de bunăvoie sunt frecvente şi privesc numai membrii de familie. Între rudele de gradul I se poate dona, numai cu condiţia să se semneze nişte hârtii (anexe ale legii de transplant) în faţa unei comisii de avizare care, mai apoi, certifică faptul că donarea este umanitară. Noi, românii, suntem mai suspicioşi din fire, iar acea comisia de etică investighează actul donării din punct de vedere medical şi etic. Se poate dona de bunăvoie şi între străni, dacă se îndeplinesc condiţiile impuse de lege.
Persoanele cărora li se transplantează rinichiul pot avea o viaţă normală?
Astfel de persoane pleacă de la o stare de sănătate destul de precară. Insuficienţa renală este cea mai mare catastrofă metabolică a organismului. Atâta vreme cât din punct de vedere epurator rinichiul funcţionează bine, lucrurile stau bine. Însă rinichiul nu are numai rol epurator, ci secretă o serie de hormoni: care stimulează măduva hematoformatoare (care formează sângele) şi care menţin tensiunea arterială în limite normale (fără aceşti hormoni, ne-am prăbuşi, nu am mai avea tensiune arterială). De asemenea, rinichii secretă o sumedenie de hormoni şi de substanţe active care intervin în metabolismul glucidic, lipidic şi protidic. Cu alte cuvinte, rinichiul este cea mai complexă glandă cu secreţie internă. Aşadar, atunci când funcţia renală se pierde, nimic nu mai funcţionează bine: nici creierul, nici ochii, nici plămânii, nici ficatul, nici muşchii etc. Plecând de la o astfel de condiţie, în momentul în care transplantezi un rinichi şi restabileşti funcţia renală, totul se schimbă radical. Cu alte cuvinte, se restabilesc toate funcţiile din organism. Şi asta chiar dacă există pacienţi la care funcţiile nu ajung la normalul absolut, ci aproape de normal. Dacă aţi vedea un pacient după transplant, nu l-aţi mai recunoaşte. Este alt om! Este schimbat total! Transplantul de rinichi exemplifică cel mai bine bariera vizibilă între binele şi răul biologic.
Care este rata de succes în cazul transplantului de rinichi?
Rata de succes este de 97-98%! Şi este maximă, dacă ţinem cont de faptul că, în principiu, nu există nicio procedură medicală de chirurgie care să dea rezultate de 100%. Poţi să ai 100 de proceduri cu rezultate foarte bune, dar la următoarele ceva să nu meargă bine. Şi nu din cauza faptului că ai făcut un gest incorect, ci pentru că biologia nu este matematică.
Cum putem preveni îmbolnăvirea rinichilor?
Există o serie de afecţiuni congenitale şi, îndeosebi, malformaţii care duc la pierderea funcţiei renale într-un timp foarte scurt. Aşadar, funcţia renală poate fi deficitară chiar din copilărie. Există mulţi copii care se nasc cu malformaţii la nivelul aparatului urinar, dar care nu au fost diagnosticaţi la naştere. Iar în momentul în care s-a constatat că sunt bolnavi, s-a diagnosticat şi malformaţia. De aceea, trebuie cunoscută toată morfologia unui nou-născut. Mai ales că cele mai multe malformaţii se întâlnesc la nivelul aparatului urogenital şi al tubului digestiv. Dacă în primele săptămâni de viaţă aceste malformaţii sunt depistate şi corectate, putem preveni apariţia insuficienţei renale. De asemenea, există cazuri în care bolile renale sunt dobândite. Astfel de boli sunt glomerunonefrita, litiaza renală, hipertensiunea arterială (distruge vasele rinichilor), diabetul (modifică toată structura vaselor organismului, inclusiv a celor renale). Astfel de boli pot apărea la orice vârstă şi pot afecta aparatul urinar fie direct, fie indirect.
Pentru că vizează aparatul urinar, infecţiile urinare recidivante reprezintă un pericol pentru sănătatea rinichilor?
Da, reprezintă un pericol pentru sănătatea rinichilor. Explicaţia este că infecţia urinară, care poate însemna o infecţie vezicală, o cistită, afectează, în timp, rinichii. Cistita este zgomotoasă, deoarece dă urinare frecventă, usturime la urinare, urină tulbure. La un anumit moment se formează calculii care urcă spre rinichi.
"Poţi să ai 100 de proceduri cu rezultate foarte bune, dar la următoarele ceva să nu meargă bine. Şi nu din cauza faptului că ai făcut un gest incorect, ci pentru că biologia nu este matematică.''
"Noi, românii, suntem mai suspicioşi din fire, iar acea comisia de etică investighează actul donării din punct de vedere medical şi etic.''
"Rinichiul este cea mai complexă glandă cu secreţie internă. Aşadar, atunci când funcţia renală se pierde, nimic nu mai funcţionează bine: nici creierul, nici ochii, nici plămânii, nici ficatul, nici muşchii.''
98% este rata de succes în ceea ce priveşte transplantul de rinichi, potrivit profesorului Ioanel Sinescu.
„De multe ori renunţ la un spectacol de operă pentru o urgenţă la spital"
Sunteţi specialist în transplant de rinichi. Este o specializare interesantă?
Este o specialitate care implică o uzură enormă, pe lângă o muncă permanentă. Orice gest pe care îl faci are consecinţe. Ori de câte ori nu iese bine, trebuie să-ţi pui întrebarea: „Oare cineva în situaţia mea ar fi făcut ceva mai bun?". Desigur, nu poţi avea răspunsul la această întrebare, pentru că gestul este irepetabil.
Vă ataşaţi de pacienţi?
Sunt foarte ataşat de ei. Prin natura meseriei, pot face distincţia între oamenii sănătoşi şi cei bolnavi. Aceştia din urmă au un comportament deosebit, iar când ştiu că ceea ce s-a restabilit în starea lor de sănătate ţi se datorează, se vede în privirea lor. Iar ceea ce se vede acolo este indestructibil. Nu se poate reproduce.
Unde găsiţi resurse pentru a trece peste moartea unui pacient, mai ales că dumneavoastră vă ataşaţi de toţi pacienţii?
Sunt nişte trăiri pe care nu le poţi reproduce. Astfel de situaţii îţi dau o insatis-facţie majoră în plan profesional. Aş putea spune că este un eşec, chiar dacă, de exemplu, pacientul respectiv s-a prăpădit pentru că a avut o boală de inimă. Şi asta în ciuda faptului că operaţia ar fi avut o evoluţie favorabilă.
Ce hobbyuri aveţi?
Îmi plac literatura, sportul, pe care l-am şi practicat în ultimul an de liceu şi în facultate, şi opera, deşi de multe ori nu ajung, în ciuda faptului că am bilete cumpărate. De multe ori renunţ la un spectacol de operă pentru o urgenţă la spital. Am o grămadă de hobbyuri, dar de circa două decade nu mai am timp de ele. Însă faptul că din punct de vedere profesional sunt acaparat complet nu este un motiv de laudă. În medicină trebuie să-ţi acorzi timp pentru instrucţia proprie. Nu mă pot duce nepregătit nici în faţa studenţilor, nici a rezidenţilor şi nici a pacienţilor. Literatura de specialitate este nelimitată şi atunci te întrebi în ce condiţii se sfârşeşte ziua. Te întrebi dacă ai citit destul în ziua respectivă, dacă ai scris pentru următoarele zile, fie că e articol de revistă, carte, tratat, ori dacă te-ai pregătit pentru perioada următoare. În aceste condiţii, timpul alocat familiei este limitat şi sunt conştient de faptul că ar fi trebuit să am o contribuţie mai consistentă pe plan familial. Am fost ajutat de familie să pot face mai multe în plan profesional. Esenţial este însă ca atunci când te uiţi în urmă, să ai ce vedea, astfel încât lucrurile făcute bine să-ţi dea impulsul de a merge mai departe.
Viaţa dumneavoastră s-a schimbat mult de când sunteţi rector?
Am avut 33 de generaţii de studenţi, iar în postura de rector am responsabilitatea a 8.000 de studenţi, a 5.000 de rezidenţi, a 2.000 de medici care vin la diferite specializări, a vreo 1.500 de cadre didactice şi a 4.000 de salariaţi. În meseria noastră eşti dator să mai acoperi şi alte faţete. Învăţământul medical este foarte important. Aici se formează viitorii medici. Generaţiile care vin din urmă vor învăţa mai bine pentru că au posibilitatea de a pleca din ţară. Trebuie să fii cât mai bine pregătit pentru a deveni compatibil cu o societate care devine tot mai performantă. Sunt medici plecaţi în afara ţării şi fac o figură onorabilă.
"În medicină trebuie să-ţi acorzi timp pentru instrucţia proprie. Nu mă pot duce nepregătit nici în faţa studenţilor, nici a rezidenţilor şi nici a pacienţilor. ''
98% este rata de succes în ceea ce priveşte transplantul de rinichi, potrivit profesorului Ioanel Sinescu.
CV
- Rector la UMF „Carol Davila"
- Numele şi prenumele: Ioanel Sinescu
- Data şi locul naşterii: 8 Decembrie 1951, Movileni, judeţul Iaşi.
- Starea civilă: căsătorit, are o fată.
- Studiile şi cariera:
- din februarie 2012 este rector al Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila", din Bucureşti.
- Profesor universitar la Catedra de Chirurgie Urologică din cadrul UMF „Carol Davila".
- Şeful Centrului de Chirurgie Urologică şi Transplant Renal din cadrul Spitalului Clinic Fundeni.
- Doctor în Ştiinţe medicale
- Locuieşte în: Bucureşti
Se încarcă comentariile...
