Igiena mâinilor, mai bună decât medicamentele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mii de decese au fost prevenite în spitale datorită unei campanii de amploare care a promovat igiena mâinilor în rândul personalului medical din Marea Britanie. De altfel, spălatul corect pe mâini, cu apă şi cu săpun, a salvat mai multe vieţi decât orice medicament sau dispozitiv medical de ultimă generaţie, se arată în cel mai recent raport publicat în „British Medical Journal", cu ocazia Zilei Internaţionale a Spălatu

În cadrul campaniei „Clean Your Hands" (Spală-te pe mâini), iniţiată în 2004, cantitatea de săpun şi de lichid antibacterian din spitale s-a triplat. De atunci şi până în prezent, numărul cazurilor de infecţii intraspitaliceşti cu bacterii rezistente la tratament, cum este stafilococul auriu multirezistent, s-a redus la jumătate. „Dacă igiena mâinilor ar fi un medicament nou, companiile farmaceutice l-ar vinde ca pe pâinea caldă, fiindcă salvează foarte multe vieţi", a subliniat Sheldon Paul Stone, autorul raportului.

Previne peste 200 de boli

Pe lângă infecţiile intraspitaliceşti, care pun în pericol viaţa pacienţilor de pretutindeni, spălatul pe mâini previne alte aproximativ 200 de boli, potrivit specialiştilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

„Îmbolnăvirile care pot fi prevenite printr-o igienă corespunzătoare a mâinilor sunt cele a căror cale de transmitere este cea digestivă, pentru că mâncăm cu mâinile murdare sau pentru că nu spălăm fructele şi legumele. Printre cele mai frecvente astfel de boli amintim: enterocolitele acute, toxiinfecţiile alimentare, hepatitele acute virale de tip A şi E, parazitozele intestinale, dar şi febra tifoidă şi paratifoidă, dizenteria şi holera", explică medicul primar epidemiolog Rodica Şerban, specialist în boli infecţioase, de la Hyperclini-ca MedLife Băneasa. 

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite