Adevarul.ro

Formaţi corect gusturile culinare ale copilului!

4 octombrie 2010, 18:25 |  Autor: Mariana Minea | 

Cuvinte cheie: obiceiuri alimentate, gusturi culinare, copil,

Obiceiurile alimentare sănătoase se deprind de la vârste mici, în familie

Foto: shutterstock

Obiceiurile alimentare sănătoase se deprind de la vârste mici, în familie

 

O dietă echilibrată, exemplul personal şi mesele luate în familie creează obiceiuri sănătoase. Nu îl forţaţi pe cel mic să mănânce sănătos, ci apelaţi la joc şi la metode ce ţin de lumea copilăriei.

Părinţii sunt responsabili pentru crearea unor obiceiuri alimentare sănătoase, de la vârste mici. Pregătirea unor meniuri echilibrate, dar şi gustoase şi aspectuoase este doar unul dintre paşii care îl vor ţine pe cel mic la distanţă de snackuri şi de dulciurile concentrate.

Masa, o plăcere, nu o obligaţie

Din prea mult exces de zel, unii părinţi insistă ca micuţii să mănânce tot din farfurie, acest lucru generând proteste şi modificându-le copiilor comportamentul faţă de mâncare. Mai ales acum, când alcătuirea unor mese sănătoase a devenit o provocare pentru multe familii, părinţii ar trebui să dea dovadă de creativitate în pregătirea meniului zilnic.

„Un studiu românesc arată că 50% din copiii români au grade variate de obezitate. Acest lucru nu înseamnă neapărat supraalimentaţie, ci o dietă dezechilibrată: exces de făinoase în detrimentul alimentelor cu valoare biologică ridicată, precum proteine sănătoase şi fibre din vegetale (legume, fructe şi seminţe)", subliniază prof. dr. Marin Burlea, preşedintele Societăţii Române de Pediatrie.

Folosiţi-vă imaginaţia!

Asigurarea unor mese care conţin alimente naturale nu este însă suficientă. Părinţii trebuie să le explice copiilor de ce este important să consume anumite alimente. Iar o metodă creativă, pe înţelesul copiilor, are şanse mai mari de reuşită decât clasicele sfaturi.

O abordare creativă este cea a profesorilor de istorie medievală de la Universitatea „Leeds" din Marea Britanie.

În cadrul proiectului de trei ani intitulat „Eşti ceea ce mănânci", aceştia explică elevilor care sunt diferenţele între stilul de viaţă actual şi cel al strămoşilor din perioada Evului Mediu: pe atunci, bărbaţii făceau mai multă mişcare, în armată sau pe câmp, familiile depindeau de alimentele de sezon, naturale, mesele zilei erau un ritual, iar gustările nu aveau o pondere atât de importantă în alimentaţie.

Pe de altă parte, celebrul bucătar Jamie Oliver a condus o amplă campanie prin care a introdus alimente sănătoase în dieta cantinelor şcolare britanice, în speranţa că vor fi adoptate de copii. Au existat însă voci care i-au criticat metoda, deoarece aceasta ar fi dus la creşterea numărului de copii care îşi cumpără snack-uri din afara incintei şcolii.

Puterea exemplului, esenţială

Pentru ca eforturile părinţilor să aibă sorţi de izbândă, este esenţial ca aceştia să fie un exemplu pentru copii. „Dacă părinţii nu includ in alimentaţia lor fructe şi legume, vor întâlni obstacole în a le introduce în alimentaţia copilului", atrage atenţia medicul specialist nutriţionist Adrian Copcea de la Centrul Medical Asteco Lifestyle din Cluj-Napoca. În plus, implicarea copiilor în aranjarea mesei îi va face pe aceştia să accepte mai uşor dieta impusă de părinţi.

Astfel, momentul mesei va deveni unul plăcut, în care cel mic se simte important. Mâncarea din farfurie trebuie să arate bine şi să fie în cantităţi mici, astfel încât copilul să nu aibă senzaţia că este forţat să mănânce.

"Părinţii trebuie să procedeze cu tact şi cu delicateţe, pentru că tot ceea ce e interzis tentează mai mult."

Prof. dr. Marin Burlea

preşedintele Societăţii Române de Pediatrie

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Învăţăturile celui mai mare escroc din istorie, omul care l-a înşelat pe Al Capone cu 5.000 de dolari şi a vândut Turnul Eiffel

    Numele de Victor Lustig ar putea să nu spună nimic, dar „contele", aşa cum a fost supranumit ce ...

    Copilul tău nu mănâncă fructe şi legume? Iată cum îl poţi ajuta!

    Nu îl forţa pe cel mic să mănânce sănătos. Apelează la joc şi la metode care ţin de lumea copil ...

    Metode eficiente de a controla tensiunea

    Circa 40% din români sunt hipertensivi şi doar 18% din ei sunt trataţi corect. Medicaţia, dieta ...

    VIDEO Stresul poate declanşa intoleranţe alimentare

    Hormonii secretaţi în perioadele tensionate din punct de vedere psihic pot cauza o reacţie de r ...

    Un Ford Focus s-a răsturnat şi a luat foc pe DN4. Cei şase pasageri, răniţi uşor, s-au salvat la timp

    Şase persoane au fost la un pas de moarte, duminică seară, după ce maşina în care se aflau s-a ...

    Nutriţionistul răspunde: Care este cea mai bună îngheţată

    Oricât de apetisantă ni s-ar părea, mai ales în zilele toride, ar fi bine să rezistăm tentaţiei ...

    Aşa poţi obţine un abdomen tonifiat în timp scurt!

    Cele cinci exerciţii propuse de antrenorul nostru te ajută să scapi de grăsime şi, în acelaşi t ...

    Nu refuzaţi înscrierea niciunui copil la şcoală!

    Cei care nu intră în sistemul de educaţie la timp riscă să abandoneze şcoala câţiva ani mai târ ...

    Tentativă de suicid cu medicamente. O tânără din Roseţi, salvată de SMURD după ce a înghiţit 26 de pastile

    O tânără din comuna Roseţi a fost găsită mai multă moartă decât vie de un echipaj SMURD, după ...

    Preparate festive permise bolnavilor cronic

    „Bunătăţurile” de Crăciun şi de Revelion cu carne de porc şi cu maioneză sunt permise doar pers ...


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Mioara, o prinţesă părăsită

    Sabin Orcan

    De cealaltă parte, Petre nu suflă niciun cuvinţel în apărarea Mioarei, căci ar însemna că trebuie să se caute şi el niţel prin portofel. Cum ziceam, fostul prim-ministru se comportă ca regii de odinioară.

    Nasc şi la Moldova oameni…

    Liviu Antonesei

    Din când în când, mai ales când unii neghiobi, cărora nu le ajunge rasismul etnic şi trec la cel regional, aruncă vorbe spurcate despre moldoveni, care ar fi leneşi, săraci şi înapoiaţi, îmi amintesc o hartă care a atârnat pe peretele clasei mele pe toată durata liceului…

    Vorbe de prim-ministru

    Grigore Cartianu

    Astăzi nu scriu nimic. Pe ploaia asta, m-am cam lenevit.

    De ce trebuie să votăm

    George Radulescu

    „De ce să mai votez dacă toţi politicienii sunt la fel?".

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole