Evitaţi carnea ca să trăiţi mai mult!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Baconul, cârnaţii şi salamul cresc cu 20% pericolul de deces prematur, iar friptura, cu 10%.

Unu din zece decese premature, în cazul bărbaţilor, şi unu din 13, în cazul femeilor, pot fi prevenite dacă reducem consumul de carne roşie la doar o friptură mare pe săptămână (echivalentul a 42 de grame pe zi). Aceasta este concluzia celui mai recent studiu despre modul în care consumul de produse din carne ne afectează sănătatea. Acesta a fost efectuat de cercetătorii Şcolii Medicale Harvard, care au monitorizat timp de 30 de ani peste 100.000 de persoane.

Participanţii la studiu au consumat zilnic o porţie de 85 de grame de carne roşie. Dintre aceştia, 24.000 de oameni au murit în timpul studiului, iar cercetătorii au estimat că aproape 10% ar fi supravieţuit dacă ar fi consumat jumătate din cantitatea obişnuită de carne roşie pe zi.

Risc crescut de cancer

Cercetătorii au mai constatat că riscul de deces din cauza bolilor de inimă creşte cu 21% dacă mâncăm zilnic produse din carne procesată, echivalentul a două felii de şuncă sau un hotdog,  iar din cauza cancerului, cu 16%. Consumată în cantităţi mari, carnea determină apariţia cancerului colorectal şi a bolilor cardiovasculare.

„Acest lucru se întâmplă din cauza lipsei de fibre şi a conţinutului bogat de grăsimi saturate, care sunt aterogene. De aceea, carnea roşie trebuie consumată o dată-de două ori pe lună, câte 100 de grame, dar nu prăjită.

image

Este indicat să pregătim carnea la cuptor sau la grătar şi să o consumăm cu muştar sau cu murături autentice, alături de o garnitură din legume sotate, fără cartofi", recomandă profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare din Bucureşti. „Dacă am înlocui carnea roşie cu proteine din peşte sau din seminţe, ar scădea rata morbidităţii şi a mortalităţii", conchide profesorul Frank Hu, autorul studiului. 

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite