Observarea comportamentului în situaţii spontane sau provocate ajută la stabilirea diagnosticului. Băieţii sunt de patru ori mai predispuşi la această tulburare decât fetele, iar incidenţa este de un caz la 150 de copii.
Autismul este considerat una dintre cele mai severe tulburări neuropsihice ale copiilor, deoarece afectează deopotrivă abilităţile mintale, emoţionale şi de comunicare. Cauzele apariţiei autismului nu sunt complet elucidate, însă se incriminează frecvent prezenţa anomaliilor cromozomiale, bolile genetice (X fragil, scleroză tuberoasă, fenilcetonurie), infecţiile pre- sau perinatale ale mamei (rubeola, tusea convulsivă), intoxicaţiile timpurii sau tulburările metabolice.
Depistarea precoce a semnelor caracteristice acestei tulburări este extrem de importantă, chiar dacă un diagnostic de certitudine se va putea pune de-abia când copilul se apropie de vârsta de trei ani.
De cele mai multe ori, primele semne de boală pot fi observate la vârste mai mici de doi ani, iar unii părinţi le pun pe seama dezvoltării mai lente. Potrivit medicilor, orice suspiciune pe care un părinte o are în legătură cu copilul trebuie confirmată sau infirmată de un specialist. În acest sens, se urmăreşte implementarea unui program de screening pentru depistarea autismului în primii ani de viaţă. Acesta va fi aplicat de medicul de familie, care va avea drept instrument de lucru un chestionar cu zece întrebări menite să identifice semnele specifice acestei tulburări. Ulterior, părinţii vor fi îndrumaţi către specialişti pentru o evaluare mai aprofundată, care să confirme diagnosticul.
Se evaluează semnele clinice
Potrivit medicilor, nu există un test pe baza căruia să se poată stabili cu certitudine diagnosticul de autism. Prin urmare, în cadrul evaluării clinice ce constituie baza diagnosticului se vor lua în considerare semnele care îi îngrijorează pe părinţi, bolile de care suferă copilul şi un istoric al dezvoltării acestuia. În general, bolnavii de autism au o capacitate redusă de a empatiza, deşi, în felul lor, sunt afectuoşi. Unele persoane cu autism se izolează social, altele sunt foarte puţin interesate de ceilalţi, iar o altă categorie stabileşte relaţii cu cei din jur, însă într-un mod aparte.
Părinţii ar trebui să se implice activ
Tratamentul este complex, fiind alcătuit din terapia comportamentală specifică, terapia logopedică, iar uneori este necesar şi tratamentul medicamentos. De asemenea, copilul cu tulburări din spectrul autist are nevoie şi de un program educaţional adaptat.
Un rol important în bunul mers al terapiei îl au părinţii, care ar trebui să beneficieze de consiliere şi de instruire pentru dobândirea abilităţilor necesare îngrijirii şi educaţiei acestor copii. În acest sens, în spitalele de psihiatrie şi în centrele de sănătate mintală, aceştia pot beneficia gratuit de un program psihoeducaţional bine structurat, cu obiective clare şi metode accesibile.
„Programul psihoeducaţional adresat părinţilor oferă informaţii asupra diagnosticului şi tratamentului, lămureşte aşteptările legate de evoluţia copilului, stabileşte modalităţi de monitorizare şi îi învaţă pe părinţi cum pot să comunice eficient cu copilul", explică asistentul universitar Raluca Grozăvescu, medic primar psihiatria copilului şi adolescentului la Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. dr. Al. Obregia" din Bucureşti. Părinţii se pot implica activ în terapia propriu-zisă sau pot fi instruiţi să ajute la utilizarea, fixarea şi la generalizarea celor învăţate de copii în cadrul terapiei.
* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.
Trimite Anuleaza