Conturile Securităţii au fost lichidate în '90

Coloneii Anghelache şi Andronic au şters urmele

Informaţii Externe DIE/CIE precursorul actualului SIE în cadrul Diviziei politico-economice. Ulterior, a ocupat succesiv poziţia de şef al Serviciului SUA/Canada şi de şef al Serviciului Europa de Vest, respectiv spaţiile Germania, Austria, Elveţia. În ianuarie 1989, în timp ce se afla în misiune temporară la Viena (Austria) sub acoperirea diplomatică de consilier al M.A.E., decide să ia poziţie critică faţă de regim solicitând azil politic în SUA. A acordat mai multe interviuri şi a publicat articole şi studii pe tematica regimului comunist în mass-media occidentală. În iulie 1989, Liviu Turcu a fost condamnat de fostul regim la sentinţa capitală. La 1 octombrie 1990, în urma recursului extraordinar făcut de procurorul general, Curtea Supremă de Justiţie a rejudecat procesul, Liviu Turcu fiind achitat şi repus în drepturile sale civile. În prezent, Liviu Turcu îşi desfăşoară activitatea ca expert-consultant şi analist în domeniul "informaţiilor competitive" specifice domeniului politico-economic.
Adevărul prezintă al doilea episod din interviul cu dr. Liviu Turcu, fost şef al Direcţiei America de Nord şi Europa Occidentală din DIE-CIE, precursorul actualului SIE. Domnul Turcu vorbeşte de firmele-fantomă din Occident, când şi mai ales de cine le-a închis. Aflăm şi numele persoanelor care au ştiut de conturile speciale. Dezvăluiri în premieră şi mâine în ultima parte a interviului.
Blocarea investiţiilor străine în anii '90, acţiune pentru crearea capitaliştilor români
- Unde credeţi că au ajuns banii din "Averea Diavolului"? Care ar fi legătura "noilor capitalişti" cu serviciile secrete?
- Este vorba de o relaţie simbiotică mutual avantajoasă. Aşa cum exporturile ce deţineau cea mai însemnată pondere ca volum şi valoare în cadrul comerţului exterior românesc înainte de decembrie 1989 erau considerate ca având importanţă strategică şi după această dată situaţia a rămas neschimbată. Una din explicaţiile pentru blocarea masivă în primii ani a investiţiilor străine a fost de sorginte pur politică, şi nu economică. Capitaliştii români neexistând încă, ei trebuiau creaţi, iar pentru actul creaţiei, adică a ceea ce se numeşte capitalizare sau acumulare "primitivă" de capital, a fost nevoie de timp. Procesul a avut loc sub "grija protectoare" a noii conduceri politice, aparent având drept stindard "interesul naţional". Spun aparent, pentru că, de fapt, în acea perioadă, privatizările au fost marcate aşa cum mass-media a relatat abundent de fraude masive acoperite prin complicitatea atât a factorilor politici guvernamentali, dar şi prin intermediul unei legislaţii "fluctuante", menite să legalizeze sau să favorizeze acest tip de activităţi. O fază a distribuirii avuţiei naţionale, în care conflictele între grupurile de interes coagulate mai târziu - să zicem în configuraţia de azi - erau premature, spaţiul de manevră şi apropiere fiind mare şi nestânjenindu-se prea mult unele pe altele.
Complexul lui Ceauşescu a rămas în mâinile aceloraşi oameni
- Practic, pârghiile economice au fost preluate de aceeaşi oameni dinainte de "89 ?
- Trebuie arătat că dacă în timpul fostului regim, controlul materiilor prime şi al produselor căutate la export s-a aflat sub controlul strict al "complexului" politico-birocratic şi militar creat de Nicolae Ceauşescu, orice investigator de bună credinţă va constata că de facto acest control de tip monopolistic a rămas în mâna aceloraşi oameni sub statutul de "noi capitalişti". Cine va parcurge evidenţele Registrului Comerţului va regăsi invariabil într-un imens hătiş de firme, firmuliţe, holdinguri etc. aceleaşi persoane implicate în activităţile fostului "complex" al regimului ceauşist. Plus rudele, prietenii, membrii "triburilor" şi clanurilor de rigoare. În plus, inutil să arăt că, deşi la vremea respectivă s-a invocat la nesfârşit statutul economiei de piaţă, principiul "eficienţei" s-a aflat într-o suferinţă totală, fiind înlocuit cu cel al consolidării cleptocratice. şi încă un amănunt: celor tentaţi să vadă în faza "sălbatică" a privatizării o umbrelă protectoare strict necesară pentru apărarea intereselor naţionale, le sugerez să revadă detaliile condiţiilor de vânzare a celor mai importante componente ale economiei româneşti - capitalurilor străine. Nu de dragul intereselor naţionale au fost blocate la început investiţiile străine, ci pentru ca viitorii "capitalişti autohtoni" să se poată poziţiona mai bine la negocierile de vânzare a ceea ce acaparaseră.
- Cine s-a ocupat sub aspectul structurii organizatorice a DSS de operaţiunile valutare speciale ?
- Depinde de ce perioadă discutăm. În principiu, iniţial s-a aplicat principiul teritorialităţii. Pentru operaţiunile iniţiate pe teritoriul ţării, repet iniţiate, până la începutul anilor '80, responsabilitatea operaţiunilor a revenit Securităţii interne, mai exact unui compartiment special din cadrul Direcţiei a III-a, respectiv secţia contraspionaj economic, identificat în organigrama DSS ca UM 0625/CP. Apoi, ca urmare a creşterii însemnate a volumului activităţilor pe această linie, a fost creată o unitate militară independentă, UM 0625/CP devenind UM 0650. Pe timpul UM 0625/CP, obiectul principal al responsabilităţii acestei structuri operative era în principal de a supraveghea contrainformativ personalul român care-şi desfăşura activitatea în domeniul relaţiilor comerciale internaţionale, dar şi pe comercianţii străini. Pentru a uşura acest proces în ceea ce priveşte reprezentanţele comerciale pe teritoriul României a fost creat ca structură militară acoperită Oficiul "Argus", şeful acestuia fiind colonelul Dragoş Diaconescu. Întregul personal român care urma să lucreze în cadrul reprezentanţelor străine din România era verificat şi aprobat de Oficiul "Argus", în baza unei totale dependenţe informative operative. În acest mod se controlau practic discreţionar activităţile comerciale şi se obţineau informaţiile necesare pentru sprijinirea finalizării unor largi categorii de acţiuni, inclusiv de ordin comercial şi valutar. Când însă operaţiunile valutare speciale iniţiate de structurile Securităţii interne au început să se interfereze cu cele ale Serviciului de Informaţii extern din ordinul şefului DSS, la comanda noii unităţi UM 0650 a fost instalat ca adjunct un ofiţer al CIE. Treptat, activităţile acestei unităţi au fost tot mai mult integrate planurilor de măsuri aflate în coordonarea UM 0107/AVS.
Angajaţii firmelor străine din România, oamenii Securităţii
- Practic să înţelegem că Securitatea dădea acordul de angajare pentru firmele străine de la Bucureşti. Aceşti angajaţi deveneau şi informatori ai Securităţii?
- Când sarcina Securităţii era deja de a controla discreţionar majoritatea sectoarelor de activitate economică, cum îşi poate închipui cineva că şi-ar fi putut permite să ignore activitatea unor cetăţeni români angajaţi la firme străine şi, îndeosebi, occidentale? Primul pas elementar atunci când cineva era propus mai ales de către o firmă străină era să fie verificat în evidenţele operative şi în funcţie de rezultate (cunoscut sau necunoscut) să existe garanţiile în final că cel în cauză va coopera cu Securitatea. Când spun cooperare include toate tipurile de cooperare, adică politică, economică, de siguranţă etc. Cât priveşte statutul şi acesta era mult mai divers decât cel menţionat de dvs.: puteau fi informatori, colaboratori (dacă erau membri de partid), referenţi, referenţi cu plată sau, pur şi simplu, ofiţeri acoperiţi. Verificarea acestor oameni nu înceta nicio clipă, făcând parte din metodologia curentă de muncă. Unul dintre motive era de a se verifica loialitatea acestora pentru a nu fi "contaminaţi" sau, pur şi simplu, recrutaţi de serviciile de informaţii străine. Cei din centrala firmelor străine ştiau la rândul lor despre aceste proceduri şi reacţionau după cum credeau de cuviinţă: fie limitau accesul funcţionarilor la informaţiile considerate sensibile, fie construiau relaţii bazate treptat pe încredere reciprocă. Când relaţiile deveneau de ordin personal nu mai trebuie să mire pe nimeni că după 1989 cei în cauză au fost promovaţi şi valorificaţi pentru promovarea intereselor firmei în România. Cum au reacţionat serviciile româneşti la astfel de situaţii prefer să-i las pe cei de acolo să explice.
Persoanele care ştiau de conturile speciale
- Din ceea ce relataţi rezultă că şeful Serviciului independent pentru operaţiunile AVS lucra obligatoriu cu vârfurile comenzii operative din DSS…
- Nici nu se putea altfel. Sub aspect operaţional, pe verticala ierarhică, şeful UM 0107/AVS s-a subordonat direct şefului Serviciului de Informaţii Externe (DIE/CIE), dar nu puţine au fost situaţiile în care în cadrul operaţiunilor extrem de sensibile sub aspectul implicaţiilor politice pe plan internaţional coordonarea se făcea direct de către şeful DSS, Tudor Postelnicu. Acesta, la rândul lui, executa direct indicaţiile lui Ceauşescu în baza planurilor prezentate spre aprobare şi pe care îl informa apoi pas cu pas despre desfăşurarea acţiunilor. Datorită complexităţii şi implicaţiilor care decurgeau din această categorie de activităţi, unii dintre şefi ocupau poziţii oficiale nominale inferioare capacităţii reale de decizie în cadrul sistemului instituţional de stat. Astfel, şeful DIE/CIE a fost întotdeauna membru al guvernului, prin poziţia de adjunct al ministrului de interne, dar în mod practic avea prerogative care depăşeau pe cele ale majorităţii miniştrilor plini. La rândul său, şeful Departamentului Securităţii Statului (DSS) era, de asemenea, membru al guvernului în calitatea sa de ministru secretar de stat. Lucrând însă direct cu şeful statului, acesta avea la rândul său prerogative care le depăşeau de facto cu desăvârşire pe cele ale marii majorităţi a miniştrilor plini şi chiar a unora dintre prim-viceprim-miniştrii guvernului. Ocupanţii celor trei poziţii menţionate, respectiv şeful DSS, şeful CIE şi şeful UM 0107/AVS, au fost astfel principalii interlocutori şi executanţi ai directivelor şi ordinelor lui Nicolae Ceauşescu în domeniul operaţiunilor valutare speciale.
- Cine au fost aceştia la modul concret de-a lungul timpului?
- Aceste poziţii au fost ocupate, succesiv, în ultimii 10 ani ai regimului Ceauşescu, de către Tudor Postelnicu (1977-1987) şi generalul-colonel Iulian Vlad (1987-1989), ca şefi ai DSS; de Alexandru Dănescu (iunie 1978 - septembrie 1978), Romus Dima (octombrie 1978 - august 1980), generalul-locotenent Pleşiţă Nicolae (septembrie 1980 - decembrie 1984) şi generalul-locotenent Aristotel Stamatoiu (decembrie 1984 - ianuarie 1990), ca şefi ai Serviciului de Informaţii Externe (CIE); pe linie operativă, de colonelul Octavian Stelian Andronic şi lt. colonel Constantin Anghelache, ca şefi ai UM 0107/AVS. Ultimii doi şefi ai UM 0107/AVS au efectuat, la începutul anului 1990, frecvente şi precipitate deplasări în Europa Occidentală, inclusiv pentru închiderea unor conturi caracterizate neoficial de băncile respective ca "efectuând transferuri substanţiale"!
Conturi speciale în Elveţia şi Luxemburg
- Aveţi date mai concrete? În ce ţări se aflau aceste conturi?
- Majoritatea au fost în Elveţia, dar şi în alte ţări, precum Luxemburg.
- Practic, deci, aceşti oameni ştiau de conturile speciale?
- Sigur că da. Nici nu s-ar fi putut altfel. În majoritatea situaţiilor erau chiar ei, cei care le deschiseseră, în alte situaţii s-a lucrat pe bază de parolă şi deci conturile erau depersonalizate. Cine şi-ar fi putut permite un scandal internaţional, trimiţând în astfel de operaţiuni "novice"?
Lichidarea firmelor-fantomă ale Securităţii
- Au existat firme-fantomă ale Securităţii?
- Răspunsul este categoric: Da. Aceste firme au fost create în diferite ţări occidentale după modelul folosit atât de către serviciile de informaţii de pretutindeni, cât şi de importante grupuri de interese economico-financiare - fie ele legitime, fie criminale. Aceste companii au fost înfiinţate prin intermediul unor autohtoni total subordonaţi sau al "ilegalilor" autohtonizaţi. În mod legal, ele erau şi sunt înregistrate ca fiind firme legitime autohtone, dar în realitate controlul este deţinut de serviciul de informaţii sau nucleul economico-financiar care le-a finanţat.
- Au mai funcţionat aceste firme şi după 1990? Cine le controla?
- Răspunsul este afirmativ. Aceste companii-fantomă sau sub steag străin, construite cu trudă ani şi ani de zile, aveau în decembrie 1989 zeci de acţiuni în derulare şi ca atare nu puteau dispărea peste noapte. Mai mult, astfel de "construcţii" erau integrate ca sprijin logistic unor planuri de măsuri de interes politic şi informativ operativ. În ipoteza pierderii controlului politic şi militar pe teritoriul naţional, firmele respective, ca şi alte componente create de-a lungul anilor în străinătate trebuiau să devină puncte de sprijin economic, financiar şi chiar politic prin baza de relaţii create. Sarcina era de a fi la dispoziţia "centrului politic de rezistenţă", aflat acum în afara teritoriului ţării. În aceste condiţii nu este un mare secret, cel puţin în cercurile avizate din Occident procesul de lichidare al unora dintre aceste firme-fantomă s-a prelungit până spre mijlocul anului 1990. Cei doi foşti şefi ai Serviciului independent pentru acţiuni valutare speciale, respectiv Octavian Stelian Andronic şi Constantin Anghelache au efectuat în acest scop mai multe deplasări în Elveţia, Austria, Luxemburg, dar şi în alte ţări unde au existat astfel de companii acoperite. şi mai interesant sub aspect istoric este faptul că noua economie de piaţă introdusă în România postdecembrie 1989 a dat naştere unei avalanşe de companii acoperite în mai toate paradisurile fiscale ale lumii. Acestea au fost folosite îndeosebi pentru "spălarea" banilor obţinuţi fraudulos din tot felul de combinaţii comerciale şi economico-financiare, devenind puncte de tranzit pentru legitimizarea capitalurilor revenite în ţară şi relansate apoi în circuitul economic în vederea multiplicării. Circuitul nu a fost unic, el putându-se repeta practic la infinit, inclusiv prin crearea de noi şi noi companii-fantomă. Cum în aceste operaţiuni s-au regăsit numeroase cadre cu experienţă în munca de informaţii şi foşti membri ai reţelei informative nu este greu de imaginat natura duală a finalităţii acestora, relevând legătura intrinsecă a noilor "capitalişti" cu serviciile secrete. Pornind de la această situaţie cred că ar merita meditat ceva mai mult asupra impactului pe care acest "complex" de activităţi îl are asupra vieţii politice româneşti. Ar permite, între altele, o mai exactă înţelegere a meandrelor decizionale de ordin politic şi economic care nu de puţine ori au surprins sau confuzionat pe cetăţeanul de rând.
Conturile din Elveţia, controlate de securişti acoperiţi la FRF
- Cine "mergea" în deplasări şi care erau acoperirile?
- Înainte de 1989, aceste deplasări s-au efectuat sub identităţi schimbate şi cu paşapoarte diferite, cele mai multe cu acoperire diplomatică. Au fost şi situaţii când s-au folosit paşapoarte occidentale tocmai datorită necesităţilor impuse de natura autohtonizată a conturilor deschise. Infiltrarea de ani de zile a lt. colonelului Anghelache Constantin ca delegat oficial al României în cadrul Federaţiei Internaţionale de Fotbal (FIFA), care îşi are sediul la Nyon, lângă Geneva, în Elveţia, i-a facilitat acestuia o excelentă acoperire a multor deplasări operative în această ţară, pe tema operaţiunilor valutare şi a conturilor speciale. De asemenea, ocuparea în anii '90 a poziţiei de vicepreşedinte al clubului de fotbal Rapid şi implicarea în "afacerile" de notorietate publică cu privire la "spălarea" unor sume importante provenite din transferurile unor jucători atât la cluburi interne, cât şi în străinătate demonstrează cu prisosinţă cât de apreciată a fost "experienţa" şi "competenţa" câştigate anterior în cadrul CIE. Este doar un exemplu, întrucât în mod evident au fost folosite şi alte acoperiri fie diplomatice, fie economice sau financiare.

Afacerile pe piaţa occidentală de capital
- Discutam în episodul precedent despre afacerile regimului comunist. Cum se lucra pe piaţa externă de capital?
- Datorită specificului relaţiilor comerciale din cadrul CAER, dar şi cu celelalte ţări socialiste se creau situaţii în care România dispunea periodic de surplusuri în monede neconvertibile, adică nerecunoscute ca mijloace de plată pe piaţa financiară internaţională occidentală. În aceste condiţii se iniţiau operaţiuni în vederea obţinerii de sume în valută forte prin "plasarea" sau "vânzarea" cu discount a acestor monede pe piaţa liberă, de obicei la Viena. Evident că România nu era singura ţară care practica acest tip de tranzacţii, dar a fost o prezenţă semnificativă în condiţiile notorietăţii cu privire la mărimea datoriei externe şi ambiţiei lui Ceauşescu de a o plăti integral într-un ritm accelerat. Aceste operaţiuni au fost desfăşurate iniţial prin Oficiul "CARPAţI", care a deţinut de facto monopolul asupra unor categorii de operaţiuni comerciale cu ţările socialiste şi comuniste. Ulterior, aceste operaţiuni au intrat tot mai mult sub controlul tehnic al UM 0107/AVS. Analizarea în perspectiva istorică a operaţiunilor speciale derulate de "CARPAţI" cu firma austriacă DOBIAS, dincolo de paravanul operaţiunilor "clasice" de import-export, va aduce foarte multe clarificări în această direcţie.

Securitatea şi controlul sistemului
- Cât de intens a fost controlul informativ al principalelor instituţii economico-financiare româneşti pentru a se putea duce la bun sfârşit tipul operaţiunilor valutare speciale menţionate?
- Din considerente de ordin operativ, dar mai ales logistic, Ceauşescu a aprobat infiltrarea conducerii principalelor ministere şi organisme ale statului cu ofiţeri acoperiţi din cadrul DSS, dar îndeosebi provenind din cadrul CIE. De regulă, aceştia au ocupat poziţii de conducere pe funcţii de directori, directori generali şi chiar de adjuncţi ai ministrului. Cel mai puternic infiltrate au fost Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Comerţului Exterior şi Cooperării Economice Internaţionale, dar şi principalele ministere economice. Rolul acestora a fost de a executa sau susţine, în mod acoperit, toate operaţiunile informativ operative, inclusiv cele valutare speciale. Foarte mulţi dintre aceştia au ocupat în continuare după decembrie 1989 poziţii identice sau similare ca importanţă în aparatul de stat şi politico-diplomatic ca directori generali, directori, ambasadori, consilieri speciali sau şefi ai Agenţiilor economice. Restul cadrelor de conducere din aceste ministere se aflau sub total control în calitate de informatori şi colaboratori.
- S-a vorbit mult, la un moment dat, despre implicarea instituţiilor bancare din ţară în aceste operaţiuni…
- Aşa este. Imaginea descrisă anterior ar fi total incompletă, mai ales pentru subiectul de faţă dacă s-ar ignora participarea sub controlul DSS a principalelor instituţii financiar-bancare atât la nivel central, cât şi în plan teritorial. O structură necesară pentru finalizarea tehnică a acestui gen de operaţiuni şi care a inclus Banca Naţională (inclusiv filialele teritoriale) şi băncile care efectuau operaţiuni comerciale externe. Între acestea, un rol cu totul special l-a jucat Banca Română de Comerţ Exterior prin integrarea confidenţială (oficial nu există în organigrama băncii) a unui Birou secret ca sprijin logistic al activităţilor UM 0107/AVS. Acesta a fost conceput pentru a fi total independent de restul structurilor băncii şi, deci, în afara evidenţelor comune sau al supravegherii organelor de control competente. Compartimentul menţionat s-a aflat formal sub directa coordonare a preşedintelui BRCE şi a unuia dintre adjuncţii săi ca înlocuitor pentru situaţii de excepţie, ambii executând ad litteram indicaţiile primite de la Nicolae Ceauşescu fie personal, fie de cele mai multe ori prin intermediul mandatarilor săi, respectiv, şeful DSS, şeful CIE şi ca proxi prin şeful UM 0107/AVS. Prezenţa, cu regularitate, în cadrul acestui compartiment, a ofiţerilor de legătură special desemnaţi din partea CIE nu a putut trece neobservată pentru majoritatea lucrătorilor bancii. Sunt cei menţionaţi chiar de Raportul întocmit în anul 2000 de SIE şi reprezentanţi ai Procuraturii şi pe care ziarul Adevărul l-a publicat în premieră. De asemenea, informaţiile publicate de ziarul România Liberă în prima parte a anilor '90 pe această temă reflectă situaţii absolut reale, deşi evident incomplete. Pentru distragerea atenţiei opiniei publice cu privire la situaţia reală, în mod oficial, reprezentanţii BRCE au vorbit, după decembrie 1989, despre conturile DSS ca despre conturile oricărui alt minister din structurile statului român. S-au făcut în acest sens eforturi speciale pentru a dovedi "transparenţa" sau deplina legalitate a evidenţelor financiare ale DSS în cadrul BRCE. În fapt, a fost o acţiune diversionistă în care s-au confundat la modul intenţionat două categorii de conturi.
Este evident că DSS, ca majoritatea ministerelor, a avut un cont oficial pentru facilitarea operaţiunilor de import, cum au fost cele de dotare cu aparatură tehnică, ca şi o evidenţă separată pentru operaţiunile comerciale oficiale ale ICE Dunărea. Aceste evidenţe nu au însă nimic de a face cu operaţiunile valutare speciale menţionate în cadrul interviului şi care au făcut obiectul activităţilor UM 0107/AVS. Acestea din urmă ca tip de evidenţă au fost minime, iar sub aspectul documentelor descriptive "criptate" corespunzător importanţei acestora. În plus, identificarea fondurilor deturnate din circuitul oficial, ca şi clarificarea situaţiei acestora, asta ca să amintim eforturile iniţiale ale Comisiei senatoriale Luchian, au fost, încă de la bun început, o întreprindere sortită eşecului. Un eşec ab initio datorită faptului că cei desemnaţi să clarifice situaţia au fost selecţionaţi din rândul celor aflaţi sub controlul informativ total al serviciilor de informaţii moştenite. Tot spectacolul public cu privire la soluţionarea misterului conturilor speciale avea să fie scos din scenă odată cu transferul controlului operativ al "maşinii de bani" ceauşiste, sub umbrela protectoare a noului nucleu politic care a preluat puterea după decembrie 1989. Totul, desigur, în numele "interesului naţional".