Celulita, o problemă reală sau o isterie artificial întreţinută?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Multe dintre produsele aşa-zis anticelulitice nu au alt efect în afară  de hidratare
Multe dintre produsele aşa-zis anticelulitice nu au alt efect în afară de hidratare

Cum se face că astăzi „coaja de portocală“ poate fi zărită şi la fetiţe de 10-12 ani? Ce factori stau la originea fenomenului care a pus în mişcare o întreagă industrie specializată şi, mai ales, cum poate fi smuls răul din rădăcină? Am căutat răspunsurile la aceste întrebări.

Acţionând pe principiul cauză - efect, tratarea celulitei ar trebui să înceapă în primul rând cu înlăturarea factorilor favorizanţi. „Celulita reprezintă un avertisment: este timpul să ne schimbăm modul de viaţă, de alimentaţie şi să facem exerciţii", spune medicul primar dermatovenerolog Oana Clătici de la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti.

De-abia după ce am făcut ajustări în aceste privinţe, putem apela la tehnologiile care vor trata problema din afară, localizat. Chiar şi aşa, nu se poate spune că medicii au descoperit tratamentul-minune pentru această problemă estetică. De altfel, nu există o formulă universală, pentru că în apariţia celulitei sunt implicaţi o multitudine de factori.

Ce soluţii ne oferă industria cosmetică

Produsele şi procedurile estetice destinate tratamentului celulitei aduc industriei cosmetice câştiguri de miliarde de dolari anual. Avem astăzi la dispoziţie sute de creme şi de suplimente alimentare, aparate de masaj şi proceduri complexe de tipul radiofrecvenţei şi cocteilurilor de vitamine care se injectează subcutanat.

Sunt multe creme anticelulită care promit luna de pe cer, însă realitatea este că majoritatea acestora nu pot asigura o concentraţie de substanţe active suficient de mare şi pe o perioadă suficient de îndelungată pentru a „topi" depozitele de grăsime care dau aspectul de „coajă de portocală" prin stimularea metabolismului celular. Unele dintre creme „sparg" celulele adipoase. Dacă, într-adevăr, ele ar avea acest efect, ne-am expune riscului ca grăsimea să migreze spre alte zone ale corpului sau, mai rău, să se depună pe vasele de sânge ori la nivelul unor organe, cum este ficatul.

Majoritatea cremelor de gen conţin un tip de substanţe chimice numite metixantine, cafeina şi teofilinele. Există câteva studii care au arătat că acestea pot să atenueze celulita pentru o vreme, dar efectul nu este semnificativ.

Doina (32 de ani) din Bucureşti a cumpărat una dintre cele mai scumpe creme anticelulitice de pe piaţă şi a făcut câteva şedinţe de Pilates în cele două săptămâni de „tratament", dar spune că fără niciun efect. Recunoaşte însă că dieta ei nu a fost una foarte sănătoasă, pentru că nu se putea abţine să mănânce măcar o bucată mică de ciocolată.

Masajul le creşte eficienţa

Cremele anticelulitice dau rezultate mai bune dacă sunt aplicate printr-un masaj profesional, care să faciliteze absorbţia lor în profunzime. „Este bine ca masajul să nu fie foarte agresiv, deoarece în cazul persoanelor cu piele mai sensibilă sau cu tulburări de circulaţie pot apărea dermatite iritative (inflamaţii ale pielii care provoacă mâncărimi) sau vasele mici de sânge se pot sparge pe zonele masate", atrage atenţia medicul dermatolog Oana Clătici. Un masaj efectuat corect nu ar trebui să provoace vânătăi.

Sabina (29 de ani) din Bucureşti se declară mulţumită de eficienţa şedinţelor de masaj anticelulitic. Ce-i drept, le efectuează de aproximativ un an, chiar dacă nu poate merge în mod constant  din cauza serviciului. „Când am putut să-mi respect programările şi m-am dus de două ori pe săptămână la masaj, timp de două sau trei luni, am observat o diminuare evidentă a celulitei", povesteşte ea. Pentru un efect de durată, sunt recomandate periodic şedinţe de întreţinere.

Frecvenţa şi numărul lor se stabilieşte în funcţie de gradul de severitate al celulitei. Alternativa modernă a masajului clasic este endermologia. Ea se efectuează cu ajutorul unui aparat prevăzut cu role care masează în profunzime, cu mişcări de aspirare (vacuum) şi de rulare.

Producătorii aparatelor susţin că metoda stimulează circulaţia sangvină şi producţia de colagen, absenţa lui favorizând formarea celulitei. Şi în cazul endermologiei sunt necesare şedinţe de întreţinere, câte una-două lunar, precum şi exerciţii fizice regulate pentru menţinerea rezultatelor.

Mezoterapia, o altă opţiune

Substanţele care „topesc" celulita au o eficienţă mai mare dacă sunt injectate în piele decât dacă sunt aplicate sub formă de creme. Procedura se numeşte mezoterapie şi foloseşte ace foarte fine pentru a introduce în stratul mjlociu al tegumentului vitamine, minerale, aminoacizi, enzime şi extracte din plante. „Cocteilul" este stabilit de medic, în funcţie de tipul şi de severitatea celulitei. Mai folosite sunt acidul hialuronic, cofeina şi L-carnitina. După aceleaşi criterii se stabilieşte şi numărul de şedinţe necesar.

Radiofrecvenţa, soluţie de ultimă generaţie

Printre metodele moderne de tratare a celulitei se numără şi radiofrecvenţa. „Este o procedură neinvazivă, sigură, nedureroasă, care nu necesită anestezie locală şi nici repaus. Prin radiofrecvenţă se realizează o încălzire dermică profundă care determină contracţia fibrelor de colagen. Totodată, se îmbunătăţeşte microcirculaţia sangvină şi are loc drenajul limfatic al depozitelor de grăsime şi al toxinelor", explică medicul Oana Clătici.  

Sunt necesare între patru şi opt şedinţe la interval de două-trei săptămâni. Nici rezultatele tratamentului cu radiofecvenţă nu se menţin însă pentru toată viaţa, mai ales dacă nu se adoptă un stil de viaţă sănătos.

Nici aparatele nu pot face singure minuni

Există, inclusiv în România, dispozitive care mixează acţiunea mai multor tehnici de ultimă generaţie. „Velashape II este un aparat medical (singurul aprobat de FDA - Autoritatea Americană pentru Controlul Alimentelor şi Medicamentelor) care înglobează patru tehnologii: radiofrecvenţa, infraroşiile, vacuumul şi masajul cu role. Este ca şi cum ai avea patru aparate într-unul singur. Radiofrecvenţa şi infraroşiile produc hipertermie şi intensifică metabolismul celular, vacuumul aduce ţesutul celular subcutanat mai aproape de sursa de infraroşii, iar masajul cu role are efect de netezire şi favorizează drenajul limfatic", spune medicul dermatolog Raluca Vlăduţă de la Elos Beauty Center.

Însă nici măcar un asemenea aparat nu face minuni în lipsa unui regim de viaţă ordonat. „Schimbarea modului de viaţă este esenţială pentru a obţine rezultate bune. În cazul pacientelor care au asociat tratamentul cu acest aparat cu practicarea unui sport, am înregistrat o atenuare a celulitei şi cu două grade (n. r. - există patru grade de celulită). În general, sunt suficiente şase şedinţe, câte una pe săptămână", precizează medicul.

“Nimic nu poate îndepărta celulita dacă nu se fac exerciţii fizice regulat şi dacă nu se adoptă o dietă sănătoasă nu doar pe durata tratamentului anticelulitic, ci pe termen lung."
Oana Clătici medic primar dermatolog

“Este bine ca masajul să nu fie foarte agresiv, deoarece în cazul persoanelor cu piele mai sensibilă pot apărea dermatite iritative."
Oana Clătici medic primar dermatolog

Cât de bune sunt suplimentele alimentare

Cele mai folosite ingrediente în compoziţia suplimentelor alimentare sunt ginkgo biloba, sulfina, uleiul de peşte şi lecitina din soia. Potrivit producătorilor, acestea îmbunătăţesc metabolismul, stimulează circulaţia sangvină şi arderea grăsimilor. Cum toţi aceşti parametri sunt dificil de cuantificat, este dificilă aprecierea beneficiilor pe care le au aceste suplimente alimentare anticelulită. Foarte populare în ultimii ani au devenit şi suplimentele cu alge marine. Indiferent că sunt verzi sau brune, ele acţionează împotriva celulitei prin mai multe mecanisme: extrag din celule excesul de fluide, au efect detoxifiant şi stimulează metabolizarea grăsimilor. „Eficiente s-au dovedit şi capsulele pe bază de diosmină şi de resveratrol, care au rol de protecţie a vaselor şi de îmbunătăţire a circulaţiei venoase", spune medicul primar dermatovenerolog Ioana Chebac.

Alimentaţia proastă şi lipsa de mişcare, principalele cauze

Modul de alimentaţie este principalul factor care s-a schimbat de-a lungul timpului. E o părere unanim acceptată. Alimentaţia dezechilibrată (alcătuită preponderent din dulciuri concentrate, din băuturi carbogazoase, din grăsimi animale, din preparate din carne care a fost tratată cu hormoni) duce la dereglări hormonale. Mai exact, toate acestea duc formarea unor depozite mari de grăsime, iar grăsimea în sine funcţionează ca o glandă endocrină ce produce hormoni.

„Grăsimea în exces produce în organism estrogeni. În cazul femeilor obeze, este ca şi cum ar avea un ovar în plus care secretă estrogeni, iar în cazul bărbaţilor - ca şi cum ar avea un ovar pe lângă cele două testicule. Cu cât obezitatea este mai mare, cu atât procentul de estrogeni este mai însemnat", potrivit prof. dr. Constantin Dumitrache, medic primar endocrinolog la Clinica Gral Medical din Bucureşti.

Însă şi „lipsa de mişcare, diabetul, purtarea de îmbrăcăminte prea strâmtă şi de încălţăminte incomodă (tocurile), manevrele cosmetice greşite, băile fierbinţi, chiar şi sauna ori expunerea incorectă la soare favorizează celulita. Expunerea prelungită la soare fără hidratare corespunzătoare duce la deshidratare şi la uscăciune tegumentară, urmată de tendinţa de a bea dintr-o dată cantităţi mari de apă. La fel se întâmplă în cazul saunei. Urmarea este acumularea de apă în ţesuturi şi formarea de celulită apoasă", spune medicul primar dermatovenerolog Ioana Chebac de la Bioderm Medical Center.

"Grăsimea în exces produce estrogeni. În cazul femeilor obeze, este ca şi cum ar avea un ovar în plus care secretă estrogeni."
prof. dr. Constantin Dumitrache medic primar endocrinolog

Info
Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite