Adevarul.ro

Ce intervenţii nu se fac vara

25 iulie 2010, 16:25 |  Autor: Oana Antonescu | 

Cuvinte cheie: interventii chirurgicale, vara, amanare toamna, infectii, anotimp, hemoragii,

Dacă nu sunt urgente, amânaţi operaţiile până la toamnă

Dacă nu sunt urgente, amânaţi operaţiile până la toamnă

 

În general, operaţiile efectuate în acest anotimp au un risc mai mare de infectare. Când afară sunt temperaturi mai mari de 30 de grade Celsius, procedurile chirurgicale de tipul rinoplastiei sau al celei de extirpare a amigdalelor pot determina hemoragii.

Dacă nu sunt urgenţe, intervenţiile chirurgicale ar trebui amânate până la toamnă, atât din considerente medicale, cât şi de lipsa confortului, dacă ne gândim că în majoritatea spitalelor publice româneşti nu există aer condiţionat.

„Din cauza căldurii şi umidităţii care facilitează multiplicarea microbilor, există un risc uşor crescut de infectare a suturii, faţă de celelalte perioade ale anului. Un alt dezavantaj al intervenţiilor chirurgicale efectuate vara este acela că bolnavul nu ar trebui să se expună la soare ulterior. De altfel, cicatricea nu trebuie expusă la soare timp de şase luni de la operaţie. Altfel, ea se poate hiperpigmenta (devine roşie), poate creşte în exces şi poate deveni dură", spune medicul primar chirurg Bogdan Sandolache de la Spitalul Universitar de Urgenţă din Bucureşti.

Nasul şi gâtul sunt sensibile

Există câteva intervenţii chirurgicale din sfera ORL care cu siguranţă ar trebui amânate până în toamnă.

„Zona gâtului şi cea a nasului sunt puternic vascularizate şi asociate cu un risc mai mare de hemoragie postoperatorie. O eventuală hemoragie scade rezistenţa organismului în faţa microbilor. Dacă nu este administrat nici antibioticul corect după intervenţia chirurgicală şi la timp, adică în primele şase ore de la operaţie, acest risc este cu atât mai mare", atrage atenţia medicul primar ORL Elena Lăţcan, doctorand în chirurgie reconstructivă oro-maxilofacială.

Prin urmare, dacă nu sunt urgenţe, îndreptarea deviaţiei de sept, extirparea amigdalelor şi a vegetaţiilor adenoide nu ar trebuie efectuate vara. 

Corecţiile estetice mai pot aştepta

Urmele unei intervenţii estetice vor rămâne vizibile dacă zona corectată nu este protejată eficient de soare. Este cazul procedurilor efectuate în zona feţei şi a gâtului, de tipul liftingului, rinoplastiei (remodelarea nasului), blefaroplastiei (corecţia pleoapelor). Precauţii există şi în cazul lipoaspiraţiilor, pentru că pielea îşi redobândeşte elasticitatea într-un timp mai lung decât dacă am fi recurs la o asemenea procedură când temperaturile erau mai scăzute.

Indiferent de tipul operaţiei, este foarte important să aveţi grijă la igiena cicatricei. Până la vindecarea completă, nu atingeţi zona respectivă cu mâinile murdare şi evitaţi acumularea transpiraţiei pe cicatrice.

Varicele pot fi tratate

Indiferent de tehnica utilizată, operarea varicelor în acest sezon nu este contraindicată. Potrivit dr. Valerian Ciubotaru, medic primar chirurg, specialist în flebologie, Clinica Medicala Flebestet, ideea că varicele nu pot fi tratate vara nu este decât un mit.

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Medicul Constantin Stan: "În chirurgia estetică nu există garanţie"

    Medicul Constantin Stan spune că în chirurgia estetică nu există garanţie. Pacienţii trebuie să ...

    Doctorul român Eugen Săndică, singurul din lume care a operat pe inimă un copil de 660 de grame

    La Eugen Săndică, chirurg cardiac în Germania, ajung mulţi copii din România cu probleme cardia ...

    Adina Alberts, chirurg estetician: „La noi, se doreşte mai mult înfrumuseţare decât întinerire“

    Multe vedete şi-au îmbunătăţit aspectul fizic în clinica medicului Adina Alberts. Chirurgul ne ...

    Nu prăji vinetele! Absorb mai mult ulei decât cartofii prăjiți!

    Nicio legumă prăjită nu este 100% bună pentru sănătate. Despre cartofii prăjiți se știe că pot ...

    Vântul și praful duc la infecții ale ochilor! Vezi cum le poți trata

    Conjunctivitele și urciorul sunt mai frecvente în acest sezon decât în restul anului. Specialiș ...

    Mărirea penisului, mit sau realitate medicală

    Dr. Florin Elec, dr. Valerian Lucan, dr. Gheorghiţă IacobDepartamentul de Andrologie şi Psihoso ...

    Fără şcoală, dar educaţi

    O formă alternativă de educaţie destul de populară în tot mai multe ţări a început să fie învăţ ...

    Cum acţionează cremele cicatrizante

    Produsele cu efect cicatrizant favorizează producerea de celule noi şi restabilesc funcţia de a ...

    De ce nu-mi pot uita fosta iubire?

    Ai nevoie de un sfat la una dintre problemele tale medicale? Scrie-ne pe adresa redacţiei sau t ...

    Târgu Mureş: Servicii medicale de înalt nivel, la Clinica privată Nova Vita

    Alternativă la sistemul medical public, oferta medicală de elită a clinicii Nova Vita exclude s ...


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Mioara, o prinţesă părăsită

    Sabin Orcan

    De cealaltă parte, Petre nu suflă niciun cuvinţel în apărarea Mioarei, căci ar însemna că trebuie să se caute şi el niţel prin portofel. Cum ziceam, fostul prim-ministru se comportă ca regii de odinioară.

    Nasc şi la Moldova oameni…

    Liviu Antonesei

    Din când în când, mai ales când unii neghiobi, cărora nu le ajunge rasismul etnic şi trec la cel regional, aruncă vorbe spurcate despre moldoveni, care ar fi leneşi, săraci şi înapoiaţi, îmi amintesc o hartă care a atârnat pe peretele clasei mele pe toată durata liceului…

    Vorbe de prim-ministru

    Grigore Cartianu

    Astăzi nu scriu nimic. Pe ploaia asta, m-am cam lenevit.

    De ce trebuie să votăm

    George Radulescu

    „De ce să mai votez dacă toţi politicienii sunt la fel?".

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole