Adevarul.ro

Atenţie la greutatea copiilor!

21 februarie 2011, 19:47 |  Autor: Livia Roşca | 

Cuvinte cheie: mancare fast food, sedentarism, maturizare, dieta,

Copiii vor învăţa să gătească mâncare sănătoasă şi să renunţe la fast-food

Copiii vor învăţa să gătească mâncare sănătoasă şi să renunţe la fast-food

 

Maturizarea precoce şi complexele, precum şi instalarea afecţiunilor cronice în viaţa adultă sunt pericole care-i pândesc pe copiii obezi. Dieta corectă şi sportul le-ar putea salva sănătatea, dar studiile internaţionale arată că părinţii nu iau măsuri fiindcă nu îşi dau seama la timp că cei mici au kilograme în exces.

Jumătate dintre mamele care au copii obezi şi 39% din taţii acestora cred că cei mici au o greutate normală, arată un studiu olandez citat de revista „Science Daily". Acelaşi studiu arată că, în cazul excesului ponderal şi al predispoziţiei spre obezitate, situaţia este şi mai gravă: 75% din mame şi 77% din taţi consideră că au copii cu o greutate normală.

Cercetarea realizată la Centrul Medical „Groningen" din Olanda a cuprins 800 de părinţi şi 439 de copii. Dintre copii, 5% aveau exces ponderal, 4% erau obezi, iar restul aveau o greutate normală.

Potrivit profesorului Pieter Sauer, unul dintre autorii studiului, datele cercetării au mai indicat şi faptul că părinţii copiilor obezi şi ai celor cu exces ponderal aveau ei înşişi probleme cu greutatea.

În plus, 94% din aceştia nu considerau că cei mici ar trebui să facă mai multă mişcare. Dar şi părinţii copiilor cu o greutate normală tind să evalueze greşit greutatea copiilor şi să creadă că sunt mai slabi decât în realitate. Ei au estimat cu o unitate mai puţin indicele de masă corporală (IMC) al copiilor, în timp ce părinţii copiilor cu probleme de greutate au estimat cu trei unităţi mai puţin IMC-ul copiilor lor.

„Copiii obezi ajung în majoritatea cazurilor adolescenţi şi adulţi obezi, cu risc sporit de boli cronice şi de tulburări de afectivitate, de aceea, părinţii care nu realizează că au copii cu probleme de greutate trebuie atenţionaţi de pediatri şi de educatori", spune profesorul Pieter Sauer.

Obiceiurile alimentare se moştenesc

Oamenii de ştiinţă de la Institutul de Cercetare a Cancerului din Marea Britanie au vrut să afle care sunt factorii ce determină formarea în copilărie a unor obiceiuri alimentare nocive care pot duce mai târziu la o serie de boli, inclusiv la apariţia cancerului. Prin urmare, au studiat 200 de perechi de gemeni de acelaşi sex în încercarea de a afla ce gusturi alimentare sunt moştenite şi care sunt influenţate de mediu.

Cercetarea a indicat că preferinţa pentru hrana cu un conţinut ridicat de proteine se moşteneşte, în timp ce preferinţa pentru anumite mâncăruri, precum supele, poate fi indusă de consumul frecvent în copilărie. Tot obiceiurile alimentare ale familiei impun copiilor şi preferinţa pentru fructe şi legume, mai frecventă în rândul fetelor decât în rândul băieţilor, dar şi pe aceea pentru dulciuri.

„Părinţii au un impact profund asupra obiceiurilor alimentare ale copiilor, fiindcă ei ajung să prefere sau să deteste acelaşi tip de hrană ca şi părinţii lor şi preferă întotdeauna alimentele cu care sunt hrăniţi mai des", spune profesorul Jane Wardle, coordonatorul acestui studiu.

Doi duşmani: hrana în exces şi sedentarismul

În cazul copiilor, excesul de kilograme este produs de o dietă bogată în zaharuri şi în grăsimi sau de supraalimentaţie şi de lipsa exerciţiului fizic. În unele cazuri pot fi implicaţi şi alţi factori, precum sindromul genetic Prader-Willi (care creează probleme în controlarea senzaţiei de foame), hipotiroidismul şi sindromul Cushing, care pot duce la obezitate.

Dar cercetările sugerează că principala problemă este stilul de viaţă. „Avem trei cauze principale pentru obezitatea la copil: supraalimentarea, produsele hipercalorice consumate des şi sedentarismul", explică medicul endocrinolog Aurelian Ranetti de la Spitalul Militar Central din Capitală. 

Interpretarea indicelui de masă corporală

IMC    rezultat

<18,5    sub greutatea normală
18,5-24,5 greutate normală
25-29,9    peste greutatea         normală
30 >    obez

Legendă: IMC = greutatea în kg împărţită la pătratul înălţimii în metri

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    A crezut că este alergică la cosmetice, dar avea cancer

    Britanica Tasha Jilka avea numai 16 ani atunci când ochii au început să-i lăcrimeze anormal de ...

    Soluţii eficiente în combaterea celulitei

    Majoritatea femeilor se confruntă cu o formă de celulită. ...

    Vitamina D, o nouă soluţie pentru hipertensivi! Fără efecte secundare!

    Suplimentele cu vitamina D ar putea fi introduse în schema de tratament a hipertensivilor, dup ...

    Ajută-ţi copilul să slăbească şi îl vei proteja de cancer!

    Medicii danezi aduc părinţilor încă un argument pentru lua măsuri în cazul în care au copii sup ...

    Vrei să te laşi de fumat? Vei reuşi dacă faci sport!

    Vei avea şanse mai mari să renunţi la fumat dacă faci zilnic câte un sfert de oră de exerciţii ...


    Adevarul on Facebook

    Constantin Iftime

    Realitatea străzii, uneori, e plină de bătrâni şi de adolescenţi, alteori de oameni fără mulţumire, care vibrează de nevroze. Oamenii au multe libertăţi, dar nu-s fericiţi. Uneori, şi un lucru neînsemnat poate să-i dezechilibreze. Continuare

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

    Du-te acasă, bodyguard!

    Petre Barbu

    Şi am uitat, la dracu’!, să mă iubesc şi să-mi iubesc îngerul meu păzitor.     

    Se poartă căpuşele

    Simona Catrina

    Mi-amintesc de un amic bun ca un corn cald, generos şi chitit pe o viaţă onestă, îndrăgostit ghem de o colegă de facultate.

    Papagalul lui Flaubert

    Andrei Craciun

    Am aniversat de curând, în tăcere, fără fast, ba chiar fără niciun martor, un deceniu de când sunt flaubertian.

    Restauraţia

    Liviu Avram

    Cel mai norocos personaj din procesul Trofeul Calităţii este Adrian Năstase.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole