Asist. univ. Raluca Grozăvescu, specialist în psihiatria copilului: „Exigenţele şcolare crescute scot în evidenţă dificultăţile copiilor cu ADHD“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Medicul crede că un copil cu ADHD poate avea performanţe foarte bune dacă este ajutat de profesori şi de părinţi
Medicul crede că un copil cu ADHD poate avea performanţe foarte bune dacă este ajutat de profesori şi de părinţi

Copiii năzdrăvani pe care mulţi învăţători îi ceartă şi-i aşază mereu în ultima bancă ar putea suferi de o tulburare numită ADHD, care le creşte impulsivitatea, le scade atenţia şi-i face agitaţi. Ursuleţii de pluş şi celelalte jucării pot crea copiilor impresia că biroul medicului Raluca Grozăvescu este un spaţiu de joacă, şi nu unul de spital. Dar jucăriile au un scop foarte clar: îi oferă specialistului în ps

„Weekend Adevărul": Despre ADHD s-a vorbit mai mult în România abia în ultimii ani. Ce este această tulburare?

Medicul Raluca Grozăvescu: ADHD este un acronim de la Attention Deficit Hyperactivity Disorder, care în limba română se traduce prin tulburare hiperkinetică cu deficit de atenţie. Nu este o tulburare care a apărut de curând. Este adevărat că s-a vorbit mai des despre ADHD în ultimii zece ani, dar tulburarea există de foarte multă vreme, ea fiind identificată încă de pe la 1900. Pe vremea aceea, era numită defect al controlului moral, din cauza faptului că cei care suferă de ADHD au probleme de conduită şi dificultăţi în respectarea regulilor.

Dar auzim mai des de ADHD şi pentru că sunt mai multe cazuri astăzi?

Există, într-adevăr, o creştere a numărului de cazuri la nivel mondial şi inclusiv la nivelul ţării noastre, deşi acest lucru nu a fost dovedit pentru că nu s-au făcut la noi studii epidemiologice în ultimii ani. Creşterea nu este însă una spectaculoasă, ca în cazul altor tulburări, cum ar fi cele din spectrul autist. O chestiune care cred eu că are un impact major sunt exigenţele şcolare crescute, care scot în evidenţă dificultăţile copiilor cu ADHD. În multe situaţii, manifestările tulburării pot să nu fie foarte evidente, ca atunci când copiii se joacă sau când sunt afară cu prietenii. Dar ele sunt vizibile la şcoală chiar din clasa întâi, când copilul trebuie să se ridice la nişte standarde care sunt destul de ridicate.

Aş vrea să explicaţi părinţilor cum îşi pot da seama dacă au un copil cu ADHD.

Există trei principale categorii de simptome: deficitul de atenţie, hiperactivitatea şi impulsivitatea. Concret, copilul cu ADHD nu poate să-şi concentreze în mod susţinut atenţia pe ceea ce face, pierde din vedere amănuntele, nu reuşeşte să ţină ritmul clasei, nu scrie tot de pe tablă, nu poate da atenţie învăţătorului, este distras de tot felul de stimuli care nu sunt importanţi pentru activitatea respectivă, greşeşte foarte mult din neatenţie la lucrările de control şi la teme. Copilul cu ADHD nu poate sta locului, se foieşte foarte mult în bancă şi, din acest motiv, perturbă orele. De asemenea, aleargă tot timpul, de parcă nu oboseşte niciodată. În ceea ce priveşte impulsivitatea, copiii care au această tulburare se manifestă fără a se gândi la consecinţe, nu respectă regulile, se grăbesc să răspundă înainte ca întrebarea să fie complet formulată, vorbesc neîntrebaţi şi nu-şi aşteaptă rândul la jocuri.

Trebuie să existe toate aceste simptome pentru a vorbi de afecţiune?

Manifestările pot să apară mai mult sau mai puţin, în funcţie de ce anume predomină în cazul copilului respectiv. Ele sunt diferite şi în funcţie de vârstă. În cazul unui preşcolar, de exemplu, este mult mai evidentă hiperactivitatea. El este în continuă mişcare, are un joc mai distructiv, aleargă întruna, se caţără peste tot, nu stă locului când i se spune acest lucru şi nu se joacă în linişte, precum alţi copii de vârsta lui. La şcolari devine mult mai evident deficitul de atenţie, pentru că sarcinile sunt cu totul altele, iar la adolescent, iese la suprafaţă impulsivitatea. Din cauza asta, adolescenţii cu ADHD sunt mult mai expuşi comportamentelor cu risc crescut, precum debutul precoce al vieţii sexuale şi, implicit, riscul crescut pentru infecţii cu transmitere sexuală, pentru sarcini nedorite şi pentru consumul de droguri.

La ce vârste devin observabile simptomele?

Depinde foarte mult de cât de mare este îngăduinţa părinţilor faţă de comportamentul copilului, dar şi de severitatea tulburării. Manifestările apar de când copilul este foarte mic, numai că ele sunt observate de obicei retrospectiv. Din discuţiile cu părinţii aflăm că atunci când era bebeluş, dormea mai prost şi era mai greu de consolat sau că, în cazul unui copil mic, era în continuă mişcare, că se lovea mai des decât alţi copii şi că distrugea jucăriile. Nu punem însă diagnosticul de ADHD la copilul mic, ci doar de la 6-7 ani. Se menţine doar ca o suspiciune, ca un diagnostic în observaţie la preşcolar, dar el trebuie presupus cât mai precoce. O depistare şi o intervenţie cât mai timpurie pot duce la o evoluţie foarte bună şi preîntâmpină instalarea unei complicaţii.

Cum ne dăm seama dacă, într-adevăr, avem de-a face cu un caz de ADHD sau dacă nu cumva copilul are o problemă legată de şcoală?

Copilul cu ADHD are simptome şi acasă, şi la şcoală, şi cu grupul de prieteni. Ele apar în mai multe contexte, nu într-unul singur. Este adevărat însă că, uneori, manifestările cele mai severe apar la şcoală, pentru că acolo sunt rigorile cele mai mari. Dacă simptomele apar numai la şcoală şi numai acasă, atunci probabil că este vorba de altceva, cel mai probabil de o dificultate de adaptare. Este bine să se facă o evaluare pentru a afla exact ce stă la baza manifestărilor care pun probleme.

Unii părinţi se învinuiesc sau sunt învinuiţi de cei din jur pentru comportamentul copilului lor. Au motive?

Nimeni nu poartă vina pentru această tulburare. Nici părinţii, nici profesorii şi nici medicii. Copiii cu ADHD pun la încercare toate abilităţile de îngrijire şi de educaţie ale persoanelor implicate, iar acest lucru îi determină pe toţi să caute vinovaţi. La baza acestei tulburări stau factori genetici şi factori care ţin de problemele apărute în timpul sarcinii sau la naştere. De exemplu, o naştere mai dificilă poate să ducă la o suferinţă cerebrală care să se asocieze ulterior cu apariţia acestei tulburări. De asemenea, ar mai fi şi factori nocivi pentru organism în general. Au fost incriminate, de exemplu, E-urile din alimentaţie, dar şi poluarea, radiaţiile... Aceşti factori nu sunt consideraţi determinanţi, ci favorizanţi, adică ei contribuie împreună la declanşarea ADHD-ului. Aspectele ce privesc creşterea şi educaţia pot să contribuie la agravarea simptomelor, dar nu sunt factori determinanţi.

Ce se întâmplă dacă nu tratăm ADHD-ul în copilărie?

Foarte mulţi dintre aceşti copii nu termină liceul şi încep să aibă comportamente rele, pentru că sunt excluşi din grupurile obişnuite şi atraşi în cele în care există comportamente agresive, antisociale. Consumul de droguri poate fi mai frecvent la copiii cu ADHD odată deveniţi adolescenţi. Ei se pot expune unor situaţii periculoase, având riscuri mai mari de traumatisme. Pot fi mai expuşi accidentelor rutiere, pentru că nu sunt atenţi când traversează strada sau, la vârste adulte, pentru că şofează cu viteză mare şi sunt impulsivi. Ca adulţi, îşi pierd des locul de muncă sau îl schimbă frecvent şi sunt mai predispuşi la divorţ, deci au eşecuri pe mai multe planuri. Intervenţia terapeutică face diferenţa. Este foarte important să ţinem copiii cu ADHD în şcoală şi să-i ajutăm să se adapteze.

„Medicamentele nu pot rezolva toate problemele"

Ce opţiuni de tratament există pentru copiii cu ADHD?

Când observăm posibile simptome ale acestei tulburări, trebuie să facem copilului o evaluare. În cazul ADHD-ului, vorbim de mai multe aspecte: tratament medicamentos, consilierea părinţilor, terapie comportamentală şi, uneori, de intervenţie comportamentală la clasă. În cadrul terapiei comportamentale, se identifică acele comportamente problematice şi se intervine asupra lor. Pe de altă parte, se dezvoltă abilităţi care-i permit copilului o adaptare mai bună: emoţionale, de relaţionare socială... Tratamentul medicamentos corectează deficitul de atenţie şi hiperactivitatea, crescând, consecutiv, performanţele şcolare. În general, el se prescrie în cazurile moderate şi severe. Părinţii trebuie să ştie însă că medicamentele nu pot rezolva toate problemele.

Ce tipuri de medicamente se recomandă?

Există două tipuri de medicamente specifice. Prefer să nu dau denumirile lor şi nici clasele de substanţe, pentru că ele trebuie date de un medic şi nu aş vrea să citească părinţii despre tratament şi să-l procure din diverse surse. Sunt părinţi care fac rost de medicamente pentru a nu ajunge copilul în evidenţă pe undeva.

Ar fi bine să le spunem părinţilor despre efectele adverse pe care le pot avea...

Da. Când prescriem un tratament, avem în minte o balanţă între beneficii şi riscuri. În general, medicamentele care se prescriu în ADHD nu sunt printre cele cu efecte secundare foarte serioase. Dintre cele mai frecvente ar fi scăderea poftei de mâncare, durerile de cap...

A apărut de curând un studiu care spune că, în SUA, unii pediatri fac electrocardiograme (EKG) copiilor înainte de a le prescrie tratamente contra ADHD-ului, după ce s-a descoperit că ele pot produce infarct sau atac cerebral dacă respectivul copil are o anomalie cardiacă. Este justificată această teamă?

Cred că ar trebui clarificate standardele de investigaţii necesare. În România, în momentul acesta, rămâne la latitudinea medicului dacă face un EKG sau nu. Din păcate, nici recomandările internaţionale nu sunt riguroase, ci lasă tot la latitudinea medicului. Totuşi, faptul că nu există o recomandare clară arată că pericolul nu este foarte mare. Asocierea între aceste medicamente şi un risc cardiovascular crescut nu s-a dovedit încă. Eu fac o evaluare globală a copilului. Ţin cont de mai multe aspecte legate de sănătatea copilului înainte de a prescrie un tratament medicamentos, inclusiv de funcţia hepatică.

Copiii cu ADHD au nevoie de o educaţie specială?

Ei pot parcurge curricula şcolară obişnuită, dar au nevoie de o abordare adaptată: trebuie să li se atragă atenţia de mai multe ori, să se împartă sarcina pe care o au în bucăţele mai mici şi cu pauze mai dese. Acestea sunt lucruri pe care cadrele didactice este bine să le ştie, deşi ele nu fac parte din instruirea lor de bază. Învăţătorul trebuie să ajute copilul cu ADHD să se integreze. Chiar şi simpla aşezare în bancă este importantă. Dacă stă în ultima bancă, este expus multor stimuli, pentru că vede tot ce se întâmplă în clasă şi nu se mai poate concentra la lecţii. Învăţătorul trebuie să treacă mai des pe la copilul cu ADHD şi să-i dea sarcini pe rând, pentru că nu se poate concentra la mai multe. De asemenea, trebuie solicitat mai des şi trebuie răsplătit. Lui trebuie să i se spună pe loc ce a făcut bine, pentru că reacţionează la răsplata imediată, nu la cea pe termen lung.

" Învăţătorul trebuie să treacă mai des pe la copilul cu ADHD şi să-i dea sarcini pe rând."

" Tratamentul medicamentos corectează deficitul de atenţie şi hiperactivitatea, crescând, consecutiv, performanţele şcolare. "

226 de mii de copii din România au ADHD şi necesită terapie, dar numai 80.000 sunt trataţi.

CV

Numele: Raluca Grozăvescu
Data şi locul naşterii: 13 iulie 1970, Bucureşti
Starea civilă: căsătorită
Specializare: medic primar psihiatria copilului şi adolescentului la Spitalul „Prof. dr. Alexandru Obregia" din Bucureşti
- asistent universitar la Catedra de Psihiatria şi Psihologia Copilului şi Adolescentului a UMF „Carol Davila" din Bucureşti
- psihoterapeut şi formator în terapie de familie
Locuieşte în: Bucureşti

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite