Adevarul.ro

Anomaliile genetice compromit sarcina

26 august 2010, 17:39 |  Autor: Claudia Georgevici  | 

Cuvinte cheie: Anomalii genetice, sarcina, genetica, evolutie,

Sarcina oprită din evoluţie se detectează în cadrul ecografiei

Sarcina oprită din evoluţie se detectează în cadrul ecografiei

 

De cele mai multe ori, stagnarea se produce în primele 12 săptămâni de gestaţie, cauzele fiind, de regulă, de natură genetică.  Sarcina oprită în evoluţie se depistează în timpul examenului ecografic, când se observă absenţa semnelor vitale ale fătului, precum bătăile inimii.

Una dintre cele mai grave probleme care pot apărea în timpul sarcinii este oprirea ei din evoluţie. „Sarcina oprită în evoluţie sau avortul reţinut reprezintă retenţia unui ou sau făt a cărui dezvoltare a fost sistată, cu condiţia ca sarcina să nu aibă mai mult de trei luni (peste trei luni se consideră moarte intrauterină a fătului).

Retenţia poate dura patru-opt săptămâni sau chiar mai mult. Sarcina evoluează iniţial normal, după care semnele subiective de sarcină dispar, uterul nu se mai măreşte în dimensiuni, acesta putând chiar involua", explică medicul Ciprian Pop-Began, asistent universitar obstetrică-ginecologie, de la Spitalul Universitar de Urgenţă „Elias" din Bucureşti.

Poate apărea o uşoară sângerare

De cele mai multe ori, sarcina oprită în evoluţie nu dă simptome. „În alte cazuri, poate apărea o mică sângerare vaginală, sângele având de obicei o culoare mai închisă. De asemenea, pot dispărea semnele specifice sarcinii, precum greaţa şi vărsăturile", afirmă medicul Ştefania Dobre, medic primar obstetrică-ginecologie la Spitalul Orăşenesc din Balş, judeţul Olt.

La ecografie nu se mai observă semnele de viabilitate fetală, iar secreţiile hormonale se modifică, putând reveni la nivelul stării de negraviditate.

Cele mai frecvente cauze asociate opririi în evoluţie a sarcinii sunt cele genetice, mai ales dacă această complicaţie survine în primele 12 săptămâni. Este vorba despre anomalii cromozomiale, fie deja prezente la unul dintre părinţi, fie nou apărute, care sunt incompatibile cu supravieţuirea fătului. Dacă sarcina se opreşte în evoluţie după 12 săptămâni de gestaţie, sunt implicate, de obicei, alte cauze, precum dezechilibrele hormonale, diverse infecţii ale tractului genital şi bolile uterine (printre care fibromul).

O altă cauză importantă care duce la avort reţinut este cea de ordin imunologic. Astfel, sunt mai expuse gravidele purtătoare ale anticorpilor anticardiolipinici (care semnalează sindromul antifosfolipidic). Doar aproximativ 15 la sută din femeile purtătoare ale acestor anticorpi vor putea duce o sarcină la termen.

De asemenea, prezenţa bolilor autoimune poate duce la oprirea din evoluţie a sarcinii. „Lupusul eritematos sistemic se asociază frecvent cu avorturi spontane, fie în primul trimestru de sarcină, fie în al doilea trimestru, şi cu moartea intrauterină a fătului", atrage atenţia medicul Ciprian Pop-Began.

Şi alimentaţia dezechilibrată şi săracă în nutrienţi, fumatul, consumul de alcool şi expunerea îndelungată la poluanţi (gaze anestezice, formaldehidă, plumb, etilenoxid etc.) sunt alţi factori implicaţi în oprirea evoluţiei sarcinii. Există şi numeroase situaţii în care cauza nu poate fi identificată.

În aproape 30 la sută din cazuri, sarcinile oprite în evoluţie dau avort spontan. Dacă nu se produce expulzia naturală, este nevoie de inducerea acesteia, de cele mai multe ori prin perfuzii sau cu ajutorul medicamentelor, după care se face un chiuretaj. În situaţia în care nu se declanşează avortul prin aceste metode, se recurge la operaţia de cezariană.

Ce analize se impun

În cazul opririi repetate din evoluţie a sarcinii, este nevoie de teste suplimentare, pentru depistarea cauzei. Pe lângă analizele necesare pentru diverse infecţii (cu Ureaplasma urealyticum, Mycoplasma hominis, Chlamydia trachomatis sau cu Toxoplasma gondi), trebuie efectuate şi teste genetice şi imunologice.

Astfel, este nevoie şi de dozarea anticorpilor antifosfolipidici (precum cei anticardiolipinici şi anticoagulantul lupic). Este posibil ca sindromul antifosfolipidic să fie cauza sarcinii oprite din evoluţie, afecţiune asociată cu predispoziţia la tromboze arteriale sau venoase şi cu pierderi repetate de sarcină.


Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    UPDATE Făt salvat în burta mamei printr-o operaţie în premieră naţională, la Iaşi. Vezi aici cum s-a desfăşurat intervenţia FOTO şi VIDEO

    Medicii de la Maternitatea „Cuza Vodă" din Iaşi au reuşit să salveze viaţa unui făt după o oper ...

    A crezut că este alergică la cosmetice, dar avea cancer

    Britanica Tasha Jilka avea numai 16 ani atunci când ochii au început să-i lăcrimeze anormal de ...

    Medicul Geanina Dragnea vindecă trupul şi sufletul

    Din olimpică la chimie a ajuns medic ginecolog. Tot secretul reuşitei a constat  în dorinţ ...

    Testează-ţi gratuit copilul pentru autism şi ADHD!

    Copilul tău are între 1 şi 4 ani şi nu reacţionează când îl strigi sau se exprimă greu ori delo ...

    Ce trebuie să ştiţi despre anestezie

    Procedura are rolul de a relaxa sau adormi în timpul unei operaţii. Cum puteţi reduce riscuri ...

    Unde intrăm la apă în această vară la Timişoara GALERIE FOTO

    Ștrandurile din Timișoara s-au deschis rând pe rând începând din data de 1 mai. În general, tim ...

    Un ginecolog şi-a transformat pacientele în cobai

    Managerul maternităţii din Oradea susţine că un doctor a testat medicamente pe tinere mame, făr ...

    Dorin Neacşu: A adus pe lume mii de copii

    Este medic ginecolog de mai bine de trei decenii, iar în fiecare an ajută aproape 200 de copii ...

    Fumătoarele comit un abuz asupra copilului

    Gravidele care fumează îşi expun fătul riscului de a suferi de sevraj nicotinic la naştere. Din ...

    Cremele fotoprotectoare combat alergia la soare

    Loţiunile cu un factor de protecţie mare şi hainele subţiri care acoperă cât mai mult pielea su ...


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Mioara, o prinţesă părăsită

    Sabin Orcan

    De cealaltă parte, Petre nu suflă niciun cuvinţel în apărarea Mioarei, căci ar însemna că trebuie să se caute şi el niţel prin portofel. Cum ziceam, fostul prim-ministru se comportă ca regii de odinioară.

    Nasc şi la Moldova oameni…

    Liviu Antonesei

    Din când în când, mai ales când unii neghiobi, cărora nu le ajunge rasismul etnic şi trec la cel regional, aruncă vorbe spurcate despre moldoveni, care ar fi leneşi, săraci şi înapoiaţi, îmi amintesc o hartă care a atârnat pe peretele clasei mele pe toată durata liceului…

    Vorbe de prim-ministru

    Grigore Cartianu

    Astăzi nu scriu nimic. Pe ploaia asta, m-am cam lenevit.

    De ce trebuie să votăm

    George Radulescu

    „De ce să mai votez dacă toţi politicienii sunt la fel?".

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole