Adevarul.ro

Alimentele ideale pe timp de vară

8 iulie 2010, 17:27 |  Autor: Alina Boghiceanu | 

Cuvinte cheie: alimente, vara, sezon, detoxifierea, diata perfecta, nutritionisti,

Alimentele de sezon şi hidratarea suficientă facilitează digestia şi stimulează detoxifierea

Alimentele de sezon şi hidratarea suficientă facilitează digestia şi stimulează detoxifierea

 

Fructele, legumele şi grăsimile provenite din peşte şi din uleiuri vegetale alcătuiesc dieta perfectă pentru anotimpul cald. Potrivit nutriţioniştilor, alimentele de sezon şi hidratarea suficientă facilitează digestia şi stimulează detoxifierea.

Adoptarea unei diete uşoare pe timpul verii este la îndemâna oricui, ţinând cont de varietatea de fructe şi de legume specifice acestui anotimp. Alimentaţia din timpul verii are un dublu beneficiu.

Pe de o parte, ne dă posibilitatea să ne hrănim sănătos, iar pe de altă parte, să scăpăm de câteva kilograme. Aceasta deoarece fructele şi legumele conţin calorii negative care, pentru a fi digerate, necesită o cantitate mai mare de energie decât cea pe care o furnizează. Prin urmare, diferenţa de energie necesară metabolizării lor este preluată din ţesutul adipos.

De asemenea, pe lângă nutrienţii pe care îi furnizează, fructele şi legumele conţin multă apă care ajută la menţinerea nivelului optim de hidratare. Regina neîncoronată a legumelor apoase este roşia. Pe lângă apă, mai are în compoziţie şi licopen, un antioxidant care previne apariţia cancerului de prostată şi ajută la scăderea nivelului colesterolului din sânge.

Roşia este urmată îndeaproape de ardei, de ceapă şi de fasolea verde, de dovlecei, de salata verde, de vinete şi de mazăre. În ceea ce priveşte fructele, o cantitate mare de apă se găseşte în piersici, nectarine, pere, prune şi în pepene. Dieta poate fi echilibrată cu ajutorul cărnii (doar de pui şi de peşte), de preferat, preparată la abur.

Salata de legume,uşor de digerat

Pe timpul verii, salata de legume se poate consuma zi de zi, deoarece aduce o serie de beneficii organismului. Aceasta se digeră uşor, vitaminizează şi mineralizează, întăreşte sistemul imunitar şi, în plus, conţine antioxidanţi care previn apariţia cancerului.

„Salatele se vor asezona cu dressing preparat din ulei de măsline extravirgin, condimente (piper, busuioc, cimbru, salvie şi usturoi) şi zeamă de lămâie, îndeosebi în perioadele caniculare", atrage atenţia prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare din Bucureşti.

În salată se mai pot adăuga migdale şi nuci, deoarece conţin grăsimi nesaturate (acizi graşi Omega 3), care nu îngreunează digestia şi, în plus, previn apariţia bolilor cardiovasculare. De asemenea, din dietă nu trebuie să lipsească pătrunjelul proaspăt. Acesta este antiinfecţios, diuretic, depurativ, antiseptic şi favorizează eliminarea toxinelor prin transpiraţie.

Deşi medicii ne sfătuiesc să creştem consumul de lichide îndeosebi pe timpul verii, multe persoane nu iau în seamă acest sfat.

În anotimpul cald, hidratarea suplimentară a organismului este importantă, deoarece corpul consumă o bună parte din energie în procesele de termoreglare.

Pentru a preveni deshidratarea, se recomandă consumul a cel puţin doi litri de lichide pe zi. Pe lângă apă, se mai poate opta şi pentru ceaiuri, cum este cel de mentă, deoarece au efect răcoritor şi hidratează mai bine ca apa. 

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    La Opera Naţională se strâng poveştile: călătorie şi aventură într-o noapte de scurtmetraje

    Cãlãtorie, destinație, aventurã, libertate. Acestea sunt cuvintele care guverneazã personajele ...


    Adevarul on Facebook

    Constantin Iftime

    Realitatea străzii, uneori, e plină de bătrâni şi de adolescenţi, alteori de oameni fără mulţumire, care vibrează de nevroze. Oamenii au multe libertăţi, dar nu-s fericiţi. Uneori, şi un lucru neînsemnat poate să-i dezechilibreze. Continuare

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

    Du-te acasă, bodyguard!

    Petre Barbu

    Şi am uitat, la dracu’!, să mă iubesc şi să-mi iubesc îngerul meu păzitor.     

    Se poartă căpuşele

    Simona Catrina

    Mi-amintesc de un amic bun ca un corn cald, generos şi chitit pe o viaţă onestă, îndrăgostit ghem de o colegă de facultate.

    Papagalul lui Flaubert

    Andrei Craciun

    Am aniversat de curând, în tăcere, fără fast, ba chiar fără niciun martor, un deceniu de când sunt flaubertian.

    Restauraţia

    Liviu Avram

    Cel mai norocos personaj din procesul Trofeul Calităţii este Adrian Năstase.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole