Alimente şi băuturi de evitat atunci când luăm antibiotice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Grepfrutul, sarea, laptele şi alcoolul pot perturba acţiunea medicamentelor cu efect antimicrobian. Substanţele găsite în unele alimente sau în unele băuturi modifică pH-ul la nivel gastrointestinal, ceea ce influenţează gradul de absorbţie al antibioticelor.

Astfel, în funcţie de tipul de antibiotic administrat, trebuie să avem grijă ce mâncăm şi ce bem, deoarece eficienţa acestor medicamente poate fi anulată, redusă sau potenţată. Mai mult decât atât, asocierea antibioticelor cu anumite alimente poate declanşa o serie de efecte adverse atât la nivel digestiv, cât şi la nivel cerebral.

Cert este că, potrivit specialiştilor, există numeroase interacţiuni între medicaţie şi alimentaţie şi, de aceea, atunci când ne este prescris un tratament, este indicat să întrebăm medicul dacă există restricţii alimentare.

Grepfrutul interacţionează cu peste 200 de medicamente, printre care şi cu antibioticele, avertizează specialiştii. De aceea, se recomandă ca acest fruct să fie evitat în orice tip  de tratament medicamentos.

Grepfrutul poate reduce efectul medicamentelor

„Grepfrutul nu ar trebui să fie consumat de persoanele care urmează un tratament medicamentos. El conţine o substanţă care interferează cu sistemul de detoxifiere a organismului şi, de aceea, perturbă acţiunea medicamentelor. Astfel, consumul de grepfrut potenţează efectul în cazul anumitor tipuri de antibiotice şi îl reduce în cazul altora", spune prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare din Bucureşti.

Un alt produs care trebuie evitat atunci când luăm orice tip de medicaţie şi mai ales antibiotice este alcoolul. Acesta practic anihilează efectul medicamentelor. În plus, unele antibiotice, de tipul eritromicinei sau penicilinei, luate cu alcool, pot duce la reacţii secundare severe, precum tulburări gastrointestinale, diaree, stomatită şi pierderea apetitului. În plus, aceste medicamente cresc efectul sedativ al alcoolului, ceea ce înseamnă că se ajunge la starea de beţie foarte repede.

Sare şi lapte, cu măsură

Specialiştii spun că atunci când luăm antibiotice din clasa penicilinelor, trebuie să reducem consumul de sare. „În cazul în care luăm penicilină, nu este indicat să mâncăm alimente sărate, deoarece acest lucru poate duce la apariţia unor colite pseudomembranoase", avertizează prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi.

Laptele este un alt aliment care trebuie consumat cu precauţie atunci când luăm antibiotice, deoarece poate reduce absorbţia substanţelor active.

Profesorul Gheorghe Mencinicopschi spune că în special tetraciclina nu trebuie asociată cu alimente bogate în vitamina A, aşa cum sunt şi laptele, brânza, pătrunjelul, spanacul, salata verde, gălbenuşul de ou şi uleiul de ficat de peşte, deoarece  pot determina apariţia hipertensiunii intracraniene. Totuşi, astfel de alimente pot fi consumate la una-două ore după ce a fost administrat antibioticul.

Iaurtul şi silimarina protejează stomacul

Pentru a reechilibra flora intesinală şi pentru a ne proteja ficatul, este bine ca pe durata tratamentului cu antibiotice să consumăm alimente bogate în probiotice, precum iaurt, chefir sau sana.

De asemenea, suplimentele alimentare cu prebiotice şi cele cu substanţe antioxidante puternice, precum silimarina, sunt şi ele indicate în astfel de situaţii. Specialiştii recomandă şi consumul de seminţe de in măcinate şi de anghinare atunci când luăm antibiotice.

Risc

Specialiştii avertizează că asocierea antibioticelor cu anumite alimente poate declanşa o serie de efecte adverse la nivel digestiv şi cerebral.

"În cazul în care luăm penicilină, nu este indicat să mâncăm alimente sărate."
Gh. Mencinicopschi
biochimist

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite