Alergiile sunt deseori confundate cu virozele
0
Rinitele alergice şi astmul, care se agravează în sezonul rece, sunt puse de multe ori pe seama infecţiilor respiratorii şi sunt tratate greşit. Alergiile creează neplăceri nu doar primăvara, odată cu apariţia polenurilor, ci şi în sezonul rece.
În acest moment, mai există încă în aer concentraţii destul de ridicate de polenuri de la câteva plante sălbatice, cum ar fi pelinul. Polenul este mai abundent mai ales atunci când creşte umiditatea atmosferică. El provoacă reacţii alergice respiratorii de tipul rinitelor alergice şi astmului bronşic. Umiditatea favorizează şi formarea mucegaiurilor, care au acelaşi efect asupra persoanelor care au aceste alergii.
Frigul, un factor favorizant
Pe lângă acestea, odată cu venirea frigului, petrecem mai mult timp în spaţii închise, iar praful din casă conţine acarieni. Aceşti paraziţi microscopici se înmulţesc în condiţii de căldură şi de umiditate şi agravează simptomele de astm şi de rinită alergică. Sursă de alergii pot fi şi plantele de apartament sau substanţele toxice din mobila lăcuită.
Pe de altă parte, „frigul şi variaţiile de presiune atmosferică sensibilizează organismul şi cresc vulnerabilitatea la alergii. Iar infecţiile cu virusuri, cum sunt cele respiratorii, frecvente în sezonul rece, interferează cu alergiile şi pot favoriza apariţia sau agravarea simptomelor specifice", spune medicul primar de boli interne şi alergologie Poliana Leru de la Spitalul Clinic Colentina din Bucureşti.
Cum le deosebim
Virozele şi alergiile respiratorii au simptome aparent asemănătoare. Virozele se manifestă prin tuse, secreţii nazale, prurit nazal şi/sau ocular. Însă tusea este şi un simptom al astmului, iar secreţiile nazale şi pruritul sunt manifestările principale ale rinitei alergice. Există însă câteva diferenţe, mai mult sau mai puţin subtile. Durata medie a unei răceli este de şapte-zece zile, pe când simptomele rinitei şi ale astmului persistă în lipsa unui tratament ţintit.
O altă diferenţă este că, în caz de viroză, pruritul nazal şi cel ocular este destul de redus, dar în rinita alergică este foarte intens şi supărător. În plus, „secreţiile nazale care apar în rinita alergică sunt clare şi abundente, pe când cele din viroze sunt mai consistente şi au o culoare gălbuie", precizează medicul Poliana Leru. Nu în ultimul rând, virozele se pot manifesta prin febră şi prin dureri musculare şi articulare. Starea generală de rău şi durerile în gât semnalează tot o viroză.
Confuzia întârzie diagnosticul corect
Una dintre problemele pe care le creează confuzia dintre viroze şi alergii este aceea că persoanele care consideră că sunt răcite/gripate îşi administrează de foarte multe ori tratamente de întărire a imunităţii. „Recomand prudenţă în administrarea produselor medicamentoase sau suplimentelor alimentare cu efect de stimulare sau de întărire a imunităţii la persoanele alergice, din cel puţin două motive: primul este acela că, în general, alergia are la bază o reacţie exagerată sau deviată a sistemului imunitar, iar cel de-al doilea motiv este că, de multe ori, nu se cunoaşte exact compoziţia suplimentelor alimentare. De exemplu, pot conţine extracte din diverse plante orientale sau urme de polenuri alergenice", atrage atenţia medicul Poliana Leru.
Un alt risc al confuziei dintre alergie şi astm este că întârzie diagnosticul şi începerea unui tratament în stadii incipiente. „Un pacient care vine târziu la medic nu mai poate recurge la imunoterapia antialergică. Aceasta este o metodă de tratament ce presupune administrarea repetată de soluţii cu o concentraţie tot mai mare de alergeni cu scopul de a scădea sensibilitatea la ele. În aceste cazuri, imunoterapia nu mai este eficientă şi poate avea multe riscuri", spune medicul Poliana Leru.
"Infecţiile cu virusuri, frecvente în sezonul rece, pot favoriza apariţia sau agravarea alergiilor."
Poliana Leru
medic primar alergolog
Căldura, bună cu moderaţie
Putem reduce numărul de acarieni din spaţiile închise aerisind frecvent camerele şi curăţând bine covoarele şi canapelele cu aspiratorul, de preferat cu unul cu filtrare prin apă, care absoarbe mult mai bine praful. Aerisirea încăperilor, dar mai ales a băii este şi o metodă bună de a preveni formarea mucegaiurilor. Pentru că mediul foarte cald este pe placul acarienilor, este recomandat să nu dăm caloriferele la maximum.