Adevarul.ro

În 1989, pentru o călătorie cu metroul aveai nevoie de fise. Cartela magnetică de la metrou s-a introdus abia în 1995. „Scînteia“ din 5 februarie 1989 publica un reportaj de noapte - „Călătoria cu metroul... înainte de a o începe“, care le arăta cititorilor ce se întâmpla în orele când se întrerupea circulaţia din subteran.

Reportajul era construit pe ideea „O călătorie cu metroul... Cine sunt oamenii din umbra ei?“. Ghid şi interlocutor era Tiberiu Moldovan, pe atunci „şeful biroului plan-dezvoltare al Întreprinderii de exploatare a metroului“.

„Inginerul Moldovan“ a fost după ‘90 directorul Metrorex (timp de nouă ani), iar acum se ocupă de proiectele cu finanţare internaţională ale aceleiaşi societăţi.

Lucrează de 30 de ani la metrou, şi era deja acolo pe 16 noiembrie 1979, când a plecat primul tren cu călători pe ruta Semănătoarea - Timpuri Noi.

Comisia fiselor

Reportajul descrie una dintre operaţiunile care au dispărut demult: strângerea banilor din aparatele de taxare. Echipe speciale adunau sacii cu bani din „turnicheţi“ (aparatele de taxare), pornind de la staţiile finale. Aceştia se aduceau în faţa unei comisii, se desigilau şi apoi începea numărarea lor.

Foloseau maşini speciale, fabricate la Sibiu, altfel ar fi avut nevoie de zile întregi pentru cele 3,5 tone de monede care se strângeau într-o zi. În bani, asta însemna cam două milioane de lei de la vremea respectivă.

Calculul este făcut aproximativ, de Tiberiu Moldovan, pornind de la numărul mediu de călători pe care-i transporta metroul într-o zi obişnuită: un milion de persoane.

Cu mult mai mult decât azi, când există un flux de circa 600.000 - 650.000 de persoane pe zi. Scăderea numărului de clienţi este explicată prin numărul de autoturisme. În 1989, când erau circa un milion de călători la metrou, în Bucureşti existau aproape 130.000 de autovehicule. În noiembrie 2008, în Capitală erau înregistrate 1.228.000 autoturisme.

Sistemul a dispărut abia în 1995, când s-au introdus cartelele magnetice. Tiberiu Moldovan a fost chiar şeful proiectului de introducere a sistemului de control acces şi taxare prin cartelă magnetică.

Tunele moştenite

La 20 de ani după reportajul apărut în „Scînteia“ din 5 februarie, Tiberiu Moldovan se grăbeşte să ajungă la Londra. Se ocupă de proiectele metroului cu finanţare internaţională şi este convins că reţeaua se va extinde.

„Există tunele rămase de dinainte de 1989, de exemplu cel care va lega Drumul Taberei de Eroilor şi Universitate. Numai că investiţiile necesare sunt foarte mari. Un kilometru de metrou costă aproximativ 60 milioane de euro“, explică Moldovan.

Pe de altă parte, spune inginerul, din punct de vedere tehnologic, acum este mult mai uşor de construit metroul, spre deosebire de vremurile când Ceauşescu se gândea să lege cartierele de marile platforme industriale.

Există utilaje ce permit rezolvarea problemelor ridicate de solul Capitalei, care până la 300 de metri este doar nisip şi apă. Tiberiu Moldovan îşi aminteşte că pentru staţia de la Titan a fost nevoie să se îngheţe solul ca să construiască tunelul.



Din „Scînteia”  5  februarie  1989

„Scînteia” şi bolile cardiovasculare

După tipicul „realizările sunt mari, dar mai sunt şi lucruri care pot şi trebuie să fie îmbunătăţite”, este tratat şi subiectul „prevenirii bolilor cardiovasculare”, într-un articol semnat de Elena Mantu.

„Se observă un număr mai redus de pacienţi cu valvulopatii” şi „se constată o tendinţă de reducere a fumatului la persoanele de vîrstă medie şi la vîrstnici”, dar „se impune un efort susţinut pentru a modifica într-un mod mai evident situaţia bolilor cardiovasculare.”

Înviorare

Faţă de ianuarie, luna aceasta „Scînteia” pare să mai iasă din tiparele obişnuite cu câte un articol sau reportaj care nu fac referiri la producţie, plan şi exporturi. În pagina doi, de pildă, ziarul publică un articol semnat de Sergiu Andon, astăzi politician şi invitat aproape permanent al postului Realitatea TV. Articolul domnului Andon este despre o scrisoare primită la redacţie în care este povestită păţania unor călători la o staţie de autoservice.

„Una nici prea-prea, dar nici foarte-foarte, de vreme ce şefului ei i se spune, după persoană şi împrejurări, fie «nea Mişu», fie, anacronic şi cu emfază, «domnul director»”. „Nea Mişu” din articol „cere ciubuc de la obraz”, iar autorul ia atitudine nu numai împotriva lui, ci şi a celor ce nu fac nimic ca să oprească „necinstitul joc” de la service.

„Noua Turdă”

Un alt redactor al „Scînteii”, Lelia Munteanu, călătoreşte la Turda, unde discută cu arhitecţii oraşului. „Străbatem cu gândul Turda, în faţa unei machete, până la orizontul anilor 2000.

- Astfel va arăta, prin urmare, Turda nouă, constatăm cu satisfacţie.

- E necesară o explicaţie, ne atrage atenţia Romulus Zamblău: macheta pe care o avem în faţă e a noii Turde. Turda Nouă se cheamă, în mod paradoxal, cel mai vechi cartier al oraşului...

- Vorbiţi-ne, aşadar, despre noua Turdă.”

Şi cei doi arhitecţi descriu apoi „ansamblurile de locuinţe ale noilor cartiere” care înconjoară centrul nou al oraşului, dotat şi el cu blocuri şi magazine la parter, dar şi cu „Centrul de cultură şi creaţie «Cîntarea României»”.

„Demnitatea scrisului”

Aşa e intitulat un articol enigmatic semnat de Smaranda Cosmin, în care într-un stil mai degrabă de revistă literară este descrisă „morala ce trebuie să însoţească gestul şi opţiunea esenţială prin care ne apropiem de condei”. Poate că mesajul articolului ar putea fi găsit în paragraful despre excepţii.

„Din păcate, în vreme au existat şi derogări de la rosturile înalte ale literei scrise, s-au ivit şi spirite dizarmonice, piezişe, dispuse să conteste, să maculeze ori să abată scrisul pe făgaşuri străine nobleţii lui primordiale”.