Adevarul.ro

În 1949, Gheorghe Gheorghiu-Dej hotăra demararea lucrărilor, iar acum 25 de ani Nicolae Ceauşescu inaugura Canalul.Ideea Canalului i-a aparţinut lui Stalin şi prima parte a acestei construcţii s-a întrerupt imediat după decesul acestuia, în 1953.

Lucrările au fost reluate de Ceauşescu, iar în 1984 Canalul a fost inaugurat, cu mare fast, de soţii Elena şi Nicolae, plus „prinţul-moştenitor“, Nicuşor Ceauşescu.

„Istoria, ce curge-acum întoarsă / Va ţine minte şi-ntre foi va strânge/ Acest cumplit Danubiu care varsă/ Pe trei guri apă şi pe-a patra sânge„. Versurile au fost scrise de Adrian Ciurunga, unul dintre miile de deţinuţi politici care au fost folosiţi la construirea celei mai mari investiţii comuniste, Canalul Dunăre - Marea Neagră.

Harta lui Stalin

Cum s-a născut această investiţie a povestit Paul Sfetcu, fostul şef de cabinet al lui Gheorghe Gheorghiu Dej, în cartea intitulată „13 ani în anticamera lui Dej“. O relatare asemănătoare este redată de Marin Preda, apropiat de sferele înalte ale puterii comuniste. Monologul lui Dej, din „Cel mai iubit dintre pământeni“, descrie perfect ceea ce mai apoi aveau să susţină istoricii:

„Şi mă luă de braţ şi mă duse în faţa unei mese cu harta României în relief, executată special pentru această întâlnire. El (Stalin – n.red.) luă în mână un băţ, îl puse pe undeva pe lângă Cernavodă şi apoi de acolo făcu un semn harşti cu el până pe lângă Constanţa. Pe aici, zice, faci un canal care să lege Dunărea de Marea Neagră şi-i trimiţi acolo, să-l sape, pe toţi aceia care râd de voi. (...) Şi dai două lovituri deodată, fertilizezi Dobrogea despre care mi s-a spus că duce lipsă de apă şi scapi şi de aceşti inşi glumeţi (deţinuţii politici – n.red)“.

Oamenii „cotcodăceau„ despre Canal

La 26 mai 1949, Consiliul de Miniştri dă o hotărâre prin care se anunţa începutul lucrărilor la Canalul Dunăre - Marea Neagră. Stenograma şedinţei din 25 mai 1949 consemnează şi supărarea lui Gheorghiu Dej legată de „scurgerea de informaţii“:

„Cu toate măsurile luate de noi de a nu cotcodăci înainte de vreme despre canalul acesta, totuşi oamenii vorbesc. Am vrut să rămână un lucru secret. A început să-şi facă loc în public şi cred că se poate publica hotărârea Consiliului de Miniştri, pentru a nu se da loc la diverse interpretări, că avem ceva de ascuns“.

Potrivit propagandei, scopul Canalului era strict economic: scurtarea drumului spre mare, asanarea bălţilor şi darea în folosinţă a noi terenuri pentru agricultură. Aceasta ar fi dus la dezvoltarea economică a Dobrogei, „vitregită de regimul burghezo-moşieresc“.

URSS îşi dorea Delta Dunării

Oana Ilie, cercetător ştiinţific la Muzeul Naţional de Istorie a României, spune că Stalin a promis ajutor pentru lucrările ce depăşeau capacitatea de atunci a României: „Oficial, se anunţa că lucrarea va beneficia de sprijinul Uniunii Sovietice, atât material (prin utilaje), cât şi uman (prin specialişti).

Marele sprijin s-a dovedit a fi foarte departe de nevoile reale. Motivele sunt simple: utilajele, cele care funcţionau, aveau nevoie de curent electric, iar Dobrogea nu deţinea o centrală capabilă să le pună în funcţiune. În plus, proiectul propus de specialiştii sovietici a fost conceput greşit“.

Motivaţia reală, spune Oana Ilie, se pare că a fost alta, cea despre care vorbesc acum tot mai mulţi istorici, printre care şi Florin Constantiniu: intenţia Moscovei de a pune mâna pe Delta Dunării şi pregătirea pentru un eventual conflict cu Iugoslavia lui Tito.
Canalul urma să fie terminat în cel mult şase ani, dar imediat după moartea lui Stalin şantierul s-a închis.

Pentru suspendarea lucrărilor s-au înscenat trei valuri de procese, în cursul cărora câteva zeci de persoane - deţinuţi şi chiar ingineri - au fost condamnaţi la moarte sau muncă silnică.

Visul megalomanic al lui Ceauşescu

Reluarea muncii la Canal a fost ordonată de Nicolae Ceauşescu, în 1978. În relaţii foarte bune cu şahul Iranului, care devenise furnizorul oficial de petrol al României, Ceauşescu a preluat entuziasmat ideea acestuia de a deschide o cale de acces pentru petrolul iranian spre inima Europei, prin Marea Neagră – Dunăre – Rin. Spre deosebire de epoca Dej, au fost folosite masiv utilaje pentru săpat şi transport şi nu au mai fost folosiţi deţinuţi.

Ceauşescu a ordonat ca proiectul să fie finalizat până în 1982. A fost inaugurat, în cele din urmă, în 26 mai 1984, dar lucrările au continuat până în 1989.

Instrucţie la lopată

Sute de mii de oameni au trecut pe la canal în timpul celei de a doua etape de construcţie, sub Ceauşescu. În permanenţă existau peste 30.000 de oameni în punctele de lucru, angajaţi, „voluntari“, militari în termen, studenţi şi elevi.

Pentru militarii de la „dilibau“, cum erau numiţi soldaţii care „luptau în economia naţională“, viaţa de la Canal era cumplită. Lucrau 12 ore zilnic, o săptămână de zi, o săptămână de noapte. Practic, militarii înlocuiseră deţinuţii politici.

Mulţi dintre ei veneau chiar după închisoare. „Credeţi că graţierile masive ale lui Ceauşescu erau întâmplătoare? Îi eliberau pe deţinuţii cu pedepse mai uşoare şi îi încorporau la «dilibau», apoi îi trimiteau la Canal“, afirmă istoricul Marius Oprea.

Mortalitatea în rândul militarilor era foarte mare. Accidentele de muncă din cauza oboselii, a ignorării regulilor de protecţia muncii, a alcoolului sau sinuciderile au secerat, estimează istoricul citat, între 2.000 şi 3.000 de vieţi, din care mulţi au fost militari.

Şcoala şantierului

Studenţii şi elevii trebuiau să plătească şi ei preţul megalomaniei ceauşiste. Începând cu băieţii din clasa a opta şi terminând cu studenţii din penultimul an, zeci de mii de tineri au fost duşi ca „brigadieri voluntari“ pe Şantierul Naţional al Tineretului, care era sub coordonarea directă a lui Nicu Ceauşescu. Chiar dacă majoritatea erau nişte copii, organizarea taberelor era strictă, cu detaşamente de lucru şi ierarhie militară.

Proiectul propus de specialiştii sovietici a fost conceput greşit.
Oana Ilie
cercetător ştiinţific
la Muzeul Naţional de Istorie
a României

Festivităţi pentru aniversarea unui sfert de veac de existenţă

Astăzi se împlinesc 25 de ani de la inaugurarea canalului Dunăre – Marea Neagră. În această săptămână vor avea loc mai multe evenimente pentru celebrarea unui sfert de secol de la deschiderea oficială a navigaţiei pe canal.

Canalul Dunăre – Marea Neagră este al treilea ca mărime din lume, după Suez şi Panama, şi a fost proiectat pentru a funcţiona la o capacitate maximă de transport de 80 de milioane de tone de marfă, anual.

Pentru realizarea sa fost nevoie de peste patru milioane de metri cubi de beton şi beton armat, dar şi de aproape 25.000 de tone de echipamente metalice.

Canalul scurtează cu aproximativ 400 de kilometri ruta mărfurilor transportate de la Marea Neagră spre centrul Europei.

Pentru construirea Canalului au fost cheltuite aproximativ două miliarde de dolari.

Datorită punctelor turistice învecinate, Canalul Dunăre Marea Neagră a devenit şi un important obiectiv turistic.

„Oamenii construiesc Canalul, Canalul construieşte oamenii“