Adevarul.ro

Planurile externe de înlăturare a lui „Nea Nicu“ s-au bazat şi pe „caii troieni“ din România. Silviu Brucan, Alexandru Bârlădeanu, Virgil Măgureanu, Ion Iliescu, generalii Nicolae Militaru şi Ioan Ioniţă sunt doar câţiva dintre cei care au complotat la răsturnarea lui Ceauşescu.

Mai citeşte şi:

• VIDEO Comploturile care l-au clătinat pe Ceauşescu
• VIDEO Ultima vânătoare: măcel la fazani
• VIDEO Conflictele Ceauşescu – Gorbaciov şi schimbările din Europa

Momentul Praga 1968 i-a adus lui Ceauşescu simpatia reţinută a Occidentului, dar şi o doză de antipatie din partea Moscovei. Consolidat la putere, Ceauşescu a trecut pe linie moartă o parte dintre activiştii de partid fideli lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. Alţii, mai tineri, care au fost iniţial în graţiile puterii, dar care „promiteau”, au fost şi ei înlăturaţi, din precauţie.

Trei grupuri ostile regimului dictatorial

Toţi aceşti oameni, din toate zonele sociale şi intelectuale, au ajuns atât în atenţia Moscovei, cât şi a altor cercuri care nu-l înghiţeau pe Ceauşescu. Istoricul Alex Mihai Stoenescu împarte comploturile interne anti-Ceauşescu în trei mari grupări: „Vechii activişti de partid”, „Militarii” şi „Perestroikiştii”.

„Categoria vechilor activişti de partid cuprindea stalinişti care au organizat - şi la sugestia Moscovei - «Scrisoarea celor şase»: Alexandru Bârlădeanu, Corneliu Mănescu, Constantin Pârvulescu, Grigore Răceanu, Silviu Brucan şi Gheorghe Apostol. Al doilea grup este cel militar, condus de generalul Militaru, cel mai activ, care contactase o groază de generali de prin Armată şi de prin Securitate, dar care nu era un grup constituit. Mai erau Ioan Ioniţă, Radu Nicolae şi Ştefan Kostyal, ultimul avea chiar nevastă rusoaică. Al treilea grup e grupul perestroikist, al lui Ion Iliescu, cu cei care îl curtau, printre care şi Virgil Măgureanu”, explică Stoenescu.

• Gorbaciov la întoarcerea din România în '87: "Chiar aşa să jigneşti poporul!?" - stenograme
• VIDEO Ceauşescu n-a înţeles ce-i pregătea Gorbaciov
• VIDEO FOTO Serial: „Sfârşitul Ceauşeştilor“
• Super-serial: „Sfârşitul lui Ceauşescu”

Conspiraţia lui Iliescu

În jurul lui Iliescu s-a conturat cea mai controversată grupare. În timp ce Măgureanu îşi recunoaşte, în felul lui, calitatea de complotist la căderea lui Ceauşescu, Ion Iliescu neagă vehement ideea de complot. O acreditează numai pe cea a revoluţiei.

A recunoscut totuşi, pe 16 decembrie 1994 (pe când era preşedintele României), în faţa  Comisiei Senatoriale pentru Cercetarea Evenimentelor din decembrie 1989, că s-a întâlnit cu oameni grei, care erau cunoscuţi de Securitate ca fiind împotriva regimului.

„Am avut câteva întâlniri conspirative, cu participarea a patru-cinci persoane. După aceea am decis să ne vedem numai câte doi.

Au apărut şi multe elemente de lipsă de vigoare, mai ales generalul Militaru nu manifesta suficientă prudenţă. Ceea ce a şi făcut ca, la un moment dat, să fie reţinut, i s-a făcut o percheziţie.

A mai apărut printre noi un om, un fel de «pisică cu clopoţei», un om cu gură mare şi nerăbdător – Radu Nicolae. Am şi decis să întrerupem orice legătură cu el. Din păcate, cu generalul Ioniţă s-a petrecut un accident: în 1987 a făcut cancer şi a dispărut.

Personal, am ajuns la concluzia că nu este posibil să întreprindem nimic din acest punct de vedere. Mai ales după reţinerea şi anchetarea generalului Militaru. După aceea, şi Măgureanu a fost scos de la Institutul de Ştiinţe Politice de pe lângă „Ştefan Gheorghiu“, la începutul lui 1989, şi trimis la Muzeul Judeţean de la Focşani”, a declarat Iliescu în faţa Comisiei. Constituirea grupării a avut loc însă cu mult înainte de aceste acţiuni.

Volga neagră

Înainte de vânătoare, Ceauşescu exersa trasul cu arcul. În plan secund, cu cămaşă albă, Ion Iliescu

După o serie de interviuri făcute cu fostul şef al SRI, istoricul Alex Mihai Stoenescu îl întreabă deschis pe Măgureanu: „În ce an s-a petrecut prima dumneavoastră întâlnire cu Iliescu?”.

Măgureanu răspunde fără ocolişuri: „În septembrie 1973, la Timişoara, cu ocazia deschiderii anului universitar”. Apoi povesteşte cu lux de amănunte: „I-am spus: «Tovarăşul Iliescu, eu ştiu că urmează să plecaţi la Bucureşti, la o consfătuire». «Dar tu ce faci?» Zic: «Eu mă întorc la Bucureşti, că am avut o întâlnire cu studenţii mei şi plec, normal, înapoi». Mă întreabă: «Unde locuieşti?». Răspund: «La hotelul partidului».

«La ora şase fix vin să te iau cu maşina de la hotel». Mie nu prea îmi venea a crede. Cine sunt eu? Şi mi-am aranjat o posibilitate de rezervă, de a mă duce la aeroport cu o altă maşină, să nu pierd avionul. Când colo, la şase fix a venit maşina. Era o Volgă veche, mare, aflată încă în dotarea unora dintre comitetele judeţene. Cu acea Volgă ne-am dus împreună la aeroport”. Volga neagră era automobilul-emblemă al puterii politice în acei ani. Un automobil fabricat, evident, în URSS.

Racolarea

Destul de „umblat” prin cercurile de informaţii, Măgureanu ştia cu siguranţă care este omul vizat pentru înlocuirea lui Ceauşescu. Chiar dacă existau şi alte variante, atenţia lui Măgureanu s-a îndreptat către Ion Iliescu. Opt ani mai târziu, lucrurile avansează.

„Am hotărât să-l întâlnim pe Ion Iliescu la Cehu Silvaniei, în Sălaj. El mi-a atras atenţia din Bucureşti: «Măi, să fie puţină lume!».

«Păi nu, că vom fi în principal noi doi şi mai am un prieten acolo, un primar, Vasile Vlaica. El ne va primi şi ne va da o masă undeva, ştiu şi locul». Era undeva într-o pădure, o cabană deasupra Cehului, frumos loc!”, îşi aminteşte Măgureanu.Fostul şef al SRI scoate în faţă şi notorietatea pe care o avea Iliescu la începutul anilor ‘80, mai precis în 1981.

„Încep să zbârnâie telefoanele, se spune că vine Ion Iliescu cu tot comitetul judeţean. M-am pomenit la Cehu Silvaniei cu vreo 40 de persoane, în frunte cu prim-secretara. Ne aşezăm la o masă într-o poiană. Acuma, de mâncare nu-mi ardea. Iliescu m-a luat pur şi simplu şi m-a pus lângă el. Atunci am profitat niţel de ocazie şi l-am luat la o plimbare prin pădure. Acolo a avut loc aşa-zisa racolare, ca să folosesc expresia uzitată chiar de el. Acolo i-am spus eu despre faptul că el este perceput ca viitorul preşedinte al României”, mai subliniază Măgureanu în discuţia sa cu Stoenescu.

Încăpăţânare

Consolidat la putere, Ceauşescu a trecut pe linie moartă o parte dintre activiştii de partid fideli lui Gheorghe Gheorghiu-Dej.

Atunci am profitat niţel de ocazie şi l-am luat pe Iliescu la o plimbare prin pădure. Acolo a avut loc aşa-zisa racolare, ca să folosesc expresia uzitată chiar de el.
Virgil Măgureanu
fost şef SRI

Misteriosul Brucan

Poveştile despre jocurile orchestrate de Silviu Brucan par desprinse din filmele cu spioni. Cu toate că era consemnat la domiciliu după ce-l criticase pe Ceauşescu în urma revoltei de la Braşov, din 1987, serviciile străine au reuşit să-i obţină lui Silviu Brucan, un an mai târziu, vize pentru Occident şi pentru Moscova.

„A fost scos la Viena, sub pretextul unei conferinţe, iar apoi a fost «plimbat» pe la Londra, Washington şi Moscova. Aici s-a văzut cu Gorbaciov. A fost adus special”, spune istoricul Alex Mihai Stoenescu. În acel moment, Brucan şi ceilalţi din gruparea foştilor activişti de partid se gândeau la iniţierea şi conceperea „Scrisorii celor şase”.

Acest eveniment a fost relatat chiar de Silviu Brucan, la 8 februarie 1994, Comisiei Senatoriale pentru Cercetarea Evenimentelor din Decembrie 1989. „Gorbaciov a fost de acord cu tentativa noastră de înlăturare a lui Nicolae Ceauşescu, dar a subliniat de mai multe ori că PCR trebuie să rămână forţa politică conducătoare în ţară”.

În urma acestei discuţii, Brucan a hotărât continuarea acţiunii de redactare a scrisorii, adresată în special conducerii partidului, oamenilor din jurul lui Ceauşescu. „Mi-am dat seama ce efect va avea «Scrisoarea celor şase», în special pentru Ceauşescu. El susţinea că tot partidul este de partea lui şi, dintr-o dată, nişte comunişti cunoscuţi, cu nume sonore, iau poziţie împotriva lui”, a mai spus Brucan în faţa Comisiei.

Un lucru este uluitor: Brucan se arăta extrem de ostil lui Ceauşescu, iar acesta se mărginea să-l evacueze din Cartierul Primăverii – pe atunci, cartierul nomenclaturii – şi să-l trimită la bloc, într-un cartier muncitoresc: Dămăroaia! Explicaţia prudenţei lui Ceauşescu, dictatorul care în situaţii similare se manifesta cu duritate sau chiar cu cruzime, se află în altă parte: pe axa Moscova – Washington, care o oferea protecţie lui Brucan. O protecţie nevăzută, dar implacabilă, de care beneficiază, de regulă, doar piesele-cheie de pe tabla de şah a marilor puteri.

Legături între complotişti

Între cele trei grupuri existau multe punţi de legătură. În fond, complotiştii aveau acelaşi scop - să-l elimine pe Ceauşescu – şi acelaşi comandament extern: Moscova.

Despre o legătură directă între „vechii stalinişti” şi „perestroikişti” a vorbit Silviu Brucan într-un interviu din 2002 (în revista „22”): „În perioada când eu aveam domiciliu forţat, Măgureanu a fost unul care străbătea barajul şi venea la mine acasă, şi cu două sticle de vin pe deasupra. El avea legături vechi cu Iliescu. Şi avea şi Şcoala de Securitate”.

În acelaşi interviu, Brucan vorbeşte şi despre altă legătură, între grupul vechilor stalinişti şi cel al militarilor. Întrebat cu cine complota în anii ’80, Brucan a răspuns: „Unul a fost generalul Militaru. Era, într-adevăr, foarte apropiat de serviciile secrete sovietice. Pe mine m-a interesat poziţia lui anti-Ceauşescu. A făcut treabă bună în Armată, a constituit un grup destul de mare de generali care erau împotriva lui Ceauşescu şi care în timpul Revoluţiei au luat poziţia respectivă”.

O altă legătură dintre „vechii stalinişti” şi „militari” e redată de Gheorghe Apostol în cartea Laviniei Betea, „Maurer şi lumea de ieri. Mărturii despre stalinizarea României”. Apostol povesteşte: „În 1986 am venit din Brazilia, unde eram ambasador, pentru efectuarea concediului de odihnă. Atunci am pus la cale, cu generalul Ioniţă, răsturnarea lui Ceauşescu. Avea un grup de generali de Armată, buni prieteni de-ai lui, şi de la Securitate un număr de generali, de ofiţeri superiori, precum şi o sută de activişti de partid, în frunte cu Iliescu. Aceşti oameni erau decişi să acţioneze când se producea lovitura, pentru a conduce oamenii muncii să susţină noua conducere, care trebuia să fie instalată în timpul lucrărilor unei plenare a CC al PCR. M-am întors la post, în Brazilia, şi aşteptam cu nerăbdare să primesc veşti de la Ioniţă. Dar în loc să vină vestea pe care o stabilisem, aflu că generalul Ioniţă a murit. A fost iradiat, altfel nu se explică cancerul galopant care l-a terminat în două luni”.

Trenul din gară

Silviu Brucan a explicat, printr-o metaforă, şi felul în care Ion Iliescu a fost propulsat la putere, graţie complotului şi pe fundalul Revoluţiei din Decembrie 1989: „În momentul în care a sosit trenul Revoluţiei, noi eram în gară, pentru că eram singurii care cunoşteam mersul trenurilor. Ne-am suit în tren şi am pus mâna pe putere. Când zic «noi», mă gândesc în primul rând la Ion Iliescu”.



Ultimul discurs a lui Ceauşescu