Adevarul.ro

Soţia lui Vasile Nicolcioiu, şeful Protocolului de Partid şi de Stat, l-a „pârât“ pe acesta că a dosit la fratele său geanta-diplomat „plimbată” la Teheran. O geantă-diplomat cu cifru a părăsit sediul Comitetului Central pe 21 decembrie 1989, la indicaţia posesorului ei, Vasile Nicolcioiu, şeful Protocolului de Stat.

Citiţi şi:

• Povestea genţii cu cifru
• VIDEO 21 decembrie: Ceauşescu a  picat în capcana propriului  miting
  
• VIDEO Discursul lui Ceauşescu de la mitingul din 21 decembrie 1989, ora 12.30
• VIDEO 20 decembrie 1989: disperarea lui Ceauşescu
• VIDEO Demisia de 3 minute a lui Nicolae Ceauşescu

Grigore Cartianu: Nea Nicu cel viteaz

Într-o dimineaţă de la începutul anilor ’90, pe biroul senatorului Valentin Gabrielescu (PNŢCD), preşedintele Comisiei pentru Cercetarea Evenimentelor din Decembrie 1989, a ajuns un plic sigilat. Domnul Gabrielescu a luat plicul, l-a întors de pe o parte pe alta, a citit numele expeditorului - Nicolcioiu Vera Florica - şi a murmurat: „Cine-o mai fi şi asta?” Apoi a deschis plicul cu răbdarea bătrânului care pătimise şase ani în temniţele comuniste.

Senatorul părea uluit de ceea ce citea. După primele rânduri, s-a adresat secretarei: „Adu-mi, te rog, un pahar cu apă!” Simţea o transpiraţie ciudată, fierbinte-rece. S-a prăbuşit în scaun, a sorbit din paharul cu apă şi a citit până la capăt.

O geantă pierdută

Textul, bătut la maşină, era o sesizare, iar expeditorul – soţia unui fost demnitar comunist. Miza depăşea însă orice imaginaţie: doamna Nicolcioiu susţinea că fostul ei soţ, profitând de haosul din sediul CC al PCR în zilele de 20-22 decembrie 1989, a dosit banii cu care Ceauşescu se întorsese din Iran!

În decembrie 1989, Vasile Nicolcioiu (52 de ani) era şef al Protocolului de Partid şi de Stat, funcţie pe care o deţinea din 1983. În această calitate, el îl însoţea pe Ceauşescu în deplasările în străinătate. Avea grijă, printre altele, de medaliile primite de şeful statului, dar şi de banii cash pe care acesta îi lua cu el, într-o geantă-diplomat.

Miercuri, 20 decembrie, când s-a întors cu avionul prezidenţial din Iran, Nicolcioiu a fost şocat de atmosfera din România. Mirosea a Revoluţie, a lovitură de stat, a schimbare de regim! Atunci i-a încolţit în minte o idee: dacă se întâmplă ceva şi, în haosul creat, se pierde urma genţii-diplomat?!

Azilul de bătrâni

Vasile Nicolcioiu, în 1989

În seara de joi, 21 decembrie, Nicolcioiu trimitea prin şofer, în oraş, la  fratele său - care locuia pe Calea Victoriei -, o geantă-diplomat închisă, cu cifru. Potrivit declaraţiei sub semnătură a doamnei Nicolcioiu, geanta conţinea banii cu care Vasile Nicolcioiu s-a întors din Iran şi pe care nu i-ar mai fi decontat, profitând de degringolada din CC.

Douăzeci de ani mai târziu, Vasile Nicolcioiu trăieşte într-un azil de bătrâni din apropierea Capitalei. Vecinii şi rudele spun că a suferit un şoc psihic în prima parte a lui 1990 şi că nu şi-a mai revenit niciodată. Aceiaşi martori susţin că starea lui de sănătate s-a degradat şi din pricina scandalurilor şi a bătăilor la care-a fost supus în primii ani de după Revoluţie. De asemenea, că fostul şef al Protocolului lui Ceauşescu n-a dus nicicând o viaţă de om bogat, dimpotrivă, a trecut prin perioade de sărăcie cruntă. Şi-atunci, au fost bani în valiza lui Nicolcioiu? Şi daca da, unde sunt ei? Şi care-a fost viaţa fostului demnitar după Revoluţie şi după schimbarea de regim?

Şoc

La douăzeci de ani de la momentul 1989, Vasile Nicolcioiu trăieşte într-un azil de bătrâni din apropierea Capitalei. Vecinii şi rudele spun că a suferit un şoc psihic în prima parte a lui 1990 şi că nu şi-a mai revenit niciodată.

Audierea de la Senat, din martie 1994

Potrivit documentelor din arhiva Senatului, Vasile Nicolcioiu a ajuns pe 23 martie 1994 în faţa Comisiei pentru Cercetarea Evenimentelor din Decembrie 1989. Stenograma audierii acestuia se întinde pe mai bine de 30 de pagini, iar discuţia atinge chestiuni variate: rolul lui Nicolcioiu ca şef de Protocol din 1983 până în 1989, deplasarea în Iran a lui Ceauşescu din 18-20 decembrie 1989, programul din timpul vizitei, cum se organizau, de regulă, vizitele, ce cadouri se luau în străinătate, care era starea de spirit în sediul CC la întoarcerea din Iran.

La un moment dat, chestionarea, aparent dezorganizată, capătă un sens, iar lui Nicolcioiu îi este adresată întrebarea-cheie, cea pentru care, de altfel, fusese chemat: „Atacăm acum un capitol mai sensibil. Ce aţi făcut dvs. în seara de 21 decembrie?”, întreabă Valentin Gabrielescu, preşedintele comisiei senatoriale. Reproducem din stenogramă:

„Dl. Nicolcioiu: În seara de 21 decembrie am stat în birou până dimineaţa.
Dl. Gabrielescu: Aţi stat toată noaptea aici?
Dl. Nicolcioiu: Da, ni s-a spus să nu plecăm din sediu.
Dl. Gabrielescu: Noaptea nu aţi plecat că aţi avut ordin, dar dimineaţă aţi plecat fără ordin?
Dl. Nicolcioiu: Şi seara am rămas în sediu.
Dl. Gabrielescu: Spuneţi sincer, nu aţi plecat deloc din sediu?
Dl. Nicolcioiu: Am trecut pentru 15 minute pe acasă de mi-am luat nişte ustensile pentru bărbierit şi am revenit, am fost la domiciliul meu în str. Ana Ipătescu. Am revenit în biroul meu, unde am stat toată noaptea.
Dl. Gabrielescu: Dar de ce aţi trimis şoferul dvs. cu o geantă- diplomat, unde l-aţi trimis?
Dl. Nicolcioiu: Am trimis seara, cu documentele personale pe care le aveam.
Dl. Gabrielescu: Adică ce documente personale?
Dl. Nicolcioiu: (Ezită) ... Nu ceva special...
Dl. Gabrielescu: Spuneţi-ne sincer, câţi bani erau în geantă? Sau obiecte de valoare?
Dl. Nicolcioiu: Nu am avut
nicio sumă de bani, nici obiecte de valoare.
Dl. Gabrielescu: Ce hârtii aveaţi, ce erau?
Dl. Nicolcioiu: Practic, nu am avut hârtii de mare importanţă.
Dl. Gabrielescu: Bine, atunci nu înţeleg de ce în 21 decembrie, seara, de aici din CC, pe la ora 20.00, aţi trimis geanta-diplomat sigilată, cu cifru, aţi trimis-o în oraş, cui şi de ce?
(În discuţie intervin şi alţi membri ai comisiei.)
Dl. Răboacă: Şi alţi audiaţi au dus acasă ce au avut, dar au spus ce au adus, spuneţi şi dvs.!
Dl. Plătică: Poate că nu bani în accepţiunea cuvântului sau alte valori monetare, dar valută?
Dl. Nicolcioiu: Nu am avut nicio sumă în valută.
Dl. Gabrielescu: Dar atunci ce aţi trimis dacă bani nu, valută, bijuterii – nu... Ce documente aşa importante trebuiau scoase de aici seara şi trimise în oraş şi la cine? Vă rog să răspundeţi foarte precis la aceste întrebări.
Dl. Nicolcioiu: Am avut documente de la maşină, documente, practic...
Dl. Gabrielescu: De ce seara, la ora 20.00, le-aţi trimis în oraş, cui le-aţi trimis?
Dl. Nicolcioiu: Le-am trimis la fratele meu.“ 

Geanta-diplomat cu „obiecte personale“

Vera, fosta soţie a lui Vasile Nicolcioiu, la balconul apartamentului în care locuieşte acum, în centrul Capitalei

Important: fratele lui Vasile Nicolcioiu era Emil Nicolcioiu, fost ministru al Justiţiei în perioada 1975-1977, în guvernul condus de Manea Mănescu. Locuinţa acestuia se afla, ca şi sediul CC al PCR, pe Calea Victoriei. Ea prezenta două mari avantaje:
1. era mult mai aproape de sediul CC decât locuinţa lui Vasile Nicolcioiu;
2. era mult mai sigură decât cea a lui Vasile Nicolcioiu, pentru simplul motiv că şeful Protocolului lui Ceauşescu avea mai multă încredere în fratele său decât în soţie.

Până la finalul audierii, senatorii din comisie n-au primit niciun răspuns clar cu privire la conţinutul genţii-diplomat. Vasile Nicolcioiu, deşi aflat în stare de şoc, a rămas ferm pe poziţie: da, a trimis valiza la fratele său, dar ea conţinea „obiecte personale, fără valoare deosebită”, „documente de la maşină”, „nu am avut ceva special”.

Fostul şef al Protocolului de Stat a mai spus că în seara zilei de 21 decembrie, la două-trei ore după ce a trimis geanta, a plecat şi el pentru un sfert de oră acasă, să-şi ia ustensilele de bărbierit, apoi s-a întors în sediul CC, unde a rămas în timpul nopţii. Nicolcioiu a declarat că a recuperat geanta de la fratele său pe 1 sau 2 ianuarie 1990. La întrebarea „Mai aveţi acea servietă?”, a răspuns: „Nu mai ştiu pe unde o fi”. Şi-atât.

Şoferul: „Am predat geanta“

Când l-au luat la întrebări pe Vasile Nicolcioiu, senatorii din Comisia „Decembrie 1989” aveau pe masă două mărturii esenţiale: cea a soţiei şi cea a şoferului demnitarului.

Şoferul declarase sub jurământ: „Subsemnatul Cercel Dumitru am lucrat până la Revoluţie ca şofer al Şefului Protocolului de Stat, Vasile Nicolcioiu. În ziua de 21 decembrie 1989, pe la ora 20.00, am fost chemat de domnul Nicolcioiu personal la dânsul în birou, unde mi-a dat o geantă-diplomat cu indicaţia să merg şi să o predau fratelul lui, Emil Nicolcioiu, acasă. Geanta era închisă cu cifru. Am plecat imediat în Calea Victoriei, la locuinţa fratelui, unde nu a fost nevoie să mai urc sus, deoarece acesta mă aştepta în faţa blocului, unde i-am predat geanta”.

Soţia: „A trimis banii la fratele său, prin şofer“

Atunci când l-a „turnat” pe Vasile Nicolcioiu la Comisia „Decembrie 1989”, Vera Nicolcioiu nu mai era căsătorită cu acesta. La un moment dat după Revoluţie, fostul demnitar divorţase şi se căsătorise cu amanta sa, Dorina, cu care avea şi un copil.
„Fostul meu soţ, Vasile Nicolcioiu, era, în decembrie 1989, şeful Protocolului de Partid şi de Stat şi, în această calitate, a făcut parte din grupul care l-a însoţit pe Nicolae Ceauşescu în vizita efectuată în Iran. (...) Cu ocazia plecării în Iran, în împrejurările în care ţara era în pragul unor evenimente extrem de grave, Ceauşescu a luat cu el o sumă de bani, desigur dolari, pentru găsirea unor eventuale posibilităţi de salvare a situaţiei de acasă, precum şi alte eventuale plăţi. De altfel, la orice deplasare în străinătate a Preşedintelui se lua un fond, de rezervă.

La fel cum se proceda de fiecare dată, şi în Iran, acest fond, cât şi diurnele şi cadourile care se dădeau şi care se primeau au fost date în păstrare fostului meu soţ, de către Ceauşescu. La întoarcere, în ziua de 20 decembrie 1989, Ceauşescu a găsit situaţia din ţară atât de gravă, încît nici el, şi nici altcineva nu s-a mai preocupat de acei bani. Vasile Nicolcioiu a aşteptat să vadă care va fi desfăşurarea ulterioară a evenimentelor, păstrând banii în biroul său din sediul CC, contrar indicaţiilor în vigoare. În seara zilei de 21 decembrie 1989, profitând de deruta generală din sediu, îşi cheamă şoferul şi îi cere să ducă o geantă-diplomat, închisă cu cifru, la locuinţa fratelui său, Emil Nicolcioiu, fost cândva şi el mare demnitar. Acesta coboară în faţa blocului şi preia respectiva geantă din mâna şoferului”, precizează Vera în plângere.

„A intervenit brusc  o amnezie”

Vera Nicolcioiu mai spune că soţul i-a povestit toţi aceşti paşi: „A avut o sumă mare de bani în birou, pe care nu o decontase la întoarcerea din Iran, bani pe care îi pusese la adăpost, dar intervenise brusc o amnezie şi nu îşi mai amintea unde anume”.

În plângere, Vera mai povesteşte că Vasile Nicolcioiu „şi-a oferit imediat serviciile noii conduceri”, că a fost îndepărtat „la presiunile revoluţionarilor” şi că, în cele din urmă, ca să nu fie luat la întrebări, s-a decis „să ducă mai departe povestea cu amnezia şi să se declare nebun iresponsabil, solicitându-l doctorului Gorgos, directorul Staţionarului de Boli Mintale Titan, cu care era bun prieten şi care îi era foarte îndatorat, să-l interneze cu un diagnostic adecvat”.

Doamna Nicolcioiu mai spune că fostul ei soţ s-a pensionat pe caz de boală şi că, ulterior, „pacientul Vasile Nicolcioiu, cu diagnostic de depresie prelungită şi sindrom maniaco-depresiv, s-a recăsătorit cu fosta lui concubină şi şi-a alungat din locuinţă propriul fiu”.

Precizare: Revoluţia l-a prins pe Vasile Nicolcioiu într-o situaţie familială complicată: avea o soţie (Vera), o amantă (Dorina) şi câte un copil făcut cu fiecare dintre cele două femei. Ambii copii erau băieţi.

Generalul Rus: „Erau şi «hârtii» verzi!“

Certitudinea că în respectiva geantă-diplomat era şi o sumă în dolari, fără să cunoaştem dimensiunile acesteia, o avem dacă trecem în revistă o altă stenogramă, cea a audierii generalului Iosif Rus de către aceeaşi comisie senatorială. Rus era, în decembrie 1989, comandantul Aviaţiei Militare şi s-a aflat, evident, în avionul care l-a dus pe Ceauşescu în Iran.

La întoarcere - povesteşte Rus -, mapa lui Nicolcioiu, adică „o geantă-diplomat”, s-a aflat în mijlocul unei întâmplări ciudate.

Cităm din stenograma audierii generalului Iosif Rus, din 8 iunie 1995.

„Dl. Gabrielescu: Nicolcioiu ce rol avea pe lîngă Ceauşescu?
Dl. Rus: Era numit ambasador şi tot timpul avea după el documente, o mapă, era cu programul.
Dl. Gabrielescu: Ce fel de mapă?
Dl. Rus: O geantă-diplomat.
Dl.  Gabrielescu: Pezevenghi şi ăsta! Să vă spun ce-a făcut, că eraţi prieten cu el. După ce a venit din Iran, a venit aici, iar aici li s-a dat ordin că sunt consemnaţi să nu mai plece de aici. El în seara de 21 decembrie, la ora 20.00, a chemat şoferul lui şi i-a dat o geantă-diplomat şi i-a spus să o ducă la fratele lui care stă pe aici pe Calea Victoriei, şi care a mai fost ministrul Justiţiei într-o perioadă. Şoferul s-a întors şi i-a spus că misiunea este executată şi după un timp a plecat şi el călcând consemnul.
L-am întrebat unde s-a dus şi a zis că s-a dus acasă, stătea pe Magheru, să-şi ia nişte obiecte de toaletă şi apoi a venit înapoi. L-am întrebat ce a avut în servieta aceea, dar a spus că nu era nimic şi aşa a ţinut-o ore întregi că nu era nimic în servietă. Dar de ce a trebuit să i-o trimiţi noaptea, ce era în ea? Nişte obiecte personale, a spus, dar de ce atunci peste două ore s-a dus să-şi ia obiecte de bărbierit? A mai spus că permisul de la maşină l-a trimis acasă. Asta era servieta cu care umbla, cu care a venit şi ce o fi avut acolo!
Dl. Rus: Ştiu şi eu că într-o situaţie anume s-a întâmplat ceva cu o servietă, nu ştiu dacă este cea despre care vorbiţi dvs.
Dl. Gabrielescu: Era o servietă cu cifru.
Dl. Rus: Da, era o servietă cu cifru, pe care într-un anumit context a uitat-o într-o maşină. După ce m-am urcat în avion, s-au închis uşile, totul era pregătit de plecare, a venit la mine, că ce face cu servieta? Să o recuperez. I-am spus că nu am cum să o recuperez, să vorbească cu cine trebuie, că eu nu mă ocup cu maşini, ci cu avioane. Până la urmă, prin telefon, cu intervenţii de la sol, din zbor, o uitase în maşină şi eram în altă ţară. Până la urmă, s-a aranjat, a venit maşina lângă avion şi am recuperat servieta, şi am văzut că scria pe ea «Nicolcioiu». I-am spus să o deschidă şi a spus că nu o deschide, că sunt documente. Eu
i-am spus că «dacă rămânea în maşină, nu erau văzute acele documente?» I-am spus să deschidă în faţa mea şi să nu fie în ea decât ce ştia el că trebuie să fie, şi a deschis-o până la urmă (...)
Dl. Gabrielescu: Şi ce era în servietă când v-aţi uitat?
Dl. Rus: Erau nişte hârtii.
Dl. Gabrielescu: Dar «hârtii» verzi nu erau?
Dl. Rus: Erau şi verzi, pentru că eram într-o misiune în exterior, eram pe un aeroport.“

Urmăriţi aici mărturii document, difuzate în cadrul emisiunii "Naşul", la B1 TV, din 28.10.2009









POVESTEA GENŢII CU CIFRU

Sesizarea soţiei (Vera Nicolcioiu)

„Subsemnata Nicolcioiu Vera Florica, domiciliată în Bucureşti (...), vă supun spre cercetare următoarele:
Fostul meu soţ, Vasile Nicolcioiu, era, în decembrie 1989, şeful Protocolului de Partid şi de Stat şi, în această calitate, a făcut parte din grupul care l-a însoţit pe Nicolae Ceauşescu în vizita efectuată în Iran.

Din grupul respectiv au făcut parte: Ion Stoian, ministru de Externe, Radu Ion, viceprim-ministru, Neagoe Marin, comandantul gărzii prezidenţiale, şi Vasile Nicolcioiu, şeful Protocolului.

Vasile Nicolcioiu deţinea această funcţie din aprilie 1983, timp în care a avut posibilitatea să-şi dovedească, din plin, ataşamentul faţă de familia Ceauşescu, organizînd peste hotare vizite cît mai excentrice şi mai costisitoare.

Cu ocazia plecării în Iran, în împrejurările în care ţara era în pragul unor evenimente extrem de grave, Ceauşescu a luat cu el o sumă de bani, desigur dolari, pentru găsirea unor eventuale posibilităţi de salvare a situaţiei de acasă, precum şi alte eventuale plăţi. De altfel, la orice deplasare în străinătate a Preşedintelui, se lua un fond, de rezervă. La fel cum se proceda de fiecare dată, şi în Iran, acest fond, cît şi diurnele şi cadourile care se dădeau şi care se primeau au fost date în păstrare fostului meu soţ de către Ceauşescu.

Click aici pentru a mări imaginea

La întoarcere, în ziua de 20 decembrie ‘89, Ceauşescu a găsit situaţia din ţară atît de gravă încît nici el şi nici altcineva nu s-au mai preocupat de acei bani.

Vasile Nicolcioiu a aşteptat să vadă care va fi desfăşurarea ulterioară a evenimentelor, păstrînd banii în biroul său din sediul C.C., contrar indicaţiilor în vigoare.

În seara zilei de 21 decembrie ‘89, profitînd de deruta generală din sediu, îşi cheamă şoferul şi îi cere să ducă o geantă-diplomat, închisă cu cifru, la locuinţa fratelui său, Emil Nicolcioiu, fost cîndva şi el mare demnitar. Acesta coboară în faţa blocului şi preia respectiva geantă din mîna şoferului.

În continuare, după cum se ştie, Vasile Nicolcioiu şi-a oferit imediat serviciile noii conduceri. A fost consilierul preşedintelui timp de o săptămînă, după care, la presiunile revoluţionarilor care îl cunoşteau şi ştiau cine fusese, a fost silit să renunţe şi să se refugieze acasă.

Cît timp a stat acasă, a fost într-o stare de extremă agitaţie, plimbîndu-se ziua şi noaptea prin apartament.

Mi-a spus în acele împrejurări că a avut o sumă mare de bani în birou, pe care nu o decontase la întoarcerea din Iran, bani pe care îi pusese la adăpost, dar intervenise brusc o amnezie şi nu îşi mai amintea unde anume.

Pe 22 dimineaţa, văzînd cum evoluase situaţia, se hotărîse să părăsească sediul şi să spună, dacă ar fi fost întrebat, că banii fuseseră furaţi după plecarea lui.

În acest scop, ca să fie cît mai credibil, şi-a lăsat intenţionat paltonul şi căciula în birou, şi a părăsit sediul numai în costum, făcînd mare caz, mai apoi, că a fost prădat, deşi a plecat din sediu pe la subsol, nestingherit de nimeni, cînd încă mulţimea era doar mascată în faţa intrării principale a C.C. şi încă nimeni nu pătrunsese în interior, iar Ceauşescu se afla în clădire.

În orice caz, spunea el, Ceauşescu l-ar fi împuşcat pentru ceea ce făcuse, dacă n-ar fi fost înlăturat.

Teama lui era că acum, nereuşind să se menţină într-un post pe lîngă noul preşedinte, care să-i asigure imunitate, va fi tras la răspundere pentru acei bani.

Ulterior s-a decis să ducă mai departe povestea cu amnezia şi să se declare nebun iresponsabil, solicitîndu-l pe doctorul Gorgos, directorul Staţionarului de Boli Mintale, Titan, cu care era bun prieten şi care îi era foarte îndatorat, să-l interneze cu un diag­nostic adecvat.

Ca să justifice acel diagnostic, nu mai mînca şi nu mai bea decît atît cît îi era necesar să supravieţuiască. Slăbise foarte tare, nu se mai spăla şi se comporta ca un nebun.

Între timp, pentru servicii deosebit de preţioase aduse cu «cinste» ţării, a fost pensionat la 53 de ani.

La puţin timp, pacientul Vasile Nicolcioiu, cu diagnostic de depresie prelungită şi sindrom maniaco-depresiv, s-a recăsătorit cu fosta lui concubină şi şi-a alungat din locuinţă propriul fiu, în vîrstă de 17 ani, lăsîn­du-l pe drumuri şi fără niciun ajutor material, făcînd ulterior recurs la hotărîrea instanţei de a-i plăti acestuia o pensie alimentară în valoare de 5.000 de lei.

Statutul de pensionar îi convine cel mai bine în împrejurările date, punîn­du-l la adăpost de orice reîntîlniri sau reactualizări neprevăzute. Un biet pensionar nu mai poate interesa pe nimeni; poate doar trezi compasiunea celor care de fapt ar trebui să-i pună unele întrebări. El se doreşte cît mai uitat de toată lumea şi scos din contextul în care era arhicunoscut de toţi.

Această dorinţă îi este mult facilitată de faptul că revizia periodică a dosarului lui de pensionare, cu nr. de ordine 110.108, se face la Policlinica Batişte, personal, de către soţia aceluiaşi doctor Gorgos.
Vera Nicolcioiu“

*Notă: am păstrat grafia de pe documentul original

Declaraţia şoferului Dumitru Cercel

„Declaraţie

Subsemnatul Cercel Dumitru am lucrat pînă la Revoluţie ca şofer al şefului Protocolului de Stat, Vasile Nicolcioiu.
În ziua de 21 decembrie 1989, pe la ora 20, am fost chemat de domnul Nicolcioiu, personal, la dînsul în birou, unde mi-a dat o geantă-diplomat cu indicaţia să merg şi să o predau fratelui lui Emil Nicolcioiu acasă. Geanta era închisă cu cifru. Am plecat imediat în Calea Victoriei, la locuinţa fratelui, unde nu a fost nevoie să mai urc sus deoarece acesta mă aştepta în faţa blocului unde i-am predat geanta. 11.01.1994“

Declaraţia şoferului care confirmă expedierea genţii