Adevarul.ro

În timpul în care Ceauşescu fugea spre nicăieri, postul public de televiziune a trecut din mâna puterii comuniste în cea a revoluţionarilor. La 22 decembrie 1989, Ceauşescu voia să folosească TVR ca pe un mijloc de propagandă. După ora 12.00, s-a schimbat programul. Definitiv.

Înainte de plecarea lui Ceauşescu din sediul CC al PCR, Televiziunea avea un statut special. După moartea generalului Milea, Ceauşescu, personal, ceruse deschiderea Televiziunii, dar - cum le spunea „Tovarăşu’“ consilierilor lui de presă - „nu mai mult de o oră, ca să facem economie“.

Din instrument de propagandă pentru puterea comunistă, Televiziunea Română a devenit repede un instrument al Revoluţiei. În unele cazuri, şi nu puţine, Televiziunea a creat confuzii.

Revoluţionarii din Studioul 4

Vineri, 22 decembrie 1989, programul Televiziunii trebuia să înceapă, în mod normal, la ora 19.00. Dar, surpriză: la 10.50, pe post apare mira. Apoi, Imnul de stat şi o pauză de şase minute.

Din caietul de bord al secretariatului de emisie al TVR reiese că, la ora 11.02, au fost făcute două comunicări istorice: Decretul privind starea de necesitate pe întreg cuprinsul ţării şi anunţul despre moartea „trădătorului” Milea. Aşa cum ordonase Ceauşescu, Televiziunea era deschisă doar o oră, „ca să se facă economie” de curent electric.

La ora 11.46 s-a închis emisia cu „Hora Unirii”. Redactor-şef adjunct la Departamentul Actualităţi, Teodor Brateş a depus mărturie, în 1994, la Comisia „Decembrie 1989”.

„În jurul orei 11.00, m-am uitat pe fereastră şi am constatat că pe holul central al studiourilor, din metru în metru, se aflau, întinşi pe copertină, militari cu mitraliere. La vreo cinci minute, când m-am uitat din nou, dispăruseră. Acolo era un fel de cazarmă. Aveau dormitoare, masă, cei din trupele de Securitate, care păzeau Televiziunea. După un timp, în jurul orei 12.00, au apărut primii manifestanţi. Nu ştiu ce s-a întâmplat la intrare, pentru că eu am plecat în biroul meu de la etajul 2. M-am dus la pasarela care leagă blocul-turn de corpul studiourilor.

Acolo i-am întâmpinat pe manifestanţi. Am condus în Studioul 4 primul grup care a intrat în Televiziune. Dintre toţi cei care pătrunseseră acolo, singura figură cunoscută pentru mine a fost actorul Ion Caramitru. Alţii îşi concentraseră privirea asupra altui personaj: Mircea Dinescu. Atunci îl văzusem prima dată. În regia de emisie era regizorul Ştefan Rizea. M-a întrebat ce facem. I-am spus că intrăm în emisie. A vorbit cu inginerul Dănilă, care a spus că putem intra”.

Secretul scenei „Mircea, fă-te că lucrezi!“

Înaintea momentului exploziv, al bucuriei celor din studio, pe post au apărut câteva imagini confuze. Brateş are o explicaţie pentru acele cadre, care au fost considerate iniţial un fel de diversiune.

„A fost o întreagă discuţie, că ceva ocult s-a întâmplat, că pe o bandă au apărut imagini anterioare emisiei cu Dinescu şi Caramitru. Explicaţia este simplă. O fată de la magnetoscoape care înregistrează emisia pe bandă, văzând ce se întâmplă, i-a dat drumul. Înainte de a vedea lumea ce se întâmplă pe post, a văzut ce se întâmpla, mai devreme, în Studioul 4. Deci, fata a apăsat pe buton şi ... a început înregistrarea. Sunt secvenţe mai lungi cu un minut, două decât cele care au fost văzute de toate lumea. Acolo a fost şi scena cu „Fă-te că scrii!“, care a fost invenţie. În afară de nişte fraze generale, nu s-a spus nimic”, încearcă să dreagă busuiocul fostul redactor-şef adjunct al Redacţiei Actualităţi de la TVR.

Muzica simfonică

După comunicatul care anunţa sinuciderea „trădătorului“ Milea, pe frecvenţele televiziunii a fost, relativ, linişte. Cu ceva timp înainte să înceapă emisia nebună, euforia cu „Dictatorul a fugit!“, pe micile ecrane, la 22 decembrie 1989, apăruse mira. Color. Pe fundal, muzică simfonică. Era ceva inedit.

Pentru acea epocă, era normală muzica revoluţionară, de genul „cel bun, cel drept, cel mare şi viteaz“. Teodor Brateş le-a explicat senatorilor din Comisia „Decembrie 1989“ cum au stat lucrurile atunci. „Caramitru a spus că trebuie să pregătim o proclamaţie pentru popor. I-am spus că se poate întrerupe puţin emisia  şi că se poate pune muzică simfonică, până se redactează proclamaţia. S-au apucat să scrie. Dinescu avea un caiet gros”.

Apariţia lui Caramitru

Cum au ajuns Ion Caramitru şi Mircea Dinescu în Studioul 4? Şi cât de spontană, de „întâmplătoare“, a fost apariţia lor? Nu cumva au făcut parte dintr-un scenariu îndelung pregătit? Sunt întrebări care persistă de 20 de ani.

Ion Caramitru a povestit Comisiei „Decembrie 1989”că a venit la Televiziune, dinspre Piaţa Romană, cu o coloană de blindate. Evenimentul s-a produs după ce a fost dat anunţul despre sinuciderea generalului Milea. Militarii erau debusolaţi.

„M-am îndreptat către un maior care comanda o coloană de blindate. I-am spus că a fost omorât comandantul Armatei. Acest maior nu m-a crezut. A intrat în maşina blindată şi cred că a dat un  telefon sau a vorbit prin sistemul de comunicaţii. A ieşit cu ochii în lacrimi şi mi-a spus: «Aveţi dreptate!». Şi-a întors pistolul-mitralieră de la piept spre spate. Mi-a spus: «Noi nu mai avem comandant. Nu ştim ce să facem. Mă pun la ordinele dumneavoastră»”, declara Caramitru, în 1994, Comisiei „Decembrie 1989”.

Caramitru spune că a ajuns cu aceşti militari la Televiziune. Aici l-ar fi întâlnit pe Mircea Dinescu: „Mi-am dat seama că trebuie să le vorbim oamenilor. Nu eram pregătiţi. În această conjunctură, m-am adresat lui Mircea Dinescu, care nu venise cu mine. Venise cu coloana, pe Dorobanţi, pentru că stătea la Lupoaică”.

Schimbare

Televiziunea Română a fost deschisă, sub presiunea străzii, la 22 decembrie 1989, în jurul orei 13.00. Programul iniţial, din care făceau parte emisiunile de propagandă comunistă, nu a mai putut fi difuzat. Televiziunea a trecut din mâna puterii în cea a „poporului“.

„Hai, urcă sus, că mergem la Televiziune!“

O altă versiune despre venirea celor doi la Televiziune o are Sergiu Nicolaescu. „Eu eram în primul TAB. În al treilea TAB, care venea spre Televiziune, se urcase Caramitru, care făcea fotografii.

În Piaţa Dorobanţi l-a văzut pe Mircea Dinescu. Erau Dinescu şi securiştii care îl păzeau. Dar să fim înţeleşi, îi cam dăduseră drumul. Şi la un moment dat i-a spus: «Hai, urcă sus, că mergem la Televiziune!». Şi Mircea Dinescu a urcat sus”, a declarat Sergiu Nicolaescu pentru „Adevărul”.

Discursul lui Dinescu

În aceeaşi notă euforică intră în scenă Mircea Dinescu, puţin cunoscut atunci publicului larg. „Peste 10 minute vom da un apel către populaţie. Vă rog să vă pus ... să vă păstraţi calmul. Sunt momente în care Dumnezeu şi-a întors faţa către români. Să ne uităm către Dumnezeu câteva minute, înainte de a vă vorbi, înainte ca să apelăm la toate forţele Armatei noastre, Armata din Bucureşti e cu noi, dictatorul a fugit... apelăm... facem un apel către Ministerul forţelor de Interne, să depună armele, să intre în cazarmă... Poporul e cu noi! Peste cinci minute vom face un apel către toată suflarea română... către eroicul popor român...“
Teodor Brateş îi şopteşte, din spate: „... victorios...” Şi toţi izbucnesc, de-a valma: „Televiziunea e cu noi! Am învins! Am învins! Suntem aici! Am învins!”. (Aplauze). Emisia s-a întrerupt câteva minute, apoi îndemnurile lui Dinescu şi ale lui Caramitru au continuat.

În acest timp, în care populaţia era ţinută cu sufletul la gură, în faţa televizoarelor, Nicolae Ceauşescu bântuia debusolat prin judeţul Dâmboviţa, în zona Titu-Boteni-Sălcuţa. Mai întâi în elicopterul prezidenţial, apoi la marginea şoselei, la „ia-mă, nene!“.

Televiziunea poporului

Puţin după ora 13.00, la Televiziune se declanşează nebunia. Studioul 4 se umple de revoluţionari şi începe primul discurs. Ion Caramitru (foto) apare în bluză de trening şi hanorac, iar Mircea Dinescu în pulover negru de lână.

În cartea „Revoluţia Română în direct” este publicată intervenţia lui Caramitru: „Fraţilor, mulţumită lui Dumnezeu (îşi face cruce) ne aflăm în studiourile Televiziunii. Am reuşit să ajungem aici, în spatele tancurilor, cu Armată şi cu studenţime şi cu oamenii pe care îi vedeţi, şi cu mii şi mii de români şi de alte naţionalităţi care ne-au condus. În faţa dumneavoastră se află eroul nostru, Mircea Dinescu, poetul. Vă rog să-l priviţi, el lucrează, vă va spune despre... ce este vorba. Suntem emoţionaţi, obosiţi, şi dorim ca tot poporul român, de orice naţionalitate, care a luptat cu arma în mână, în sensul că au avut în suflet acea suflare divină a lui Dumnezeu şi a răbdării poporului român... care în sfârşit s-a rupt... să putem asculta cuvintele lui Mircea Dinescu, care va fi... vor fi purtătoarea geniului românesc peste timp. Noi lucrăm... Iată-l pe Mircea Dinescu, care o să vă spună... Spune, ce faci?”