Adevarul.ro

Psihologii au fost persecutaţi, ignoraţi sau folosiţi pentru represiune şi manipulare. Soarta psihologiei în comunism nu a fost lămurită deplin. Istoria consemnează doar lovituri primite, deoarece era considerată subversivă, nu şi folosirea ei de către comunişti.

Profesorul Ion Mânzat crede că atât timp cât psihologia se ocupă de sufletul omului, în care există forţe ascunse de necontrolat şi care are o tendinţă naturală spre libertate, acest câmp de cunoaştere este foarte incomod pentru orice dictatură:

„Niciun dictator n-a admis şi n-a acceptat psihologia! Hitler, când a venit la putere, în 1933, a desfiinţat imediat toate catedrele de ştiinţe sociale, în frunte cu psihologia. La ruşi a fost desfiinţată psihologia adevărată şi a fost înlocuită cu pavlovismul ăla imbecilizant, ce propovăduia ideologic reflexul condiţionat. O imagine superbă - căţeaua sovietică salivând la becul american. Că becul a fost inventat de Thomas Edison, american. Revenind, în Cuba nu a existat niciodată facultate de psihologie!“, spune Mânzat.

Există şi psihologi care au o imagine mai puţin agresivă despre raporturile dintre regimul ceauşist şi psihologi.

De la sfârşitul anilor ‘70, autorităţile mai degrabă au ignorat domeniul, crede Aurora Liiceanu: „Psihologia a fost o disciplină de tipul «ciocul mic» - «Staţi cuminţi, faceţi ce vreţi şi nu ne interesează». La Institutul de psihologie am trăit puţin «în seră», ca să spun aşa. Am avut colegi care au suferit că nu au fost utili social şi trăiau dramatic situaţia asta. Nu se mai făcea psihologie aplicată. A fost o perioadă când aveam contracte, dar pe care nu se uita nimeni. Cei de la minister erau atât de troglodiţi, încât schimbau ce voiau... şi, de fapt, nici nu-i interesa nimic. Eu am preferat să citesc, să-mi văd de studiile mele, dar după Revoluţie am coborât în stradă, printre oameni. Acest lucru este foarte important“, spune Aurora Liiceanu.

Legendele desfiinţării

Despre desfiinţarea, în 1977, a secţiilor de psihologie din cele trei centre universitare - Bucureşti, Cluj şi Iaşi - există numeroase legende. Ele circulă, poate, din nevoia de a explica logic aberaţiile dintr-un sistem în care factorul uman era foarte important, spun psihologii. Un singur lucru este invariabil în aceste legende - identificarea Elenei Ceauşescu ca persoană responsabilă de dispariţia secţiilor de psihologie şi sociologie.

Aurora Liiceanu, de exemplu, auzise în perioada respectivă că soţia dictatorului ar fi avut o nepoată studentă la psihologie şi, în timpul unui prânz la care fusese invitată, tânăra a fost întrebată ce „studiază ea la facultatea aia?“. Nepoata ar fi răspuns că ajunseseră la „vise“, moment în care Elena Ceauşescu ar fi avut o izbucnire, considerând neserioasă o „ştiinţă“ ce se ocupa de descifrarea visurilor.

Profil de lider

Tot Elena Ceauşescu este vinovată şi în opinia profesorului Ion Mânzat, care-şi aminteşte şi sursa relatării, însă nu doreşte să-i facă public numele. În 1976, spune acesta, apăruse cartea lui Anton Tabachiu despre psihologia leadershipului, care conţinea un profil psihologic al liderului. Nicolae Ceauşescu nu s-a recunoscut, desigur, în acest profil, iar Elena s-ar fi enervat teribil şi ar fi spus: „Să se termine odată cu psihologii ăştia care scormonesc prin sufletele oamenilor şi scot tot felul de drăcovenii!“.

Adrian Necolau, de la Iaşi, ştia şi el că „Elena Ceauşescu era foarte interesată de psihologie“. Şi că aceasta ar fi aflat de diagnosticul de „paranoia“ pe care psihologii îl puseseră Ceauşeştilor. Un profil al ei avea să apară în 1979 într-o revistă de specialitate franţuzească de care mulţi psihologi îşi amintesc vag, fără a fi în stare să ofere detalii. „Era o femeie răutăcioasă şi frustrată, iar oamenii de felul acesta au o nevoie compulsivă de a-i arunca în neant pe cei care sunt altfel. Iar Elena Ceauşescu avea puterea asta!“, spune Necolau.

Psihologia - „călărită“ de pedagogie

Din acel moment, secţiile de psihologie din cadrul facultăţilor de filozofie-istorie au fost desfiinţate, iar cursurile de psihologie trecute la catedra de socialism ştiinţific. Facultăţile de psihologie vor fi reînfiinţate abia după Revoluţie, 25 de ani de la interzicerea lor de către Elena Ceauşescu.

După intervalul de relaxare de la sfârşitul anilor ‘60 şi 1976, psihologia a fost „călărită“ de pedagogie, cum spune Aurora Liiceanu. Institutul de psihologie al Academiei a devenit Institutul de cercetări pedagogice şi psihologice şi a trecut la Ministerul Educaţiei.

Autorităţile au tensionat relaţiile dintre psihologi şi pedagogi, prin subordonarea primilor faţă de cei din urmă. Singurele studii şi acceptate erau cele de psihologia muncii şi de pedagogie. Nici pentru acestea nu se mai investeau bani ca-n perioada anterioară, când existau studii complexe privind fenomenele sociale importante. 

De exemplu, studii despre navetişti şi ineficienţa lor rezultată din slaba motivare şi imposibilitatea integrării, spre deosebire de grupurile de locuitori din Moldova şi Oltenia care s-au mutat în marile oraşe industriale şi au fost asimilaţi foarte uşor. Sau studiile despre tinerii cu 12 clase trimişi mineri în Valea Jiului, cu aspiraţii prea mari faţă de ce le oferea realitatea şi, ca atare, ineficienţi.

Termeni interzişi

După desfiinţarea facultăţii de psihologie, disciplina a fost trecută la catedra de socialism ştiinţific, îşi aminteşte profesorul ieşean Adrian Necolau. „Facultatea noastră a fost eliminată după doar şapte ani de existenţă. Se înfiinţase în 1971, când în oraş existau cel mult 20 de psihologi“, spune Necolau. Cuvântul psihologie şi alte câteva au devenit tabu.

 În loc de psihologie se folosea orice altceva se potrivea cât de cât. „Se evita orice nuanţă academică şi cercetările arătau ca nişte dări de seamă“, spune Aurora Liiceanu, care îşi aminteşte şi câţiva dintre termenii interzişi: în loc de „personalitate“ şi „subiect“ se utiliza cuvântul individ (un termen egalizator, după modelul social), „performanţă“ era înlocuit cu „reuşită“ (şcolară, de exemplu), iar pentru „abilitate“ şi „aptitudine“ se folosea „capacitate“.


Există psihologi care au colaborat cu Securitatea şi care au fost implicaţi în aşa-numitul «război psihologic», au elaborat tehnici de manipulare sau chiar de tortură.
Ion Mânzat
psiholog


Meditaţia Transcedentală a fost o combinaţie ca la Revoluţie - imaginaţie, inocenţă şi o nebunie a factorului uman. Nu cred că a fost ceva programat.
Aurora Liiceanu
psiholog

Faţa întunecată a psihologiei

Există şi o istorie ascunsă a psihologiei, despre care puţini discută şi nimeni nu oferă date concrete. Profesorul Mânzat recunoaşte că „psihologia este o armă cu două tăişuri“ şi că s-a profesat şi o „psihologie malefică“. Profesorul susţine că în acele „psihuşca“, spitalele psihiatrice pentru deţinuţii politici, lucrau nu numai psihiatri, ci şi psihologi.

Acolo se experimentau diverse tehnici de spălare pe creier, de „tembelizare“: „Puneau omul câte două-trei ore în faţa unui ecran pe care curgeu liniuţe şi cerculeţe. După o lună, până şi cel mai revoluţionar om ajungea o cârpă“, povesteşte Mânzat.

El susţine că ştie câţiva psihologi care au lucrat cu Securitatea şi profesează şi azi. „Aceste nume nu apar din laşitate (a membrilor breslei - nota redacţiei), de teamă. De ce să spun eu două nume şi să mă dea în judecată“, explică Ion Mânzat refuzul său de a intra în detalii.

Meditaţia transcedentală, sarcină de serviciu

Scandalul Meditaţiei transcedentale a fost perceput mult timp de opinia publică drept o mişcare disidentă şi a fost acoperită de o aură eroică. Totul a început în 1981, când Nicolae Stoian, cetăţean francez de origine română, îi trimite un memoriu lui Ceauşescu, făcându-i propunerea de a introduce la nivel de mase studierea „meditaţiei transcedentale“, o metodă orientală de relaxare.

Stoian, un inginer electronist plecat în anii ‘60 şi fost colaborator al BBC, un post nu foarte gentil cu regimul comunist de la Bucureşti, pretindea că, prin practicarea acestei meditaţii, populaţia ar fi devenit mult mai eficientă consumând mult mai puţin, şi o stare de calm şi indiferenţă faţă de valorile materiale ar fi curpins poporul român.

Productivitate sporită

Oferta era foarte tentantă pentru Ceauşescu, dictatorul care se chinuia să plătească anticipat datoria externă şi în acest scop exporta aproape toate alimentele produse în România.

De la Comitetul Central al PCR pleacă o adresă către Ministerul Educaţiei, iar de aici, ministrul Aneta Spornic trimite către Institutul de cercetări pedagogice şi psihologice o adresă prin care trasează sarcina de serviciu de a se expertiza „meditaţia transcedentală“.

Nicolae Stoian începe cursurile, circa 350 de scriitori, psihologi, medici, ofiţeri de armată şi chiar de Securitate participă la aceste şedinţe. După foarte puţin timp, lucrurile o iau razna. Câteva scrisori anonime declanşează represiunea (în ianuarie 1982), mişcarea este catalogată drept sectă, psihologii sunt trimişi la munca de jos, iar în iunie se desfiinţează institutul.

Printre numele mari pedepsite - Andrei Pleşu, psihologii Mihai Golu, Aurora Liiceanu, Irina Holdevici şi Vladimir Gheorghiu, filosoful Mihail Şora, pictorul Sorin Dumitrescu, solistul de operă Ludovic Spiess, scriitorul Marin Sorescu.

Ne-au judecat ca pe hoţi, în şedinţe cumplite care ţineau până noaptea. Au participat şi medici, şi profesori, militari, însă noi, psihologii, am suferit cel mai mult
Mioara Moţescu
psiholog

Psihologi trimişi la măturat străzi

Istoricul Cătălin Strat, coautor la cartea Doinei Jela - „Afacerea Meditaţia Transcedentală“, povesteşte că în momentul documentării volumului cei mai mulţi dintre membrii MT au descris toată istoria ca pe „o prostie care le-a stricat viaţa“.

„Incontestabil, spune Strat, a fost un exemplu de incompetenţă a clasei politice de atunci, de incapacitate de a rezolva o problemă minoră... iar desfiinţarea institutului a fost o consecinţă tipică pentru regim, care a «tăiat răul de la rădăcină»: oameni daţi afară din serviciu, cariere ştiinţifice curmate şi câteva decese de «inimă rea»“. Au plătit nu doar intelectualii, ci şi activiştii care fuseseră implicaţi în scandal.

Profesorul Ion Mânzat nici măcar nu participase la şedinţe, fiindcă în acea perioadă era la o bursă în America. Cu toate acestea, a fost trimis şase luni să măture străzile Capitalei alături de chivuţe, cum spunea Europa Liberă (acum povesteşte amuzat că „aventura“ aceasta a avut şi părţile ei bune - în timp ce dădea cu măturoiul de nuiele a fundamentat „psihologia sinergetică, o complementarizare a transpersonalului abisal şi ascensional“); Aurora Liiceanu a fost femeie de serviciu la Suveica; psihologul Grigore Nicola era să moară într-un accident de muncă la fabrica de ţevi din Roman; soţii Genoveva şi Ion Pogorilovschi au ajuns la fabrica de mobilă Pipera şi erau ajutaţi de muncitori să-şi facă planul etc.

Mioara Moţescu, psiholog la institut, înainte de desfiinţare şi după Revoluţie, primise o repartiţie la o tipografie, tot muncitor necalificat. Şefă de secţie era soţia scriitorului Marin Sorescu şi, pentru a nu fi acuzată de complicitate, îi dădea cele mai grele misiuni Mioarei Moţescu. Aceasta este unul dintre puţinii psihologi care şi-au cerut dosarul de la CNSAS. Nu a găsit decât documente şi note de supraveghere din perioada când lucra la tipografie.

Psihologul Nicola, care fusese bursier şi şef de promoţie la Moscova, este unul dintre cei care supraestimează rolul Meditaţiei Transcedentale: „Mişcarea a însemnat decesul societăţii civile şi a dus la prăbuşirea comunismului“. În opinia sa, deşi a pornit ca o sarcină de partid, lucrurile au luat o turnură aberantă deoarece regimul s-a speriat de posibilitatea transformării MT într-o mişcare de tipul Solidarităţii poloneze. Liderul din Polonia, Wojciech Jaruzelski, tocmai semnase legea marţială, în decembrie 1981.

Cert este, spune Nicola, că mişcarea a fost un test pierdut de ambele regimuri - şi cel de dinainte de Revoluţie, care a pedepsit zeci de intelectuali nevinovaţi, dar şi de cel de după Revoluţie, care nu a reabilitat aceste victime. Încercările psihologilor de a obţine despăgubiri pentru anii pierduţi, pentru salariile pierdute şi contribuţiile la pensie s-au încheiat în aprilie 1990, când un document primit de la Parchetul General al României şi purtând ştampila Republicii Socialiste România i-a înştiinţat că procesul a fost corect şi nu se poate susţine un recurs extraordinar. 


Meditaţia Transcedentală a fost şi o şansă nesperată pentru regim ca să-i «pună cu botul pe labe» pe intelectuali, preventiv, ţinând cont de ce se întâmpla în Polonia
Cătălin Strat
istoric

Din „Scînteia“, 23 februarie 1989

Planul îndeplinit şi depăşit

Potrivit unei ştiri de pe pagina 1 a „Scînteii”, oamenii muncii din industria judeţului Mureş realizaseră în primele două luni ale anului 1989, „în plus faţă de sarcinile de plan”, produse ale industriei electrotehnice în valoare de 6,4 milioane lei, 24 maşini automate de ţesut, 5.000 tone de îngrăşăminte cu potasiu, 2.000 tone carbid, mobilier, ceramică de menaj şi alte produse „utile economiei naţionale”.

Recolta pregătită cu sârg

Grupajul informativ de la pagina 3 are un nume pompos: „Pentru un milion de tone de legume timpurii”. Ca să îndeplinească planul, legumicultorii arădeni aveau, de pildă, obligaţia să realizeze în primăvara lui 1989 peste 38.000 tone legume timpurii. „Unii s-au angajat să şi depăşească sarcinile ce le revin”, precizează oficiosul.

Noi cooperative meşteşugăreşti

Judeţul Iaşi s-a îmbogăţit cu trei noi cooperative, anunţă „Scînteia” din 23 februarie 1989. Ca să răspundă „într-o măsură mai mare cerinţelor economiei naţionale şi ale cetăţenilor”, luaseră fiinţă „Sporul” şi „Metalul” la Iaşi, precum şi „Meşteşugarul” la Paşcani. Pentru 1989, „sarcinile de plan” ale cooperaţiei meşteşugăreşti ieşene erau mai mari cu 15% faţă de anul precedent.

Grevă la Paris

O ştire de pe ultima pagină a „Scînteii” anunţă că salariaţii care asigură curăţenia metroului parizian au intrat în grevă. Greviştii revendică „îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi viaţă” şi reclamă „măsuri de securitate împotriva criminalităţii, fenomen foarte răspândit în staţiile de metrou”. Acest tip de ştire cu mesaj subînţeles, cum că ţările capitaliste au probleme mari, poate fi regăsit în mai toate numerele oficiosului.