Adevarul.ro

Pentru copiii născuţi înainte de 1989, desenele animate erau singura atracţie de la televizor. Copiii crescuţi în comunism vedeau doar cu porţia desene animate, în weekend, sau la televiziunile vecinilor bulgari sau moldoveni.

Aproximativ 30 de tineri, cu vârste între 20 şi 30 de ani, s-au adunat într-o după-amiază de februarie în ceainăria de la Teatrul Act din Bucureşti să se uite la desene animate. Aflaseră despre „Serata desenelor animate” de pe blogul desenelecopilariei.com şi s-au grăbit să-şi anunţe prezenţa, pentru că desenele animate pe care erau invitaţi să le vadă erau speciale.

Nu erau nici cele mai noi filme Disney, nici cele japoneze pe care le difuzează acum canalele TV specializate. Erau desenele pentru care veneau în casă de la joacă atunci când erau mici, se aşezau în faţa televizorului, cu părinţii lângă ei, şi orice altă activitate înceta. Le vedeau înainte de Revoluţie la „Gala desenelor animate”, la moldoveni sau la bulgari, iar la începutul anilor ’90, pe postul naţional de televiziune.

Producţii Disney şi desene japoneze

 „Primele amintiri legate de desene animate sunt de când eram foarte mică. Aveam doi sau trei ani”, povesteşte Cătălina Bănică. Ea are acum 25 de ani şi este unul dintre organizatorii seratei dedicate desenelor animate cu care au crescut cei care erau copii la finalul anilor ’70 şi începutul anilor ’80. Serata a început cu mai multe episoade cu Tom şi Jerry, Donald, Goofy, Pluto, Chip şi Dale, care erau difuzate şi la „Gala desenelor animate”, emisiune prezentată de Viorica Bucur.

Gala a fost un fenomen, spune Cătălina Bănică. „Toată lumea îşi aduce aminte de Viorica Bucur, acea doamnă blondă, mică de înălţime, care vorbea prea mult şi intra peste timpul de desene animate.” Iar cei care nu-şi amintesc emisiunea, sigur îşi amintesc genericul de final - un pasaj din «Parisul vesel». „Un şoricel e luat în colimator de un pisoi portocaliu care-şi face ochiul ţintă, rânjeşte şi îşi pregăteşte gheruţele de atac. Şoricelul ştie că nu mai are nicio scăpare, îşi acoperă ochii, pisica atacă, are loc o explozie şi urmează genericul de final”, povesteşte Bănică.

Copiii de atunci au văzut la Gală „toată seria Calimero”, o producţie japoneză al cărei personaj principal ­este un pui negru, cu o coajă de ou în cap, aventurile lui Bugs Bunny, Woody, Popeye dar şi fragmente din „marile filme Disney”, îşi aminteşte şi Viorica Bucur, acum profesor la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică.

Desene pe bandă după Revoluţie

În a doua parte a seratei dedicate desenelor, organizatorii au vrut să ofere „ceva clasic”, ce nu poate fi vizionat „oricând şi de oricine”, pentru că este mai greu de găsit. Au vizionat primul episod din „Saber Raider”, unul din serialele difuzate la televizor imediat după Revoluţie.

„În anii ’90 a fost un ­boom, s-au dat desene pe bandă – «Alice în ţara minunilor», «Candy Candy», «Sandy Bell», «Ţestoasele Ninja», «Aventurierii Spaţiului»”, spune Bănică. Erau difuzate în fiecare seară pe TVR 1, la 19.00 sau 19.30, înainte de „Actualităţi”. Ulterior au apărut şi pe TVR2, de la 16.00 sau 16.30, îşi aminteşte ea.

Personajele din desene, parteneri de joacă

Cătălina şi prietenii ei nu făceau altceva decât să vorbească despre desene, se jucau în jurul leagănului din curtea casei ei şi cântau genericele de la „Sandy Bell” şi „Ţestoasele Ninja”. „În jocurile copilăriei noastre, lumea desenelor animate era mereu prezentă. Fiecare din noi era un personaj.”

Omuleţul lui Gopo (sus) şi Mihaela erau difuzaţi la TV

Epoca desenelor animate s-a încheiat „prin ’95- ’96”, pentru că apăruseră cablul şi televiziunile comerciale româneşti. „Unul din ultimele desene animate difuzate la noi în anii ’90 a fost «Blackstar»”, spune Cătălina, care-şi aminteşte că se uita la un episod în februarie 1995, împreună cu verişorii ei, şi mâncau grâu fiert pentru colivă . „A doua zi era sâmbăta morţilor sau cam aşa ceva.”

Serata desenelor va continua însă, spune Cătălina, care va coordona evenimentul. Deja au găsit locul în care ar vrea să organizeze a doua ediţie, mai au de rezolvat problema drepturilor de difuzare pentru filmele pe care vor să le
vizioneze. 

Noroc cu vecinii din Bulgaria şi Moldova

Programele bulgarilor şi moldovenilor erau alternativele la „Gala desenelor animate” pentru copiii care au crescut în comunism. Cătălina Bănică spune că la bulgari a văzut prima dată ­„Flintstones”, „Pantera Roz” sau „Nu, Pogodi!” („Stai că te prind eu”), celebrul desen animat rusesc cu lupul şi iepuraşul. Ea ţine minte că bulgarii difuzau în fiecare seară, la 19.30, o emisiune cu desene animate, „Leka nosht, deca!”, în româneşte „Noapte bună, copii”.

Acordurile cântecelului „Iată că vine povestea de sarăăă...” îi adunau în fiecare seară în faţa televizorului pe copiii din casele din zona Moldovei care-şi permiteau o „antenă pentru ruşi”. Cu precizie de ceasornic, la 20.45, „tanti Ludmila” (mama solistului Dan Bălan - n.r.), prezenta la TVM „Povestea de seară pentru micuţi”. Urma fie o scurtă secvenţă cu un teatru de păpuşi, avându-i ca personaje principale pe ursuleţul Martinică şi pe ariciul Aricică, fie o secvenţă din „Nu, Pogodi!”.

Aproape 20 de ani cu Viorica Bucur

„Gala desenului animat”, sau a „filmului de animaţie” cum se numea iniţial, a fost ideea lui Tudor Vornicu, pe atunci director de programe al Televiziunii Române. El le-a propus Vioricăi Bucur şi lui Radu Cimponeriu, în 1974, să facă o emisiune de o oră dedicată filmului de animaţie, după modelul uneia pe care o văzuse la Paris.

Viorica Bucur prezenta Gala desenului animat

La început, gala era difuzată dumnica, „pe la ora 17”, dar pentru că „avea o durată cam mare” a fost mutată sâmbăta după-amiaza şi scurtată din ce în ce mai mult până a ajuns să dureze câteva minute, îşi aminteşte Viorica Bucur. În general, în emisiune erau difuzate scurtmetraje de animaţie: fie ce cumpăra la acea vreme televiziunea, fie filmele cu Popeye descoperite în arhiva postului.

Mihaela şi Gopo

La ocazii speciale, 1 Mai, 1 Iunie sau 23 August, galele erau „eminamente româneşti”, cu secvenţe din Mihaela, Miaunel şi Bălănel, Pic şi Poc, „pilulele lui Gopo”. „La un moment dat am început să dăm în serial şi marile filme ale lui Disney («Cartea Junglei», «Albă ca Zăpada»). Era o chestie total ilegală”, îşi aminteşte Bucur. Lungmetrajele realizate de Disney erau destinate marilor ecrane, iar televiziunea nu avea licenţă pentru a le difuza.

În ultimii ani ai galei „tot ce se difuza era ilegal”. Viorica Bucur spune că singura soluţie era să copieze casetele video de care făcea rost şi pe care, de multe ori, erau înregistrări cu filme dublate în franceză sau italiană. Şi atunci căuta pasajele în care se vorbea mai puţin, să nu-l audă copiii pe Donald sau Popeye în italiană, sau difuza desene cu personaje mai puţin cunoscute.

Gala a ieşit din emisie în 1992, când „începuse să se pună foarte serios problema drepturilor de autor” şi în România, iar televiziunea nu avea bani să le plătească, explică Bucur.

O generaţie de film

Toată istoria „Seratei desenelor animate” a început, de fapt, de la un documentar intitulat „Generaţia desenelor animate” realizat de Alexandru Stănescu, în 2007. Cătălina Bănică a răspuns unui anunţ de pe un blog pe care regizorul căuta volutari pentru film. Ea a apărut în documetar şi, ulterior, a început să scrie pe desenelecopilariei.com. L-a cunoscut apoi pe Mihail Muşat, care derulează mai multe proiecte cu tineri, şi care i-a dat ideea seratei.

Amintiri şi nostalgii

Alexandru Stănescu, în vârstă de 27 de ani, spune că a făcut documentarul din pasiune pentru desenele la care se uita când era mic. A adunat oameni care au amintiri puternice din acea epocă în care desenele animate erau singura lor şansă să viseze. Îşi aminteşte cu nostalgie de ora 19.00, „ora magică” din anii ’90, când la televizor nu începeau ştirile, ci desenele animate. „Era o oră perfectă. Aveai timp şi de joacă şi de lecţii.” N-a vrut să facă un film nostalgic, ci unul vesel, din care să reiasă bucuria pe care o trăiau atunci oamenii care au acum în jur de 30 de ani.

Este însă un film al unei generaţii, iar asta s-a văzut cel mai bine atunci când documentarul a fost proiectat pentru studenţii de la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării, în decembrie 2008. „Oameni născuţi în ’89 nu rezonau, se uitau ca la o curiozitate”, povesteşte el. Cei născuţi la finalul anilor ’90 au crescut în altă epocă, cu internet şi sute de canale TV, cu desene animate care devin jocuri pe computer şi au în spate o întreagă industrie de divertisment.

Şapte seara era ora magică, în anii ’90. La ora aia nu începeau ştirile, ci desenele animate.

Alexandru Stănescu, regizorul documentarului „Generaţia desenelor animate”

Din „Scînteia“, 26 martie 1989

Exemplul Govora

„Cum se acţionează în mod concret pentru realizarea producţiei de energie electrică cu consumuri reduse de combustibil? Termocentrala Govora este un bun exemplu în acest sens. Aici, explică inginerul-şef Gheorghe Strugaru, lucrările de reparaţii de mare anvergură planificate anul trecut au fost bine organizate, iar siguranţa în exploatare a sporit, ducând la reducerea numărului de accidente şi deci la reducerea numărului de întreruperi în exploatare”.

„Scînteia” intervine

Ziarul sprijină încercările unor locatari din Bucureşti de a convinge „Întreprinderea Canal-Apă”  să le asigure apa potabilă. Reporterul povesteşte că prima întrebare a şefei de sector a fost: „De ce vă interesează, locuiţi cumva acolo?”. „O replică edificatoare pentru ciudatul mod de a înţelege relaţiile cu publicul şi îndeplinirea sarcinilor de serviciu.” Ziarul continuă cu epilogul: „A doua zi după documentarea noastră, la faţa locului s-a deplasat şi tovarăşul director E. Saru, care a dispus ceea ce trebuia rezolvat simplu încă de acum câţiva ani: instalarea unei pompe şi rezolvarea definitivă a problemei.”

Morală via „Scînteia”

După incidentul de la meciul Dinamo-Steaua, în urma căruia căpitanul dinamovist Andone şi antrenorul echipei Dinamo Mircea Lucescu au fost sancţionaţi, ziarul publică „învăţăminte” pentru sportivi. „Angajamentul de a se lua toate măsurile pentru lichidarea cu desăvârşire a tuturor abaterilor de la normele şi conduita sportivă este de natură a asigura introducerea cu fermitate a spiritului de ordine şi disciplină care trebuie să caracterizeze sportul nostru naţional atât în competiţiile interne cât şi în cele internaţionale.”