Adevarul.ro

Poziţia femeii în comunism a evoluat de la femeia-sondor la femeia-mamă eroină. În ultimii ani, „Scînteia“ marca ziua de 8 Martie prin articole despre ţesătoare şi grupaje elogioase care se înscriau în seria cultului Elenei Ceauşescu.

Mihaela Miroiu, profesor universitar şi militantă feministă, spune despre comunism că le—a oferit femeilor, doar în aparenţă, anumite drepturi. Dreptul l-a vot a fost introdus în 1946, de Petru Groza. Comparativ , în SUA a fost acordat în 1920, iar în Germania, în 1918.

Până după Revoluţie, acesta a fost, însă, o obligaţie şi nu un drept, susţine Miroiu, la fel ca şi dreptul la muncă. De aceea, se poate spune că femeile au votat cu adevărat abia în 1992. Singurele merite ale comunismului au fost, în opinia profesoarei, faptul că regimul le-a acordat o relativă independenţă financiară faţă de bărbat, asigurându-le un loc de muncă şi a creat un sistem de grădiniţe şi creşe, preluând astfel o parte din creşterea copiilor.

A existat însă o permanentă discriminare între bărbat şi femeie, reflectată şi de ierarhizarea muncilor şi de grilele de salarizare, care-i favorizau pe bărbaţi. Se vorbea de „industria grea” şi „industria uşoară”, adică muncă pentru bărbaţi şi muncă pentru femei, iar salariile corespundeau denumirii.

Întreruperea mişcării feministe, care se închegase înaintea celui de-al doilea război mondial şi obţinuse în 1929 dreptul femeii de a vota la locale, este principalul argument împotriva meritelor comunismului în emanciparea femeilor, consideră Mihaela Miroiu. După venirea comuniştilor la putere, feminismul a fost considerat deviaţionism de tip burghez.
Bărbatul – erou al muncii, femeia – mamă eroină

Profesorul de ştiinţe politice Daniel Barbu spune că imaginea femeii s-a mişcat în timp.  de la cea a „femeii-sondor”, de Prin anii 50, când  femeia furniza forţă de muncă şi era instrument pentru modernizare şi industrializare, se folosea imaginea femeii – sondor, egală astfel cu bărbatul.

Ulterior, Nicolae Ceauşescu va declanşa o politică demografică agresivă şi treptat are loc o revalorificare a familiei, „celula de bază a societăţii”. În acest moment, divorţul devine un handicap pentru cei ce-şi doreau o carieră.

Decretul 770

Pornind de la ideea că un stat cu populaţie mare este puternic, Ceauşescu a interzis avortul (în 1966). Asta a însemnat, potrivit Mihaelei Miroiu, „naţionalizarea facultăţilor reproductive ale femeii”. Din cauza avorturilor ilegale, în România au murit, între 1966 şi 1990, circa 15.000 de femei.

„Tovarăşă de drum“

Elena Ceauşescu continuă tradiţia comunistă, fiind prima femeie de după Ana Pauker care ocupă un loc pe prima scenă a politicii. Ea este prezentată în primii ani ai dictaturii ca „tovarăşă de drum” şi „mamă a naţiunii“, apoi primeşte un nou atribut – cel de savant mondial.

„Egalitate“ prin cotă de participare

În „Scînteia”, ziua de 8 Martie nu era decât un nou prilej pentru elogierea Elenei Ceauşescu

În ultimele decenii exista o politică foarte clară în privinţa promovării femeilor în politică: „Nu era paritate între bărbaţi şi femei, ci un procent obligatoriu în toate organizaţiile de partid”, spune Daniel Barbu.  Acest lucru se obişnuieşte şi acum la marile partide, PSD şi PDL. Nu şi la PNL.

Svetlana Preoteasa, vicepreşedintă a organizaţieifemeilor liberale, susţine că „promovarea în cotă a femeilor este o idee pur comunistă”.

„Femeile liberale au demonstrat că pot face parte din conducerea partidului pentru că au calităţile necesare, nu pentru că sunt favoritele liderilor, aşa cum se întâmplă la celelate partide”, spune Preoteasa.

Ideea cotei femeilor este practicată şi în Europa occidentală. Comisia Europeană, de exemplu, stabileşte anual procentul de femei în funcţii superioare de conducere – în 2006, acesta era de 25 la sută.

Svetlana Preoteasa spune că această cotă s-a impus la partidele vestice fiindcă femeile sunt o minoritate şi, ca orice minoritate, trebuie protejate. „Dar, atunci când ţipi că eşti slab, devi şi mai neajutorat”, explică ea.

Părerile sunt foarte împărţite printre femeile care au trăit acea perioadă. Svetlana Preoteasa este categorică: „Femeia în comunism a fost cea mai oprimată şi din cauza asta a fost promovată, ca să nu mai ţipe că este chinuită”.

Femeile, mai feminine în comunism

Simona Kessler, director al primei agenţii literare din România şi ocupantă a unuia din topul celor mai bogaţi români, crede că nu a existat niciodată egalitate între bărbaţi şi femei, nici înainte, nici acum: „Mentalitatea comună a rămas destul de macho, iar bărbaţii încearcă să ne eclipseze”.

Ea nuanţează viaţa femeii în comunism – „Era mai puţin stresată, fiindcă avea program fix de muncă”. Marele dezavantaj, spune  ea râzând, este că lipsea „shopingul, acest răsfăţ, recompensă şi pasiune”.

Monica Tatoiu, o altă femeie de afaceri, are o părere puţin diferită şi îşi aminteşte nostalgic micuţele obiectele de lux obţinute cu greu: „Shopingul de azi nu se compară cu bucuria pe care o simţeai când cumpărai la negru un ciorap de mătase”.

În comunism, adaugă ea, femeile nu aveau atâtea posibilităţi ca acum, dar se ocupau mai mult de ele: „Erau mai feminine, fiindcă aveau mai mult timp pentru ele. Acum, facem totul pe fugă, inclusiv sex. Timpul curge altfel!”.

Din „Scînteia“, 7 martie 1989

„Scrisori către mama“

„De cum am trecut cu învăţatul de mijlocul alfabetului, scriem. Scriem parcă cu înfrigurare de toate – scrisori de dragoste, (...) rapoarte, poeme, dări de seamă, romane, referate, reclamaţii. (...) Rareori ne amintim că, poate, ar trebui să scriem şi mamei, acasă. Cu toate că o ştim uitându-se zilnic în cutia de scrisori, întrebând poştaşul, aşteptând „un semn de viaţă” – ea, care ne-a dat viaţă.” Fragmentul e din pagina 3 din „Scînteia”, la începutul unui articol de Lelia Munteanu. 

Şi o corespondenţă din Viena

De Dumitru Tinu: „Poziţia României în această privinţă, poziţie exprimată cu claritate de preşedintele Nicolae Ceauşescu, este bine cunoscută. Ţara noastră a formulat în anii din urmă o serie de propuneri constructive de dezarmare convenţională, pronunţându-se ca statele membre ale celor două alianţe militare să convină asupra unor reduceri succesive ale armamentelor şi efectivelor lor armate.” La Viena începea la acea vreme o reuniune a miniştrilor de externe consacrată negocierii forţelor armate convenţionale din Europa.

Jurământul militar

Pe 5 martie 1989 recruţii au depus jurământul. „Scînteia” scrie: „Purtând în inimi cuvintele sacre ale jurământului militar, ostaşii noului contingent (...) au dat expresie voinţei ferme ca, la şcoala politică, patriotică şi revoluţionară a armatei să-şi formeze deprinderi de luptători gata oricând, la chemarea ţării, a comandantului suprem, să apere, împreună cu întregul popor, cuceririle revoluţionare, suveranitatea şi integritatea teritorială a scumpei noastre patrii, Republica Socialistă România.”

„Şi-i bine aşa”

Discuţie-reportaj cu un bătrân de 81 de ani „Păru-i negru şi lucios ca pana corbului. Obrazu-l rade la sânge. Ochi vii, ghiduşi. Mintea-i brici, memoria-i ţeapănă, atotştiutoare şi necruţătoare.” Bătrânul îşi aminteşte cum a trăit cu tot satul Gheorghe Doja doar în bordeie. Până în 1950. Când a intrat în „comitetul de iniţiativă” şi le-a spus ţăranilor: „Mă, numai munca în colectiv o să ne scoată din bordeie”.

Ziaristul comentează: „Aşa a şi fost. Cuvinte precum arendaş, asuprire, boier au ieşit din uzul oamenilor din satele noastre. Uneori îşi mai aduc aminte de ele bătrânii. Copiii şi nepoţii le află doar din cărţi. Socialismul le păstrează doar prin dicţionare. Şi-i bine aşa.”

Vizita lui Bush

„Scînteia” oferă propria interpretare la situaţia politică din Coreea de Sud, unde „opoziţia democrată” s-ar opune prezenţei militare americane. Vizita preşedintelui american George Bush la Seul ar fi fost întâmpinată cu proteste. „RPD Coreeană, ca şi opoziţia parlamentară şi extraparlamentară în continuă creştere din Coreea de Sud, practic întregul popor coreean sunt pe deplin îndreptăţite să ceară curmarea neîntârziată a manevrelor militare americane din zonă pentru a se putea crea condiţiile de linişte necesare desfăşurării cu succes a dialogului Nord-Sud.”