Adevarul.ro

În 12 minute, „Genialul“ şi „Ilustra“ au schimbat sediul CC al PCR cu Palatul de la Snagov. Emil Bobu şi Manea Mănescu i-au urmat în elicopterul salvării, dar drumurile lor aveau să se despartă. În elicopter, cei doi Ceauşeşti nu erau hotărâţi în ce direcţie s-o apuce. Păreau nepregătiţi pentru a fugi din calea mulţimii.

Mai citeşte şi:

• Dictatorul Ceauşescu în labirintul său'
• VIDEO Fuga lui Ceauşescu la elicopter
• VIDEO Ceauşescu - ultimele 6 ore la cârma ţării
  

22 decembrie 1989, ora 12.09 - Comitetul Central al Partidului Comunist Român. Elicopterul Dauphine 203, de culoare albă, se ridică greu de acoperişul clădirii de şase etaje. Jos, în Piaţă, două cuvinte electrizează mulţimea: „Fuge Ceauşescu!“ Zeci de mii de oameni preiau cuvintele din zbor şi le transmit mai departe, ca pe o parolă izbăvitoare. Până atunci, înainte de a pronunţa numele Ceauşescu, trebuia să te uiţi în jurul tău, să vezi dacă te aude cineva şi mai ales cine. Acum, în câteva secunde, toată Piaţa ştie: fuge Ceauşescu!

Dar ce se-ntâmplă? Elicopterul intră în cădere, se lasă brusc pe lângă ferestrele clădirii... etajul 6... etajul 5... etajul 4... iar entuziasmul Pieţei se intersectează cu un fior de spaimă: se prăbuşeşte peste noi! Dar nu, aparatul se redresează şi începe să ia înălţime, suficient cât să nu se ciocnească de clădirile înalte din preajmă. Apoi se duce ca o libelulă spre o destinaţie necunoscută, până când se pierde în zare.

Destinul tragic al colonelului Maluţan

Colonelul Vasile Maluţan este transfigurat. Elicopterul pilotat de el zboară spre nord, peste Arcul de Triumf, şi se îndreaptă spre... Colonelul de Securitate aşteaptă detalii despre destinaţie. O spaimă nu-i dă pace: dacă trage vreun nebun şi ne doboară? Zbura cu Ceauşescu de mulţi ani, iar din 1985 era pilotul lui favorit, dar niciodată nu simţise o asemenea frică.

Decembrie 1989: elicoperul Dauphin, avându-i la bord pe Ceauşeşti, decolează de pe sediul CC

În creierul său rulează filmul absurd al ultimelor 40 de minute. Se afla la Otopeni, la baza flotilei prezidenţiale, în dubla sa calitate, de pilot şi de locţiitor al comandantului de escadrilă. La 11.33, a primit ordin de la şeful său, colonelul Petru Tenie, să zboare spre Piaţa Palatului. Tenie primise ordin, la rândul său, de la generalul Iosif Rus, comandantul Aviaţiei Militare. La capătul firului se afla generalul Victor Stănculescu, proaspăt numit ministru al Apărării chiar de către Ceauşescu.

Maluţan nu mai e printre noi, să vorbească. A murit stupid, într-o zi de vineri, 26 mai 1995, carbonizat, după ce elicopterul său – care efectua lucrări agricole în zona Fundulea - a agăţat un fir de înaltă tensiune. Din fericire, colonelul Maluţan tocmai apucase să fie audiat de Comisia Senatorială pentru Cercetarea Evenimentelor din Decembrie 1989.

Audierea a avut loc cu numai o zi în urmă - 25 mai 1995 - şi a oferit informaţii importante, poate „prea importante“...

Cu mecanicul în braţe


„De obicei, aterizam în faţa Palatului. Când am ajuns deasupra Pieţei, venind dinspre Athenee Palace, am raportat prin radio că nu se poate ateriza din cauza mulţimii. Am fost întrebat: «Pe clădire poţi să aterizezi?». «Da, bineînţeles că pot», i-am răspuns. Şi am aterizat pe terasă. Terasa era pregătită, pentru că am văzut antene de televizor care erau culcate jos, aveau un sistem de rabatare, aşa... Am aşteptat douăzeci şi ceva de minute. Pe timpul staţionării n-am redus motoarele, le-am lăsat la relanti. Oricând puteam să... Când soţii Ceauşescu au apărut la elicopter, cei din gardă îi aduceau mai mult pe sus. Erau atât de speriaţi! Aveau nişte feţe transfigurate. S-au urcat buluc în elicopter, iar mecanicul de zbor de-abia a avut loc să închidă uşa. Eram prea mulţi. Mecanicul s-a aşezat între scaunul lui Ceauşescu şi uşă, aşa, puţin înghesuit, ca şi cum ar fi stat în braţe. Şi am decolat“, a povestit Maluţan.

El a descris şi pericolul care-i păştea: „Când ne pregăteam de decolare, norocul a fost că cei care s-au urcat pe terasă n-au venit către elicopter. Că dacă se agăţau câţiva de elicopter, nu mai puteam să decolez. Ba, poate mai rău, încercam să decolez şi ne prăbuşeam peste mulţime şi se întâmplau alte nenorociri“.

Mapa-plic a Elenei

Dintre obiectele pe care suita prezidenţială le avea în elicopter, cel mai des a fost pomenită mapa-plic a Elenei Ceauşescu. În cea mai mare parte a timpului, de această mapă a avut grijă aghiotantul „Tovarăşei“, căpitanul Marian Rusu.

Doi „intruşi“ la bordul elicopterului

Manea Mănescu

În elicopterul care zbura spre Snagov se aflau nouă persoane: Nicolae şi Elena Ceauşescu, Emil Bobu, Manea Mănescu, doi ofiţeri de la Direcţia a V-a a Securităţii – maiorul Florian Raţ (aghiotantul lui Ceauşescu) şi căpitanul Marian Rusu (aghiotantul Elenei) -, pilotul Vasile Maluţan, copilotul Mihai Ştefan şi mecanicul Stelian Drăgoi.

Dintre cei nouă, doi nu trebuiau să se afle în elicopter: Manea Mănescu şi maiorul Florian Raţ. Manea Mănescu a fost luat la bord doar pentru că şeful Guvernului, Constantin Dăscălescu, s-a întors să-şi ia paltonul şi s-a blocat în WC-ul de la etajul 1, ca să scape de Ceauşescu.

În locul maiorului Florian Raţ trebuia să fie un alt ofiţer din Direcţia a V-a, Vasile Tălpeanu, care era de serviciu în ziua aceea ca aghiotant al lui Ceauşescu. Tălpeanu a dispărut, „s-a ascuns“ - a declarat Maluţan – „pentru că n-a vrut să mai apară lângă Ceauşescu“. În schimb, Florian Raţ, care nu era de serviciu în garda preşedintelui, s-a agăţat de elicopter. În 1990, la propriu-i proces, a fost întrebat: „De ce te-ai urcat, totuşi?“ „Mi-a fost frică să rămân acolo! Am văzut ce vine în urma noastră...“ În urma lor veneau zeci, sute de revoluţionari furioşi.

„Ai luat legătura cu judeţele apropiate?“

Colonelul Maluţan lasă trecutul în urmă şi se concentrează asupra absurdului care domină zborul. Martor de preţ rămâne stenograma audierii sale la Comisia „Decembrie 1989“.

„După ce am luat înălţimea de siguranţă, am intrat în viraj către nord şi mi-am dat căştile jos de pe urechi, ca să pot să comunic cu Ceauşescu, căci el nu avea căşti. Când voia să-mi spună ceva, mă bătea pe umăr, iar eu întorceam capul. L-am întrebat: «În ce direcţie...?» Zice: «Ai luat legătura cu judeţele astea apropiate, cu Argeşul, cu Doljul...?» Zic: «N-am luat legătura cu nimeni». Nu mai răspundea nimeni la radio prin reţeaua lor. Ceauşescu s-a sfătuit puţin cu Madam şi mi-a indicat să merg către Snagov. Atunci, eu am comunicat la bază că mergem către «Balta Mică» - aşa era ştiut Snagovul: «Balta Mic㻓.

Fostul lider comunist Emil Bobu îşi aminteşte că, înainte de a urca în liftul din sediul CC, Nicolae şi Elena Ceauşescu se sfătuiau dacă n-ar fi mai bine să meargă la Uzinele „23 August“. Cei doi păreau înţeleşi în privinţa acestei destinaţii, dar în elicopter n-au pomenit de ea. Nici pilotul Maluţan, nici maiorul Raţ, nici căpitanul Rusu nu-şi amintesc să fi auzit vorbindu-se de „23 August“, ci doar de Snagov.

„Era încă preşedinte“

Când a trecut pe deasupra Aeroportului Otopeni, Maluţan a fost întrebat de un coleg de la bază: „De ce nu aterizezi aici?“. „Deocamdată respect un ordin“, a răspuns pilotul. Peste ani, avea să explice: „Mă gândeam la el, că era încă preşedinte şi...“ La ora 12.21, elicopterul a aterizat în curtea Palatului Snagov, pe un „ochi“ de iarbă din mijlocul livezii. Cronometrul vieţii lui Ceauşescu era necruţător: până la moarte mai avea trei zile, două ore şi 29 de minute.