Adevarul.ro

În seara de Crăciun a anului 1989, la câteva ore după ce supervizase execuţia Ceauşeştilor, generalul Stănculescu a fost întâmpinat la sediul Ministerul Apărării Naţionale cu rafale de mitralieră. Publicăm astăzi a patra parte, ultima, a discuţiei purtate cu Victor Atanasie Stănculescu la Spitalul Penitenciarului Jilava.

Toate au început, dar şi un sfârşit. Inclusiv un interviu-maraton cu generalul Victor Atanasie Stănculescu. Sau cu „fostul general" Stănculescu, chiar dacă asta - vorba unei alte expresii celebre din timpul Revoluţiei - sună ca dracu'.

„Adevărul": De ce au murit aproape o mie de oameni după fuga lui Ceauşescu, domnule general?

V.A. Stănculescu: Din multe motive. În Armată ne călcam pe picioare şi eram fără legături, d-aia ne-am şi împuşcat între noi. Să fie clar. Prima porţie de împuşcaţi a fost militarii între ei. Dacă se spunea că în Cimitirul Ghencea sunt terorişti, trăgeau militari neinstruiţi cum trebuie. Trăgeau toţi, ca la nuntă.

Bătaia focului de aici trecea până în partea cealaltă, în Ghencea. Acolo era Autobaza, erau clubul Steaua şi unitatea militară... Apoi, de aici se trăgea către Academia Militară. Se trăgea cu transportoare blindate pentru că se spunea că aici, fiind casele mici, erau terorişti pe deasupra caselor. Nebunia lumii. Cei care trăgeau în faţă, stânga şi dreapta îi omorau şi pe alţii.

Asta era pregătirea: toată vara au fost 80.000 de militari la munci agricole şi pe şantiere, nu la instrucţie...

Mureau oameni din greşeală sau a fost şi un plan, o dorinţă a cuiva...?

A fost o panică. Şi s-a văzut când au început informaţiile la televizor. Că spune „decolează de la kilometrul 80, din subterane, 50 de elicoptere". Omul care habar nu are de Armată ştie că pot fi şi 100. Eu ştiam că s-a făcut acolo o pistă de decolare de rezervă, care avea trei kilometri, şi că n-are nimic dedesubt. E şoseaua stânga-dreapta şi nimic altceva. Absolut nimic.

„Nuţă şi Mihalea îl lucraseră pe Militaru în dosarul «Corbii»"

Cazul Nuţă-Mihalea... Cine a fost vinovat pentru doborârea lor?

E clar. Ei au primit ordin să meargă de la Timişoara la Arad. Apoi, ei au hotărât ca de Arad la Bucureşti să vină cu trenul. Prima problemă: că la Arad, deja Militaru a aflat de mişcarea lor. Şi generalul Hortopan spune (eram în birou când Militaru a dat telefon): „La Arad să fie arestaţi!", şi că va trimite un elicopter să-i aducă. I-a dat traseul unui elicopter, iar pe acest traseu era o unitate de antiaeriană care aparţinea unei unităţi.

I-au arestat la Simeria în tren, i-au dus un elicopter venit de la Sibiu, iar undeva lângă Alba Iulia i-au doborât.

Se dăduse ordin tuturor unităţilor de antiaeriană de lângă Alba Iulia că e interzis orice zbor în spaţiul aerian. Dar ăla era liber să zboare, şi special l-au lăsat liber.

Ordinul de a se ridica elicopterul de la Sibiu l-a dat Militaru în mod direct.

Da, da. Păi, toată treaba era că şi ei doi îl lucraseră pe Militaru în dosarul „Corbii". Răzbunarea a fost completă. Plus răzbunarea că Militaru a strâns din toate arhivele pe care le-a găsit - s-a dus la Piteşti, la arhiva Securităţii - toate documentele lui, care aveau legătură cu el. A avut un plutonier care i-a fost servitor complet şi i-a adus toate dosarele care l-au interesat. Tot ce-a fost... adică a vrut să şteargă tot.

A mai fost de dimineaţă, pe 23 decembrie, măcelul de la Otopeni. Cum s-a întâmplat?

Nu ştiu cum a fost. Ştiu doar de la proces. A fost o proastă legătură între cele două părţi - cei care apărau aeroportul şi cei care au fost forţaţi să vină spre aeroport. Aici deja e o treabă care cred că este din cauza Marelui Stat Major, pentru că trebuia să vadă dacă este necesar să mai aducă forţe suplimentare la Otopeni.

Înfiinţarea Tribunalului Militar Excepţional

Pe 24 decembrie a fost decizia de înfiinţare a Tribunalului Militar Excepţional şi de executare - a doua zi - a Ceauşeştilor. Cum a început Operaţiunea „Târgovişte"?

Punctul unu: s-a spus că trebuie judecaţi.

Cine a spus, când a spus?

Voican Voiculescu şi Brucan.

Şi Iliescu nu era cu ei?

Nu...că în prima etapă Iliescu n-a prea fost de acord, dovadă că el abia a semnat decretul pe 26, după ce a fost convins că ăştia au fost deja omorâţi. I-a fost frică, bănuiesc, să semneze înainte. Altă explicaţie nu văd.

Operaţiunea „Târgovişte"...

Pe 24 am început să adun oameni. Oficiul Juridic al Ministerului, colonelul Soare, parcă. Şi i-am spus: „Caută, că eu n-am legătură". Şi i-am dat de la mine...aveam şi eu un birou în care era Florescu Mugurel. Şi i-am spus: „Du-te la Soare şi vedeţi care să fie completul militar pentru judecată, care să fie de la Apărare, ce să fie de la Parchet".

Deci: acuzarea, justiţia şi apărarea. Şi s-a cerut la Tribunalul Militar Bucureşti, s-a discutat tot prin Oficiul Juridic la Baroul de la Bucureşti, iar de la Procuratură s-a vorbit să vină un procuror. Şi a venit Dan Voinea. S-a spus atât: „Va trebui să vă pregătiţi, că vor fi judecaţi nişte terorişti".

Dintre toţi cei de acolo, când aţi urcat în elicopter, în Ghencea, cu destinaţia Târgovişte, câţi ştiau că e vorba de Ceauşeşti?

Cred că ştiau toţi, dar toţi spun că nu. Doar paraşutiştii, care veniseră de la Boteni, nu aveau de unde să ştie.

Şi judecătorii, procurorul...? De fapt, Dan Voinea deja făcea rechizitoriul.

Dan Voinea nu îl făcea, îl avea, că nu putea să scrie în elicopter. S-a pregătit de pe 24.

Generalul Militaru a avut vreun rol în decizia asta capitală, pe 24? A încercat să-i influenţeze pe ceilalţi?

Sunt convins că aşa a fost. Toţi au fost în spate. Toată treaba s-a discutat în baia de lângă camera de odihnă a ministrului Apărării Naţionale. Că apoi mi-au spus că le-a fost frică să nu cumva să fie microfoane. Era panica asta a ascultării şi a conspiraţiei.

Militaru a stat cu ei înăuntru, în baie? Sau a stat afară?

Nu ştiu câţi au stat, dar în orice caz, au stat împreună. S-au consultat sigur. Era şi logic. Militaru nu putea să fie decât un adept al acestei acţiuni, ca să închidă şi ultima verigă pe care o mai avea.

„Nu mai trageţi, nenorociţilor, că omorâţi un general al Armatei Române!"

Când a revenit de la Târgovişte, unde organizase procesul şi execuţia Ceauşeştilor, generalul Stănculescu a parcurs traseul Ghencea - Ministerul Apărării într-un TAB. Asupra transportorului s-a deschis un foc suspect, soldat cu un mort şi mai mulţi răniţi. Stănculescu bănuieşte că Militaru a vrut să-l lichideze şi pe el.

De ce-i presaţi, în acele zile, pe cei de la Târgovişte să-i lichideze accidental, fără proces, pe soţii Ceauşescu?

Nu i-am presat. Eu am spus altceva: „Fiţi atenţi, să nu cadă în mâinile unora care vor să-i elibereze!". Lui Kemenici i-am spus să nu cumva să-i lase în viaţă dacă se încearcă eliberarea lor. Asta am spus. Să nu fie scăpaţi.

„În caz-limită, îi executaţi".

N-am spus „îi executaţi", am spus să nu scape. Cuvântul „executat" nu s-a pomenit.

Cum a fost cu caseta filmată de colonelul Baiu?

A urmat o noapte teribilă, când s-a refăcut caseta ca să fie dată pe postul naţional, seara târziu, pe 25 decembrie. De ce s-a întrerupt filmarea? Pentru că omul meu a smuls priza şi a ieşit afară, dar a uitat că nu avea acumulatorii. Apoi şi-a adus aminte. Şi până s-a întors...

A prins ultimele focuri...

A prins zgomote.

Paraşutiştii încă mai trăgeau, dar Ceauşeştii erau deja la pământ, nu mai mişcau.

Se terminase. Ăia au tras până s-au descărcat încărcătoarele. În noaptea aia a venit Caramitru şi a zis: „Ce-aţi făcut?".

A crezut că nu i-aţi executat...

Da. Credea că e o înşelătorie.

Mitralieră cu ţeava fierbinte

Când aţi ajuns la minister, după execuţie, era să fiţi „curăţat" ca „uslaşii" lui Trosca în urmă cu două zile.

Am fost la Ghencea şi am aterizat. Ne-am dus, ne-am lămurit că e Crăciunul, când am văzut masa aia la Gaţu, la clubul Steaua. Am venit apoi cu maşina la minister şi după aceea, când mi-au raportat că nu găsesc cadavrele în Ghencea, unde le lăsasem. Şi atunci i-am spus lui Iliescu, am plecat cu transportorul, pe itinerarul pe care l-am anunţat, am căutat în Ghencea cu farurile, m-am plimbat şi n-am văzut nimic...

M-am întors înapoi. Când am ajuns la minister, s-a tras de pe un tanc cu calibrul 12,7, iar de pe un transportor cu 14,5. Proiectilul de 14,5 a pătruns prin blindaj şi i-a luat gâtul locotenentului-major de lângă mine, mitraliorul. Era un TAB nou, de la Moreni... În faţă mai era şoferul, iar lângă el - aghiotantul meu, Mateiciuc. Pe banca din spate mai erau patru militari, care au fost răniţi cu cartuşe trase de foarte aproape. Cartuşele au spart blindajul şi i-au rănit la picioare, pe spate...

Aţi scăpat teafăr, deşi în jurul dumneavoastră erau morţi şi răniţi.

Am scăpat teafăr... Dar nu mai scăpam dacă nu ieşea Mateiciuc să strige: „Nu mai trageţi, nenorociţilor, că omorâţi un general al Armatei Române!". Şi două înjurături. Atunci au înţepenit şi au negat toţi. Eu m-am dat jos, am oprit un inginer care era cu maşina - o Dacia - şi i-am dat legitimaţia mea: „Ia mortul şi du-l la Spitalul Militar!". Horcăia. A murit pe drum. „Dă legitimaţia comandantului spitalului, pe care îl cheamă aşa, şi spune că eşti din partea mea".

Eu m-am dus şi am întrebat cine a tras. „N-am tras, n-am tras". Am pus mâna pe mitralieră - e fierbinte! Când tragi câteva focuri, se înfierbântă. Şi am găsit atunci tancuri în faţă şi transportoare în spate. Cine a tras de jos nu mai ştiu - căci toate cauciucurile au fost împuşcate cu armament de infanterie.

Comanda de foc putea să fie dată de Militaru?

Putea să fie de la cineva trimis de Militaru în zonă. Putea să fie un reprezentant.

Speranţele deşarte ale Ceauşeştilor

Soţii Ceauşescu discutau între ei în cazarmă, la Târgovişte: „Ai văzut ce ne-a făcut Marcel?". Se refereau la organizarea mitingului din 21 decembrie, la Bucureşti. Aveţi idee cine este Marcel?

Nu ştiu. Discuţia a fost cu primul secretar al Capitalei, Barbu Petrescu.

În timpul procesului eraţi agitat, făceaţi avioane de hârtie, vă mai veneau mesaje de afară, prin bileţele... Militaru era nerăbdător să afle că soţii Ceauşescu au fost executaţi.

Militaru a întrebat o singură dată care este stadiul, ăsta e singurul bileţel pe care l-am avut. Uite-aici - un flintic de hârtie. De unde-a scos Kemenici telefoane mai multe? A îmbogăţit istoria.

Când Ceauşescu se afla la doi metri de dumneavoastră, în timpul procesului, şi vă numea „trădător", după ce vă crezuse salvator...

Am simţit că mă despic.

Privirea lui nu vă ardea un pic în ceafă?

Nu. Sunt un om care acceptă orice privire şi nu mă deranjează.

După trei zile de stat acolo, când v-a văzut - prin vizorul TAB-ului - coborând din elicopter, Ceauşescu s-a bucurat. I-a zis Elenei: „Stai liniştită, e Stănculescu".

Pot să vă spun un singur lucru: dacă a ştiut că l-am scos din clădirea CC ca să-l scap de nenorociri, nu a avut informaţii despre ce s-a întâmplat în cele trei zile. Că am schimbat comanda Armatei, că i-am adus pe ăia... A rămas cu imaginea lui Stănculescu care a chemat elicopterul.

„A fost lovitură militară"

Cât a fost revoluţie şi cât lovitură de stat?

Eu zic că lovitura s-a sprijinit pe acţiunea revoluţionară şi a amplificat-o. A fost lovitură militară. „Lovitură de stat" e prea mult spus... că „statul" a început să se înfiripe abia după ce s-a ridicat elicopterul. Până atunci, toată lumea a stat, n-a mişcat. Şi apoi, toţi au devenit eroi.

Ceauşeştii nu s-au pierdut în faţa morţii.

Se pare că şi-au dat seama târziu că acea iubire haotică pe care o emanau masele a fost fals clădită în jurul lor.

S-au trezit târziu. A fost o lovitură masivă pentru ei. În orice caz, au fost demni în faţa morţii. Nu mă aşteptam.

Domnule Stănculescu, acum sunteţi soldat.

Nu sunt soldat, soldatul e grad militar.

Nici soldat? Degradat militar complet?

Da.

Mai rău decât generalul Şerb, decât generalul Kostyal, care au fost degradaţi de Ceauşescu pentru trădare şi spionaj...

Mai rău şi decât Pacepa.

CITEŞTE POVEŞTI IMPRESIONANTE ALE CELOR CARE AU MURIT ÎN TIMIŞOARA, ÎN DECEMBRIE 1989:

DECEMBRIE '89: Studentul ucis în casă de glonţul ricoşat din umărul tatălui său

REVOLUŢIE: Prăpădul făcut de armată în Calea Girocului pentru tancurile blocate de manifestanţi

DECEMBRIE `89: Cadavru ascuns în spital ca să nu fie furat de securişti şi dus la crematoriul Cenuşa

CAMPANIE: Masacrul de pe Podul Decebal, din 17 decembrie `89, văzut după 20 de ani de libertate

REVOLUŢIE: Moartea care a venit dintr-un ARO al trupelor USLA

Decembrie 89. Asasinate în Spitalul Judeţean din Timişoara

Decembrie '89. Familia care nu mai are sărbători de iarnă de 20 de ani

DECEMBRIE `89 Măcelul căpitanului Căşeriu: Militarii au tras în plin cu muniţie de război

Decembrie '89. Tânăr erou, împuşcat în cap la Timişoara de un „terorist” lunetist

DECEMBRIE '89. Ucigaşul din Piaţa Libertăţii făcea pariuri că îşi nimereşte ţinta

DECEMBRIE '89. Manifestanţii ucişi după ce s-au refugiat în casa scărilor

DECEMBRIE '89. Şi-a pierdut iubita şi piciorul stâng

DECEMBRIE '89 Ordinul de recucerire a tancurilor cu orice preţ a dus la măcelul din Girocului

DECEMBRIE '89 Şi-a găsit copilul în groapa comună

Decembrie '89. Primele victime ale represiunii de la Timişoara

Decembrie '89. Soţia eroului Ferkel: "Aş fi renunţat din tot sufletul la libertate să îl pot avea pe soţ alături"

Decembrie '89. Crimele odioase de pe treptele Catedralei din Timişoara

DECEMBRIE `89: Şi-a găsit sora împuşcată în cap în măcelul de pe Podul Decebal