VIDEO Ovidiu Lipan Ţăndărică îşi doreşte spectacol de un milion de euro

Ovidiu Lipan Ţăndărică a ajuns la un consens cu lumea. La 57 de ani ar mai vrea un copil şi un spectacol multicultural care costă un milion de euro. Muzicianul trăieşte în România, dar nu cu­noaşte noţiunea grani­ţelor. Participă la raliuri, cântă, bate la toacă şi face orice să-şi satisfacă egoul artistic.

Adevărul": Maestrul Ţăndărică este un pasionat de raliu, nu-i aşa?

Ovidiu Lipan Ţăndărică: Am avut mare plăcere să fac parte din această lume a raliului, fiind şi pasionat. De-asta mi-e şi frică să conduc în oraş, merg mult mai repede decât cred şi depăşesc limitele. Este altceva când merg cu snowmobilul - cad în zăpadă şi rămân acolo - sau când mă dau peste cap cu ATV-ul. La un moment dat, mi-au îngheţat frânele ATV-ului în drum spre Câmpulung Muscel, prin pădure. S-a aşezat unu' în faţa mea, iar când am vrut să pun frână, m-am dat peste cap şi a căzut ATV-ul peste mine. Dacă nu eram costumat cum trebuie, s-ar fi întâmplat ceva urât.

Nu vă este frică?

Ei, astea-s aventuri. Când eram mic, m-am urcat pe calul care stătea liniştit şi mânca în curte, m-am legat cu lanţuri de el şi dă-i alergat. La prima sfoară de rufe, am ajuns pe jos. Când aveam vreo nouă ani, m-am electrocutat: am pus mâna pe cablul de curent pentru tot cartierul şi aici (arată mâna - n.r.) am semne care-mi vor rămâne o viaţă întreagă.

Mi-au spus că trebuia să plec într-o lume veşnică, dar am avut noroc. În clasa întâi am rămas repetent. Au mai fost şi Nichita, şi alţi câţiva în situaţia asta. Eram disperat, mă credeam cel mai imbecil. M-au dat la şase ani şi jumătate la şcoală şi nu eram deloc ascultător. Cred că trebuie să treci prin faze din astea ca să te poţi cunoaşte. Şi, cu cât treci prin mai multe şi simţi freamătul eului tău, începi să te simţi bine, pentru că ai lumi pe care trebuie să le satisfaci.

Chiar şi Ţăndărică este un om care trebuie satisfăcut. Îi sunt supus lui Ţăndărică. Dar nu tot timpul, sunt şi lucid. Când intru în lumesc, este el, artistul. Îl părăsesc din când în când. Vine cu mine când bat la tobe şi cânt, se schimbă toată fizionomia, intru într-o altă lume şi am senzaţia că zbor peste toată sala. Transmiţi o energie care intră prin fiecare. Primeşti o încărcătură ştiind că toată lumea se uită la tine, nu la altcineva. Aşa este şi cu maşinile astea.

Cum vă simţiţi în timpul curselor de maşini?

Am făcut un tur cu Bogdan Marişca, un tip extraordinar de la Cluj, şi a fost senzaţional. Nefiind conectat la traseu, am fost surprins total, făceam pe mine mai exact, am avut un buşeu de adrenalină. Mă uitam la el când conduceam şi-mi dădeam seama că avea aceeaşi tară pe care o simt eu pe scenă. Mi-a fost un pic rău la stomac, după aceea. Însă trebuie să ştii cum să te calmezi. Aveam atacuri de panică la un moment dat, din cauza stresului. Cred că am avut o perioadă în care am fost luat de val rău de tot. N-am putut să realizez că nu putem prinde trenul în România, iar asta se întâmpla acum un an, doi. Nu mai eram sigur pe mine, nu ştiam ce fac, trăiam un soi de depresie artistică.

Ce v-a vindecat?

Te vindeci singur. Există o forţă în fiecare dintre noi, putem fi supuşi la orice, depinde cât de rezistent eşti. Există o disciplină şi un exerciţiu mental, te linişteşti şi-ţi dai seama că, de fapt, totul este bine. Îţi dai seama că banii şi orice lucruri de genul acesta n-au valoare, sunt doar o unealtă ca să trăieşti bine. Trebuie să ai spiritul curat şi să creezi armonie în jurul tău. Ei, asta nu mai era, pe asta am pierdut-o atunci. O perioadă am avut o cupolă peste mine şi am intrat în autismul meu, dar trebuie să devii puţin indiferent o perioadă, numai aşa te poţi ajuta.

Un moment important?

Poate cel mai important moment din viaţa mea a fost fuga noastră (a trupei Phoenix - n.r.) din România, în boxe. E o chestie absolut extremă pe care o trăieşti o dată în viaţă şi, dacă ai şansa s-o trăieşti, trebuie să te simţi superior. Într-o perioadă în care zidul comunist era acolo, în '77, când nici musca nu ieşea, noi am ieşit în chiloţi, în boxele Marshall, fără difuzoare. Cântăream cam 70 de kilograme, cât aveau ele.

Dacă ne prindeau, viaţa noastră se sfârşea. Mulţi nu-şi imaginează ce-am simţit în momentele acelea. Ajungeam la nişte extreme pe care abia acum le conştientizez. Au fost nişte nebunii... Nu mai fumez de doi ani şi jumătate, m-am lăsat după foarte mulţi ani. Simt viaţa extraordinar de bine, simt gustul ei. De aceea, să nu vă lăsaţi mai devreme de 40 de ani, că nu simţiţi diferenţa (râde). Trebuie să ajungeţi la o limită ca să simţiţi revelaţia. Am o inimă mare, se pare.

Regretaţi că v-aţi întors în România?

Nu regret pentru că, dacă nu mă întorceam şi nu trăiam evoluţia României, degeaba aş fi plecat. A trebuit să-mi umplu nişte goluri şi să răspund marelui semn de întrebare: ce se întâmplă? Întrebarea tuturor, de altfel. De ce suntem aici? Se pare că dacă ai umblat peste tot în lume, dar n-ai fost în România, ai trăit degeaba.

Noi suntem altfel. Noi am făcut ceea ce se întâmplă acum, nu dăm vina pe nimeni. Eu, nemafiind cetăţean român, am altă viziune asupra lucrurilor. Sunt cetăţean european, fac parte şi din România. Deci România face parte de unde fac şi eu parte.

„Aş mai vrea un copil"

Aţi fost căsătorit timp de o lună, în tinereţe. Aţi mai lua aceeaşi decizie acum?

Da. Da. Da (râde). Sigur, de ce nu? Ştie cineva de ce suntem aici? Avem nevoie de stabilitate. Umblă şi caută, pentru că asta îţi încarcă spiritul şi energia, asta te ţine în mişcare. Am fost căsătorit o lună, mă căuta armata, însă nu m-au luat pentru că eram cap de familie. Părinţii mei au fost despărţiţi, tata a plecat în Austria să-şi ia moştenirea de la străbunicul meu, care avea o fabrică de chibrituri în Alpi şi nu s-a mai întors să-i dea Ceauşescu lei.

A cerut azil politic în Suedia. El a avut şi o perioadă mai ciudată, a îndrăgit sistemul legionar, a fost poet. A rămas în Suedia până la moarte. O să optez pentru o viaţă mai zurlie oricând, pentru că am rămas între adolescenţă şi maturitate. Sunt deschis la orice. Cu toate că ar trebui să am tabieturi, să stau să-mi beau cafeaua liniştit, lucrurile astea nu m-au prins.

Se ştiu puţine lucruri despre băiatul dumneavoastră...

Îl cheamă Alexander Leonard Lipan. Leonard de la Bernstein. Este un băiat foarte educat, este un Săgetător născut la 30 noiembrie, a împlinit 20 de ani, anul trecut. A studiat tobele la şcoala de muzică, după aceea a făcut pian, dar nu i-a plăcut. S-a apucat de chitară şi asta studiază acum, la o academie de jazz. Îi plac Santana şi Al Di Meola.

Ce vă mai doriţi?

Vreau să-mi cinstesc lucrarea „Getica" şi „Visul toboşarului". O orchestră de 100 de oameni, cu o percuţie enormă şi cu o forţă multiculturală imensă. Costă cam un milion de euro, proiect la care ar lucra vreo 300 de oameni şi o scenă construită special pentru spectacol. Şi aş mai vrea un copil...

Carte de vizită

Data şi locul naşterii: 31 ianuarie 1953, Iaşi
La 8 august 1988 se căsătoreşte cu jurnalista Sabine Lipan, în străinătate. Naşul lor a fost Nicu Covaci, liderul trupei Phoenix
Are un băiat, Alexander Leonard Lipan (20 de ani), care este, la rândul său, muzician
Experienţă profesională:
- Între anii 1966 şi 1975 a cântat cu trupa Roşu şi Negru
- Din 1975 până în 2000 a făcut parte din trupa Phoenix
- În 1977 părăseşte România ascuns într-o boxă Marshall şi se stabileşte în Germania
- În 1999 revine în România, fără să mai deţină cetăţenia română.

1977 Simţind libertatea la sosirea în Germania

1980 Ţăndărică, un stil boem de viaţă

1982 Alături de liderul Phoenix, Nicu Covaci

2005 În timpul unui concert la toacă

2005 Ovidiu Lipan Ţăndărică, pe scenă

În replică...Marius Mihalache

Colaborarea mea cu Ovidiu Lipan Ţăndărică este cea mai «perfectă» pe care am avut-o cu vreun artist până acum. Cu Ovidiu mă simt ca peştele în apă, ca într-o relaţie perfectă de cuplu, ne cunoaştem bine, ne înţelegem din priviri.

Obiectul adevărului

Darbuka mi-e dragă pentru că mi-a purtat noroc, se pare, cu piesa «Magdalena».

Testul Adevărului

Fosta soţie

„Sabine a terminat Teologia şi Germanistică, a lucrat la un ziar foarte mare din Germania şi acum are trustul ei de presă. Scrie cărţi pentru copii. Am rămas în relaţii foarte bune, este o femeie cu care poţi sta de vorbă, suntem prieteni".

Alexander Lipan

„El n-a vrut să-l ajut niciodată, a avut o chestie a lui. Şi-a dat seama că este destul de bun în ceea ce face".

Mircea Baniciu

„Mircea Baniciu este o voce specială pe care Phoenix nu o s-o mai aibă. Le-am şi zis: «Dragilor, v-aţi certat acum, nu mai aveţi timp să vă împăcaţi!»"

Nicu Covaci

„Să fii lângă el la un interviu, înseamnă să fii de acord cu tot ce spune el. Pentru mine este înfiorător. Nu sunt neapărat de acord cu tot ce spune. Dacă-l vrei să-l schimbi şi să-l îndoi, se rupe după atâta vreme".