Ileana Stana Ionescu: „A trebuit să renunţ la Facultatea de Jurnalism pentru că tatăl meu a fost ofiţer în armata lui Antonescu“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Actriţa a avut o carieră prodigioasă, dar regretă că are un singur copil
Actriţa a avut o carieră prodigioasă, dar regretă că are un singur copil

Actriţa Ileana Stana Ionescu a împlinit recent 75 de ani. Regretă trecerea timpului, dar este mândră de fiul şi nepotul său şi de un mariaj care durează de jumătate de secol.

Pentru Ileana Stana Ionescu, viaţa a fost „un lung şir de întâmplări". Şi-a dorit să devină jurnalist, dar descendenţa „nesănătoasă" a împiedicat-o. Numai întâmplarea a făcut să ajungă actriţă, deşi nu avea nicio pregătire în domeniu. Însă talentul i-a garantat o carieră de aproape şase decenii şi un loc sigur în „loja" marilor actori români.

„Adevărul": Aţi împlinit 75 de ani acum două săptămâni. Cum aţi sărbătorit?

Ileana Stana Ionescu: E o cifră rotundă, sună bine, dar eu am petrecut această aniversare puţin indispusă. În afară de faptul că am devenit bunică şi sunt mândră de nepoţelul şi de fiul nostru şi în afară de faptul că sunt foarte fericită că am 54 de ani de căsătorie, trecerea anilor nu-mi face mare plăcere. În primul rând, din cauza deteriorării pe care natura o permite pe fiecare fiinţă umană. Am petrecut în doi, alături de soţul meu. Am ciocnit o cupă de şampanie şi am rememorat momentele frumoase petrecute în această vară, în America, alături de fiul şi nepoţelul nostru, Luca, Luke, cum îi spun americanii. 

1943 La vârsta de 7 ani, în clasa I

1943 La vârsta de  7 ani, în clasa I.


Cum priviţi în urmă?

Sunt foarte recunoscătoare soartei, pentru că am avut o tinereţe extraordinară, atât pe plan personal, cât şi pe plan profesional. Chiar dacă mulţi blamează perioada de dinainte de Revoluţie, pentru cultură au fost mari avantaje. Am lucrat mult, am învăţat mult, am umblat mult în această ţară pe care am cunoscut-o datorită teatrului. A fost o perioadă benefică a vieţii mele şi socotesc că am avut foarte mult noroc. Sigur, există şi părţi neplăcute...

Ce regrete aveţi?

Că n-am mai făcut un copil! Eram mereu ocupată la teatru şi mă gândeam că o pauză ca să aduci pe lume un copil nu e prielnică. Şi-acum îmi pare foarte rău... Când era mic, fiul meu, Andrei, îmi spunea mereu: „Aş vrea şi eu să am un frate mai mare. Sau măcar unul geamăn" (râde). Oricum, bilanţul e pe plus. Le doresc şi colegilor mai tineri să aibă parte de tot ce am avut eu. Am lucrat cu mari actori, cu regizori de marcă, am mers în toată lumea cu teatrul... Iar combinaţia dintre viaţa personală şi cea profesională a fost şi ea una extrem de benefică.



Soţul dumneavoastră, şi el actor, v-a susţinut tot timpul.

Eu sunt explozivă, intempestivă, iar el este calm, lucid. Întotdeauna mi-a pus „frână" la momentul oportun, mi-a arătat pe ce drum să calc... Am şi jucat împreună. Faptul că amândoi suntem actori a fost un mare avantaj. El a fost mâna mea dreaptă. Nu ştiu cât de mult l-am ajutat eu...

ileana stana ionescu

Ce credeţi despre generaţia tânără de actori? Au ei forţa să ia locul unor mari artişti, dispăruţi în ultimii ani?

Generaţia tânără este plină de talente. Din păcate, aceşti tineri n-au norocul pe care l-am avut noi: sunt mai puţine oferte, mai puţine spectacole, mai puţine ocazii ca ei să se manifeste artistic. În plus, acum sunt prea multe şcoli de teatru, iar teatrele nu au putere de absorbţie pentru un număr aşa mare de interpreţi. Dar vreau să cred că, în câţiva ani, se va normaliza situaţia asta neplăcută care e acum în cultură. Cred că vom reveni la nişte direcţii mai generoase, mai avantajoase şi pentru public, şi pentru tânăra generaţie.

Dar ce credeţi despre colaborările cu televiziunile, pentru diverse seriale, telenovele, produse blamate de mulţi...

Oamenii trebuie să existe şi atunci acceptă aceste propuneri. Dar eu întreb: de ce se fac propuneri degradante, propuneri care nu sunt înnobilatoare? Noi am învăţat, în tinereţea noastră, că în teatru intri ca într-o catedrală, cu smerenie. Acum se întâmplă nişte lucruri pe care nu le înţeleg şi care-mi fac rău...

1962 Împreună cu soţul ei, Andrei

1962 Împreună cu soţul ei, Andrei.

Dar publicul de teatru din ziua de azi cum este?

Sălile sunt întotdeauna pline şi ăsta e un lucru extraordinar. Să vă dau un exemplu: de foarte mulţi ani, joc în spectacolul „Idolul şi Ion Anapoda". Eu am rămas în distribuţie, pentru că am un rol pe care-l pot juca până la 100 de ani. Vreau să vă spun că reacţia publicului de azi, faţă de reacţia spectatorilor de acum 20 de ani este teribilă. Iar spectatorii tineri sunt foarte entuziasmaţi. Publicului, dacă îi oferi ceea ce i se cuvine, te răsplăteşte cum trebuie.

Cum vedeţi lucrurile atunci când dumneavoastră sunteţi în sală? Vă detaşaţi sau priviţi tot cu ochiul profesionistului?

Inevitabil se amestecă şi ochiul profesionistului. Mai am unele mici cârteli, dar, în general, mă bucur ca simplu spectator.

Vă doreaţi să fiţi jurnalist? De ce?

Nu mai ştiu exact ce m-a incitat la această profesie. Îmi plăcea să scriu, iar pe-atunci eram convinsă că pot face această meserie. Dar destinul şi-a spus din nou cuvântul. Pe vremea aceea, ca să poţi face Facultatea de Jurnalism, trebuia să ai un dosar pur, ceea ce nu era cazul meu. Aveam o descendenţă „nesănătoasă": sunt pe jumătate italiancă, iar tatăl meu fusese ofiţer în armata lui Antonescu. Aşa că a trebuit să renunţ la această facultate.

1997 Alături de Mariana Mihuţ (centru) şi Leopoldina Bălănuţă, la Premiile UNITER



Aţi declarat că viaţa dumneavoastră a fost „un şir întreg de jocuri ale întâmplării". Credeţi în hazard?

Sunt convinsă că ce ţi-e scris, în frunte ţi-e pus. Dar nici dacă stai indiferent, dacă eşti nepăsător, nu e bine. Eu cred că o cale poate fi cârmită, poate fi corectată... Am început această profesie la o vârstă foarte fragedă, la 19 ani, şi nu eram conştientă de responsabilitatea pe care o are un actor. E drept că am greşit şi eu, dar am fost mereu în contact cu oameni care m-au dus pe calea cea bună. După ce am fost nevoită să renunţ la facultatea de jurnalism, m-am dus să-mi câştig existenţa, ca funcţionară, la Reşiţa, unde locuia fratele tatălui meu. Acolo am început să merg la teatru şi am fost fascinată de ceea ce se întâmpla pe scenă. I-am mărturisit unchiului meu, el i-a povestit unui prieten, regizor, iar întâmplarea a făcut ca acesta să aibă un rol, într-o piesă, pentru că interpreta principală se transferase la alt teatru. Aşa a început totul. Acolo l-am cunoscut şi pe soţul meu... N-a fost un coup de foudre, ne-am apropiat încet-încet şi am rămas alături până astăzi.

+

SINCERĂ

„Întotdeauna am spus ce am avut de spus. E mai bine să avem credinţa că oamenii din jur sunt drăguţi şi buni."

--

CREDULĂ

„Sunt credulă, dar am avut noroc să-l am lângă mine pe soţul meu, care mi-a atras mereu atenţia asupra a ceea ce nu e bine."

„Politica a fost o lecţie de viaţă"

Aveţi origini italiene. Ce păstraţi din temperamentul acestui popor?

Impulsivitatea, în primul rând. Însă după tată sunt olteancă. Şi ei sunt explozivi, temperamentali. Cred că am luat de la fiecare câte ceva.

1997 Alături de Mariana Mihuţ (centru) şi Leopoldina Bălănuţă, la Premiile UNITER.

2011 Fiul ei, Andrei, nepoţelul Luca, şi nora, Lourdes



Copilaria cum a fost?

Copilăria nu a fost prea fericită, pentru că l-am pierdut pe tatăl meu când eram mică, la 6 ani. A murit pe front. Mama s-a chinuit pe vremurile acelea grele, cu bani puţini. Dar m-a crescut în aşa fel încât n-am simţit toate neajunsurile şi criza de după război.

Bunicul din partea mamei era italian. Ce vă amintiţi despre el?

Am crescut în aceeaşi casă, dar el erau paşaportar, iar în '48, când s-a făcut repatrierea, a plecat în Italia. A plecat împreună cu ceilalţi copii ai lui, fraţii mamei. Ea a rămas aici pentru că-şi pierduse cetăţenia italiană, prin căsătorie. A rămas singură aici, de asta spun că a fost o martiră...

Cum a ajuns bunicul în România? S-a căsătorit cu o româncă?

Tata-mare, care era din Mantova, a fost un mare aventurier. Nu ştiu de ce s-a oprit tocmai aici, în România. Mama-mare nu era româncă, era austriacă. Au avut şase copii împreună. Însă atunci când el a plecat în Italia n-a vrut să-l urmeze, a zis că ea nu se desprinde de acest pământ. Eu n-am să înţeleg niciodată o asemenea alegere. Ce să te determine să te desparţi de copiii şi de bărbatul tău, după o viaţă împreună? Astăzi nu mai trăieşte niciunul dintre ei. Mai am în Italia doar nişte verişoare şi nişte nepoţi...

2011 Fiul ei, Andrei, nepoţelul Luca, şi nora, Lourdes.

Testul Adevărului

Între 2000 şi 2004 aţi fost deputat şi aţi reprezentat minoritatea italienilor. Cum vedeţi acum scena politică românească?

Politica a fost o lecţie de viaţă... Ce nu mi-a plăcut foarte tare este că am fost privată de teatru. Dar am avut ocazia să cunosc în Parlament oameni excepţionali, de la care am învăţat diverse lucruri, pentru că eu nu mă pricep foarte bine nici la politică, nici la finanţe. Ceea ce se întâmplă astăzi, în politică, mi se pare de necrezut. Sunt lucruri caraghioase, intolerabile. Dar eu vorbesc de pomană, pentru că am alte precepte de existenţă pe toate planurile. Eu sunt un patriot înverşunat şi cred că poporul român a făcut multe şi are calităţi să facă multe.

Aţi vrut să jucaţi un anumit rol şi nu s-a întâmplat?

Mi-ar fi plăcut foarte mult să fiu Zoe, în „O scrisoare pierdută". Dar adio, acum, s-a dus...

Fiul dumneavoastră este medic. V-aţi fi dorit să vă urmeze în carieră?

El nu are un temperament pentru teatru, e mai emotiv. E bine că a ales medicina. Acum trăieşte în Tacoma (statul Washington), lucrează acolo şi e căsătorit. Soţia lui, Lourdes, e din Mexic. 

O stea pe Aleea Celebrităţilor

Ileana Stana Ionescu şi Sebastian Papaiani vor fi recompensaţi astăzi pentru întreaga activitate cu câte o stea pe Aleea Celebrităţilor (Walk of Fame) din Piaţa Timpului. „Ileana Stana Ionescu şi Sebastian Papaiani sunt doi creatori de viaţă, permanent tonici, radianţi, ce depăşesc luminile scenei. Stelele de pe Walk of  Fame sunt în semn de gratitudine pentru că ne-au oferit asemenea trăiri în toţi aceşti ani de activitate. Le mulţumesc pentru dăruirea lor şi pentru prietenia de care au dat dovadă", a declarat George Ivaşcu, director la  Teatrul Metropolis.

Carte de vizită

- Data şi locul naşterii: S-a născut pe 14 septembrie 1936, la Brad (judeţul Hunedoara).
- A absolvit Liceul teoretic din Drobeta Turnu Severin.
- Şi-a făcut debutul ca actriţă în anul 1955, la vârsta de 19 ani, la Teatrul de Stat din Reşiţa, cu rolul Agnes din „Şcoala femeilor".
- În anul 1959 s-a transferat la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ.
- Din anul 1965 este actriţă a Teatrului Naţional din Bucureşti, iar din anul 2002 este societar de onoare al TNB.
- A avut numeroase roluri în teatru („Idiotul", „Gaiţele", „Idolul şi Ion Anapoda", „O batistă în Dunăre") şi film („Eu, tu şi Ovidiu", „Merii sălbatici", „Păcală", „Secretul lui Bachus"). 
- Este căsătorită, are un fiu, care locuieşte în SUA .

info
Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite