Cristina Stamate: „Nu sunt făcută pentru meseria de actor“

adevarul

Publicat: 13.01.2011 06:54

Ultima actualizare: 10.08.2022 00:10

Cristina Stamate şi-ar fi dorit să devină avocat, însă „oamenii-îngeri“ au îndrumat-o către o carieră artistică. Actriţă a Teatrului de Revistă „Constantin Tănase“, Cristina Stamate nu vrea cu niciun chip să-şi destăinuie vârsta, pentru că „nu este elegant pentru o doamnă“.

„Adevărul": Spuneaţi la un moment dat că meseria de actor v-a ales pe dvs. şi nu invers...

Cristina Stamate: O vecină a mamei, o persoană absolut solară, a zis că e păcat ca un aşa talent ca al meu să se stingă, ea mă vedea că dansam prin curte, recitam, şi atunci s-a dus şi m-a înscris la Coregrafie. Am intrat, am făcut nişte ani de balet şi aşa s-au înşirat toate cele. Cred că mi s-a indus din afară să aleg această meserie.

Dar dvs. nu vă doreaţi asta?

Nu ştiu dacă asta mi-aş fi dorit eu, dacă nu mi se insufla din copilărie. Am scris la un moment dat în cartea mea, „Femeia Hopa Mitică" de „oameni-îngeri", care îţi apar pe drumul vieţii şi îţi schimbă devenirea, starea, norocul. Această vecină a fost unul dintre ei pentru mine. Şi cred că al doilea „om-înger" al devenirii mele a fost profesorul meu de Teatru, Alexandru Finţi. În primul an de Teatru, am vrut să mă las, am vrut să trec la Filologie. Asta pentru că profesoara de la materia de Vorbire Scenică mi-a spus că n-am voce de Teatru şi că nu o să fac niciodată Teatru cu o voce ca a mea.

Şi aţi crezut-o?

Da, eu am crezut-o. Inocenţa începutului m-a făcut să cred că doamna respectivă avea dreptate. Ea era profesoară de Vorbire Scenică, era crainică la radio, avea o voce din aceea specială şi mi-am zis că nu are de ce să mă mintă, eu nu voi face niciodată Teatru.

Ce-aţi făcut?

M-am dus la profesorul meu, Alexandru Finţi şi i-am zis că mă transfer la Filologie, m-a întrebat de ce, i-am spus, şi atunci profesorul, un „om-înger" de pe drumul vieţii mele, mi-a spus aşa: „Ascultă aici, Beligan are voce de teatru?". Am stat eu puţin, m-am gândit şi i-am zis că nu. Iar apoi, ca un mare pedagog ce era, a spus: „Un singur lucru rămâne de văzut, dacă tu ai talent, rămâne să transformi acest defect în calitate, iar oricine te aude să spună că eşti cutare". Iar acum, jur, de câte ori merg în piaţă, oamenii îmi zic: „Vai, doamnă, după voce v-am recunoscut".

Dar înainte de actorie, aţi avut un alt vis, să deveniţi avocat...

Cristina Stamate, îmbrăcată într-o ţinută modernă Fotografii:Dorin Costanda

Eu mă pregătisem pentru Drept. Nu eram dispusă să pierd nicio zi din viaţa mea, nu ştiu unde mă grăbeam aşa de tare. La Teatru, aveam colegi care picaseră ani la rând înainte să intre. Unul picase opt ani la rând. Şi mi s-a părut îngrozitor să-ţi strici destinul, opt ani din viaţă, în care putea să facă o altă facultate, o familie, să facă ceva. Şi cred că de-aia mi-am jurat că eu nu pierd nicio secundă. Examenul la Teatru l-am avut cu două săptămâni înainte de cel la Drept şi am intrat. Dar şi acum jelesc că n-am făcut Dreptul.

De ce Dreptul?

Cred că aplecarea asta a venit din cotloanele uşor justiţiare ale personalităţii mele, poate din impulsuri de Ana Ipătescu, de luat drapelul şi de câştigat dreptatea, poate din generozitatea altruistă de a fi alături de ăla în necaz, poate din trufia de a mă crede mai deşteaptă decât altul. A fost o perioadă în viaţa mea când am crezut că meseria ideală pentru mine a fost avocat cu specializare în divorţuri, fără să am ceva cu bărbaţii. Mi se părea că e un conflict care are multe unghere şi ascunzişuri. Cred că meseria pe care am făcut-o a fost indusă şi cred că vocaţia, unde mă trăgea pe mine sfoara, era Dreptul.

Aţi regretat vreodată că aţi ales meseria de actor?

De foarte multe ori. Nu cred că sunt făcută pentru meseria asta, cu trufie aş putea spune că în afară de talent nu am nimic pentru meseria asta. În afară de talent, nicio trăsătură a construcţiei mele interioare nu este adaptată sau adaptabilă pentru meseria de actor. Mă refer la toate mijloacele prin care poţi să parvii în meseria asta, pe care mintea mea le ştie, dar persoana mea nu e în stare să facă ceea ce mintea spune. Nu am fost niciodată în stare nici să linguşesc ca să obţin ceva. Niciodată nu adun oameni la mesele mele de care m-aş putea folosi. Mi se pare un preţ prea mare, un preţ pe care demnitatea mea nu vrea să-l plătească.

Este greu să-i faci pe oameni să râdă?

Aproape axiomatic, toţi ştim că e mult mai uşor să-i faci pe oameni să plângă. Nu e deloc uşor de făcut umor, pentru asta, cei mai mari comici ai lumii sunt bărbaţii. Am o teorie proprie, care poate fi o mare prostie, ca tot ceea ce spun. Cred că femeile au un fel de cochetărie lăuntrică, recunoscută sau nu, şi cred că graniţa care trebuie trecută ca să poţi să faci comedie ca lumea implică să poţi trece peste graniţa simţului ridicolului. Iar femeile cred că se opresc întotdeauna din a se maimuţări într-atât, de a se urâţi, să fie atât de dizgraţioase numai pentru a smulge un zâmbet.

Cum este Cristina Stamate, cea din spatele scenei?

O mare proastă... un amic de-al meu scriitor avea o replică într-o piesă de teatru care spunea: „Of, Doamne, ce proaste sunt fetele deştepte". Cred că mă regăsesc acolo, deşteptăciunea mea vine din şcoală şi din educaţie, dar construcţia interioară e mămăligoasă rău. Sunt o combinaţie de fată bună cu... nu ştiu. O prietenă cred că m-a descris mai bine, ea a zis: „Tu, din gură, eşti intransigentă, dar cu faptele deloc". Nu sunt un model, nu-mi place de mine. Eu încerc să fiu pe gustul meu tot timpul şi nu-mi iese, am pretenţii prea mari.

Cu cine semănaţi, cu mama sau cu tata?

La fizionomie, cu mama, la temperament, cu tata. Tata era născut pe 6 februarie, eu sunt pe 8, aveam aceeaşi grupă de sânge. Abia când a murit tata, când avea mâinile pe piept, mi-am zis că eu cunosc mâinile alea, şi mi-am dat seama că, de fapt, erau ale mele. Mersul, caracterul, toate sunt de la el. Mama era temeinică, tata era cum i se părea lui în ziua aia, şi eu sunt ca el.

„Eu sunt Femeia Hopa Mitică"

În urmă cu doi ani aţi scos cartea „Femeia Hopa Mitică"...

O prietenă mi-a spus că eu scriu elitist de cartier. Nu sunt scriitoare, eu am scris pur şi simplu. Categoria la care se înscrie ceea ce am pus eu acolo ar fi eseuri, dar n-am avut obrăznicia să le numesc aşa, că, atunci, cu Cioran ce mai fac? Şi le-am zis: povestiri din lumea care mă-nconjoară. Cât despre titlu, pe vremuri era o jucărie Hopa Mitică, iar mottoul ei era: „Hopa Mitică cade-n cap şi se ridică/ Nu se sparge, nu se strică", am zis că eu sunt aia.

Cum staţi cu tehnologia?

Primul calculator l-am avut acum 11 ani. Chiar dacă nu v-aţi aştepta, sunt pasionată de tot ce-i nou, sunt absolut sedusă, mă interesează totul, începând de la aparatura din bucătărie şi până la calculatoare. Am învăţat singură să butonez la calculator. Mie mi se pare seducătoare perioada prin care trecem, este atât de simplu să accesezi orice informaţie, de la scriitori celebri la reţetele culinare. Anul ăsta am făcut un cozonac fabulos după o reţetă luată de pe internet, după ce mie nu-mi ieşeau deloc cozonacii.

Ce mai gătiţi?

Dulciuri nu mi-a plăcut să fac niciodată ca să nu mă îngraş. Dar gătesc tot felul de alte lucruri. Nu ştiu de unde această pasiune. La început, când m-am măritat, nu ştiam să fac niciun ceai, nici două ochiuri nu am fost în stare să fac, serios.

Iar acum aveţi şi o carte de bucate...

Da, este o carte de literatură gastronomică. Reţetele sunt scrise în cheie comică şi au titluri haioase, de genul „Văcuţa savantă" sau „Varza beţivă". „Varza beţivă" e o reţetă de varză alsaciană, care se face cu şampanie sau cu vin dulce. Este absolut senzaţională, de-aia i-am zis beţivă.

Aveţi şi o trupă de copii pe care-i învăţaţi actorie...

Mai mult decât actorie. Anul ăsta i-am dat şi un titlu companiei mele „Cri$ $tar", cu „$", ca la dolar (râde). Mottoul este „Cri$ $tar, mai ceva ca şcoala vieţii", şi cred că asta încerc să fac cu ei. Ne întâlnim o dată pe săptămână, facem spectacole, îi învăţ... să fie liberi.

Vă plac copiii?

Foarte tare şi n-am copii, e regretul meu major. Un astrolog cu care m-am întâlnit la mai multe emisiuni şi care m-a auzit debitând platitudinea asta mi-a zis să nu regret pentru că aş fi avut de pătimit foarte mult. Şi mi-a mai zis că lucrul cu copiii este menirea mea. Poate că da. Am făcut asta timp de zece ani, înainte de 1990, am renunţat la un moment dat şi am reînceput acum.

În replică... Alexandru Arşinel

" Cristina Stamate este o actriţă extrem de talentată, de o conştiinciozitate şi o inteligenţă specială de a se apropia de un rol şi de a-l crea. "

+

Generoasă

Cred că sunt generoasă. Din toate punctele de vedere, îmi risipesc şi sentimentele şi încrederea.

-

Impulsivă

Sunt impulsivă. Nu mă gândesc prea mult înainte să acţionez, dar apoi îmi vine să-mi dau palme.

Obiectul Adevărului

" Este primul inel (centru) din viaţa mea, pe care l-am primit de la mama. Mi l-a cumpărat când eram la liceu. Iar după mulţi ani, când eu plecam des în străinătate cu teatrul, a îndrăznit şi mama să-mi ceară ceva. M-a întrebat dacă eu cred că aş putea să-i cumpăr un inel şi i-am adus unul, asemănător cu acesta. "

Carte de vizită

-Nu vrea să-şi dezvăluie anul naşterii, însă ziua este 8 februarie.
-A intrat la actorie la vârsta de 17 ani.
-Înainte de Revoluţie a predat actorie copiilor şi, în urmă cu câţiva ani a înfiinţat din nou, un club numit „Cri$ $tar".
-În 2007 a lansat volumul culinar „Sarea în bucate".
-În 2009 a mai publicat o carte de eseuri, „Femeia Hopa-Mitică. Poveşti din lumea care mă-nconjoară".
-Este actriţă a Teatrului de Revistă „Constantin Tănase"

Testul Adevărului

Stela Popescu

E o persoană absolut minunată. Ea merită toate lucrurile bune care i se întâmplă, glorie, succes. Este o persoană construită absolut admirabil, verticală, puternică, deşteaptă, generoasă şi săritoare. Pe Stela o cunosc îndeaproape, am fost lângă ea în momente grele şi ne-am „verificat" una pe cealaltă.

Magda Catone

Este o tipă extrem de talentată. Eu mă uit la „Narcisa sălbatică", să vedeţi cu ce economie de mijloace joacă. E aşa de greu să fii simplu... iar ea a avut roluri impunătoare.

Dan Negru

Pe mine mă intrigă puţin Dan Negru. Şi cred că numai un ochi de mare meseriaş cum a fost Valeriu Lazarov ar fi putut să constate la prima vedere farmecul lui, care nu este atât de evident. E fabulos, are ceva, nu ştiu ce.

Mihai Bendeac

Un băiat extrem de talentat. Eu, ca telespectator, regret că formula de „Mondenii" a fost demontată pentru că erau senzaţionali împreună. Pe Mihai Bendeac cred că l-a hărăzit Dumnezeu cu atât de multe daruri încât a uitat că îi mai trebuie un pic de măsură.

1980 În piesa de teatru „Scuzaţi, pardon, bonsoar"