Noi, ardelenii

Ardelenii zic despre ei că-s civilizaţi şi serioşi, spre deosebire de locuitorii Vechiului Regat, pe care-i numesc "mitici" Stereotipurile referitoare la ardeleni taxează reacţia

Ardelenii zic despre ei că-s civilizaţi şi serioşi, spre deosebire de locuitorii Vechiului Regat, pe care-i numesc "mitici"

Stereotipurile referitoare la ardeleni taxează reacţia lentă şi presupusa încetineală mentală a acestora. Sociologii consideră că felul de-a vorbi e responsabil de apariţia clişeelor.

Ardelenii se văd pe ei serioşi şi punctuali, competenţi, politicoşi, calculaţi, mândri şi mucaliţi. "După mintea mea, fără ardeleni şi bănăţeni, România ar fi Ghana", zice Mihai Tausch, taximetrist clujean. "Pe noi ne-au civilizat austriecii şi ungurii, iar noi, la rândul nostru, pe unde am fost, i-am civilizat pe restul de maimuţoi. Indiferent că ne place sau nu, asta e diferenţa dintre noi".

Lucian Ungureanu, ospătar la un restaurant clujean, face şi el distincţii clare între mitici şi ardeleni: "Miticul caută întotdeauna ce-i mai mult şi mai ieftin, iar ardeleanul, ce-i mai bun. Se zice despre ardelean că e încet, dar dacă se apucă de un lucru, îl duce până la capăt".

"E prea multă mândrie în Ardeal"

Tocmai mândria asta a ardeleanului nu îi e pe plac lui Ioan Gyuri Pascu, şi el ardelean, născut la Agnita, în judeţul Sibiu: "Sunt lucruri bune şi lucruri rele cu privire la Ardeal. Aici se pune accent pe educaţie, pe respect... Mie mi-a fost foarte greu când am plecat de-acasă să nu vorbesc cu cineva cu <> , mi-aduc aminte că eram chiar ofensat la un moment dat.

Eram în gară la Călăraşi să plec unde lucram şi mă-ntreabă una: <> , şi zic: <<7 fără 25, măi>> . Şi aia zice: <> , <> . Nu mi s-ar fi întâmplat în Ardeal, unde mi s-ar fi spus: <> Astea-s părţile bune la ardeleni, că au acest respect, această seriozitate.

Dar există, pe de altă parte, şi replici cum că noi avem catedrale de nu ştiu când, că învăţătura e aşa, că am învăţat rânduiala de la saşi... Sunt prea mândri ardelenii, de parcă noi am inventat mersul pe jos sau am găurit macaroana. Iar mândria, de multe ori, nu face casă cu omenia".

"Melcul, ţuşti!, în tufiş"

Pe ardeleni, îi taxează, fără deosebire, şi moldovenii, şi oltenii, şi muntenii. Cele mai multe dintre stereotipuri se leagă de reacţia lentă a ardelenilor şi de o presupusă încetineală mentală acestora. Se zice să nu-i spui ardeleanului un banc vineri, că râde duminica la slujbă.

Sunt celebre şi bancurile cu vânătoarea de melci - "Întrebat de ce nu a prins nimic, ardeleanul se scuză: <> " - sau cel cu câinele: "Cum latră câinii în Ardeal? <> ".

"Mulţi obişnuiesc să stabilească relaţii între limba vorbită şi gândire", explică Puiu Lăţea, sociolog. "Într-o versiune mai simplă, a vorbi mai rar înseamnă a gândi mai greu, iar a vorbi mai repede înseamnă a da semne de inteligenţă.

Alţii sunt mai nuanţaţi: mai rar înseamnă mai calculat, iar mai repede înseamnă într-un relativ avans faţă de fluxul gândirii (<> , <> ). Pornind de la aceste observaţii, nu e greu să reconstituim substratul stereotipurilor şi al bancurilor despre ardeleni, care pot să apară fie calculaţi, fie suficient de politicoşi şi de lenţi în gândire, pentru a fi păcăliţi de cei din alte zone ale ţării.

În contrast, felul de a vorbi al oltenilor i-ar recomanda ca şmecheri, inteligenţi şi descurcăreţi, dacă nu cumva suficient de şmecheri pentru a se păcăli singuri. În ceea ce-i priveşte pe moldoveni, lor li se impută mai ales folosirea regionalismelor, ceea ce, pentru unii, înseamnă farmec şi profunzime (<> ), iar pentru alţii, relativă înapoiere".

Cartierele moldovenilor, rău famate

La rândul lor, ardelenii îi "înţeapă" şi ei pe reprezentanţii celorlalte regiuni. Până la exodul moldovenilor în Ardeal, cele mai multe bancuri erau cu olteni. Ioan Gyuri Pascu îşi aminteşte: "Când eram eu mic, era un banc: <> ". Abia apoi, în "epoca de aur", au început ardelenii să-i taxeze pe moldoveni.

Sighişorean de origine, Andrei povesteşte: "În Sighişoara, în perioada comunistă, cand s-a dezvoltat foarte mult industria uşoară - fabrici de confecţii, de ceramică, ţesătorii - au venit foarte mulţi tineri, cu precădere femei, din Moldova. Şi stăteau în nişte cămine de nefamilişti iar zona aceea era mai rău famată decât zonele din Sighişoara în care stăteau ţiganii.

Se şi spunea atunci - eram copil şi-mi amintesc discuţiile - că dacă treci pe-acolo, s-ar putea sa fii violat. Că erau multe femei. Sau că nu era foarte greu să-ţi găseşti companie acolo. Pe lângă asta, în Ardeal mai e şi desconsiderarea faţă de numele de familie terminate în <<-escu>> .

Şi mai e ceva: <> , desconsiderarea acelor femei din Moldova cu traiectorii dubioase..." Taximetristul Mihai Tausch a lucrat cu moldovenii în tinereţe pe şantier: "Trebuia să le dau salariile în funcţie de momentul în care trebuiau turnate plăcile de beton. Dacă le dădeam salariile sâmbătă, nu mai veneau la lucru până miercuri. Până nu beau toţi banii, nu veneau".

Prin "Mitică", ardelenii taxează şmecheria bucureştenilor

În ultima vreme, însă, cele mai multe dintre săgeţile ardelenilor sunt aruncate înspre "mitici", unde "miticii" sunt locuitorii Vechiului Regat, în general, şi bucureştenii, în special. "Când spun mitici, miticism, ardelenii taxează şmecheria pe care o asociază de multe ori cu sudul, dar mai ales cu Bucureştiul", spune Ioan Gyuri Pascu.

A se vedea şi eseul lui Sabin Gherman, "M-am săturat de România", care a stârnit multe discuţii la momentul apariţiei lui, în 1998, şi care începea aşa: "M-am săturat de Mitică, de şmechereala şi ţigănia pe care le lasă în urmă acest nume de ţară, România".

Forumurile de discuţii (fotbalistice sau nu) sunt şi ele pline de puncte de vedere: unii văd catalogarea bucureştenilor drept "mitici" ca "o formă de apărare, în sensul că pe unde mergi prin provincie e imposibil să nu dai peste un bucureştean plin de figuri care se laudă că la Bucureşti se dă ora exactă", alţii îl văd drept "un semn al frustrării, că tot ce e important se întâmplă la Bucureşti, tot ce se hotărăşte important, se hotărăşte la Bucureşti", în vreme ce alţii concluzionează că vorba asta "face parte din vocabularul curent al oricărui ardelean şi se învaţă în cei şapte ani de-acasă".

Două categorii de "mitici"

"Vorba asta, <> , e relativ nouă, e de sorginte interbelică", explică sociologul Zoltan Rostas. "Înainte de unire, nu se punea problema aşa. Vine de la <> , în combinaţie cu <> , <> . De fapt, aşa se şi spunea la începuturi: <> . În Transilvania, în tinereţea mea, eu n-am auzit decât de <> . Dar sunt două tipuri de <> .

E pe de-o parte, <> regăţean, miticul bucureştean, omul de mahala, din scrierile lui Caragiale. Acest Mitică nu e taxat absolut negativ, e un bonom neserios, puţin mincinos, dar nu dăunător societăţii. Percepţia autohtonă, bucureşteană, asupra miticilor nu era atât de gravă.

Aristocraţia bucureşteană nu-i suporta pe mitici, dar admira ţăranul sfătos, cu barbă, genul Moş Ion Roată. Pe de altă parte, pentru ardeleni, mai ales în perioada '20-'30, Mitică însemna funcţionarul venit din Sud, incult, veros, un funcţionar care voia să se îmbogăţească repede".

Ioana Popescu, etnolog, punctează: "Ardealul, în raport cu Vechiul Regat, păstrează un sentiment din ăsta de superioritate. Care nu e numai al ardelenilor, e superioritatea generală pe care o declară Occidentul faţă de Orient.

Şi ardeleanul are conştiinţa asta, pe care o acceptă, până la un punct, şi cei din Vechiul Regat. Sunt, însă, o mulţime de lucruri care pot contrabalansa superioritatea de civilizaţie, pe care o declară ardeleanul: creativitatea debordantă a Orientului, iubirea de ornament a Orientului, somptuozitatea Orientului, religiozitatea Orientului". (au contribuit Remus Florescu, Ioana Oros, Cluj)

Bancuri cu unguri

Spre deosebire de celelalte regiuni ale ţării, în Ardeal, o pondere însemnată o au bancurile cu unguri. "Invariabil, ungurii sunt ridiculizaţi de români", spune Valentin Guia, renumit a fi cel mai mare distribuitor de bancuri din Ardeal.

"Ion cu Gheorghe şi Janos cu Gyuri merg la Bucureşti cu acelaşi tren. Revoltaţi că românii au circulat cu un singur bilet, ungurii încearcă şi ei la întoarcere aceeaşi manevră, cu scoaterea unei mâini cu biletul, pe uşa toaletei. Cel care ia biletul din mâna ungurilor, nu este însă conductorul, ci Ion. <> , aud Janos şi Gyuri din celălat vagon, nedumeriţi că conductorul nu le restituie biletul".

Unul dintre bancurile lui Valentin Guia, spus în emisiunea lui Florin Piersic de la TVR, în 1993, a fost, de altfel, declarat şi bancul anului. "Funar se trezeşte în maşină, pe drumul dinspre Bucureşti spre casă, după un şoc puternic, pe la Ploieşti. <> , îi zice şocat şoferul. <> , spune adormit senatorul. Pe la Sinaia, maşina dă peste un viţel.

<> , spune Funar. Pe la Târgu Mureş, maşina se scutură din nou. <> , spune îngrozit şoferul. <> , spune Funar trezit de-a binelea".

A devenit celebru şi bancul în care se proiectează o nouă statuie a lui Avram Iancu, în Consiliul Local. După propuneri succesive, statuia e îndreptată spre Ungaria, iar Avrămuţ stă cu un ştreang în mână, în care musai să atârne un ungur. Funar nu se abţine şi propune ca ungurul din ştreangul lui Avrămuţ să fie schimbat zilnic. (Mihai Bacalu)

Când am mers la Divertis, mă întrebau colegii de facultate: <> Păi, zic, care-i problema? Vreau să zic că m-am îndrăgostit, pur şi simplu, de Iaşi şi de ciorbele moldoveneşti

Ioan Gyuri Pascu, ardelean

Cum se văd ardelenii

Serioşi, punctuali, competenţi, politicoşi, calculaţi, mândri, civilizaţi şi civilizatori

Cum sunt văzuţi ardelenii de ceilalţi

Înceţi la vorbă şi la minte, lenţi, prostovani, uşor de păcălit, "pălincari"

Citiţi mâine despre stereotipurile referitoare la bănăţeni