Violonista din România cu orchestră privată în Germania

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Clujeanca Mihaela Carmen Bacalu, (51 de ani), care a plecat în Germania acum 30 de ani, în comunism, a susţinut primul concert în România, în oraşul său natal, alături de propria ei orchestră. Artista, violonistă în Orchestra de Stat din Frankfurt, spune că tatăl ei este cel care i-a cultivat pasiunea pentru vioară.

Îmbrăcată simplu, cu o geantă pe umăr şi fără vioară, Mihaela Carmen Bacalu se plimbă ca un turist în centrul Clujului, oraşul natal despre care spune că are un magnetism aparte. Violonistă în Orchestra Filarmonicii din Frankfurt (Oder), din landul german Brandenburg, artista se bucură acum de o binemeritată vacanţă de trei săptămâni acasă. Ea a plecat din ţară în 1980, legal, pe vremea lui Ceauşescu. A semnat un contract care avea să-i schimbe soarta şi să-i deschidă porţile spre elita muzicii europene. Nici nu bănuia atunci că, într-o bună zi, mica sa vioară o va purta prin toată lumea, că acordurile ei vor fi ascultate de Papă şi că va avea şansa de a-i acompania pe tenorii Jose Carreras şi Placido Domingo.

Viaţa ei poate fi subiect de film, de la câştigarea concursului din Germania, plecarea într-o lume străină, unde nu avea pe cine să se bazeze şi până la călătoriile în toate ţările lumii. Acum, oraşul Frankfurt i-a devenit casă, iar de Cluj o desparte un drum de două ore cu avionul. Şi azi, după mai bine de 30 de ani de experienţă, are emoţii când urcă pe scenă. Nu şi-a pierdut nici modestia. La fel s-a întâmplat şi la Cluj, la sfârşitul lunii trecute, când a concertat pentru prima dată acasă. Pentru ea, cheia succesului înseamnă mult, mult exerciţiu, pentru ca totul să iasă cum îşi doreşte, cât mai aproape de perfecţiune. „Este o vorbă printre violonişti: cheia succesului înseamnă să ai degetul potrivit pe coarda potrivită la timpul potrivit", spune zâmbind Mihaela Carmen Bacalu.

„La început nu mi-a plăcut vioara"

S-a născut într-o familie unde muzica e a doua limbă. Spune că le datorează totul părinţilor ei, mai ales tatălui, care a încurajat-o să meargă înainte, deşi asta a însemnat să treacă graniţele şi să fie departe de casă. Tatăl ei, militar de carieră, a cântat la vioară şi pian la Conservatorul Popular din Cluj.

În Cluj, pe străzile oraşului natal, de unde a plecat acum 30 de ani în Germania Foto: Florina Pop



Acesta, distins cu ordinul militar „Mihai Viteazul", i-a cultivat pasiunea pentru vioară şi a încurajat-o să plece, mai ales că regimul comunist l-a aruncat după gratii între 1949 şi1955. El i-a pus prima dată vioara în mână. Avea 6 ani. N-a fost prea încântată nici de micul instrument, nici de felul în care sună. „La început nu mi-a plăcut vioara deoarece până nu sună frumos, nu-ţi place. Cred că de la tata moştenesc talentul şi pasiunea pentru muzică", mărturiseşte violonista.

Ar fi plecat şi în Mexic

Tot tatăl a îndrumat-o, după ce a terminat liceul, spre Agenţia Română de Impresariat Artistic şi i-a zis să-şi încerce norocul pentru un post în străinătate. Mama ei nici nu ştia. În acea perioadă nu erau posturi vacante de violonişti în filarmonicile din ţară, însă erau multe în ţările socialiste.

image

Alături de cei doi fraţi, Radu şi Mihai, şi ei muzicieni

image

Bacalu povesteşte că s-a pregătit mult pentru acel concurs, susţinut în 1979, şi că ar fi fost în stare să plece şi în Mexic doar pentru a-şi împlini dorinţa: aceea de a cânta. „Mă gândeam chiar să-mi încerc norocul şi în Mexic, ţară capitalistă, cum era privită atunci. Câţiva ani mai târziu, lucrurile s-au înrăutăţit şi nu s-a mai putut pleca cum am făcut-o eu", explică artista. Când a plecat nu avea în gând şi stabilirea în Germania, pe atunci RDG. „Abia terminasem liceul. În suflet eram copil şi nu conştientizam ce se întâmplă. Am dat concurs, am luat un post în Germania. Tot acolo am făcut Conservatorul.

Mi-am înfiinţat mai târziu propria orchestră. Nici nu ştiu cum a trecut timpul. Nu plecasem cu gândul de a rămâne", povesteşte artista.  Şi fraţii săi, Radu şi Mihai, au studiat la Liceul de Muzică din Cluj-Napoca. Nepoţii, la fel. Unul dintre ei, Radu Bacalu, este pianist şi compozitor în Belgia, unde, împreună cu soţia, tot pianistă, are o şcoală privată de profil. Radu Bacalu a plecat şi el în străinătate. Se pare că în familia Bacalu pasiunea pentru muzică e la fel de puternică precum legătura de sânge.

Navetă între Berlin şi Frankfurt

Când a plecat, Mihaela nu ştia germană, ci doar engleză şi franceză. „Am plecat cu «timpul e frumos şi ştiu să cânt la vioară»", spune zâmbind clujeanca. Germana a învăţat-o uitându-se la televizor, la emisiunile posturilor care se prindeau atunci în Frankfurt. Mihaela Carmen Bacalu spune că a avut norocul să dea peste oameni înţelegători şi crede, în ciuda a ceea ce se zice, că nemţii nu sunt oameni reci. 

La scurt timp după ce a ajuns la Frankfurt s-a înscris la Conservatorul din capitala Germaniei ca să-şi completeze studiile. Concomitent lucra ca violonist în Orchestra Filarmonicii de Stat din Frankfurt. Clujeanca mărturiseşte că nu i-a fost uşor şi să studieze, şi să muncească, mai ales că făcea naveta. „A fost o perioadă plină, dar frumoasă pentru că am lucrat cu muzicieni foarte buni şi mi-a fost deschis orizontul spre muzica de varietăţi, care nu e aşa uşoară cum se crede", explică Mihaela.

După ce a absolvit Conservatorul a lucrat în orchestra Teatrului de Varietăţi din Berlin. Despre această perioadă, artista spune că a fost una foarte frumoasă, că a lucrat cu muzicieni foarte buni. Din 1986 a revenit laOrchestra Filarmonicii de Stat din Frankfurt, unde a fost mai întâi locţiitor de concerto prim-maestro şi violonistă la vioara a doua, post pe care-l ocupă şi acum.

„Mozart a scris piese în care a pus în sarcina viorii a doua pasaje foarte grele, mai grele decât cele pentru vioara întâi. De aceea, azi la concursurile de muzică Mozart este nelipsit de pe lista compozitorilor care se cântă. Mozart nu e uşor, muzica lui trebuie să sune ca şi cristalul", este de părere artista.  Pentru ea, fiecare compozitor ale cărui piese le interpretează înseamnă o nouă provocare şi crede că i-ar mai trebui o viaţă pentru a cânta la vioară.

Şi acum, după o experienţă de peste 30 de ani, are emoţii când urcă pe scenă şi îşi pregăteşte ore întregi, ca un şcolar, „lecţia" pentru fiecare concert. „Menirea mea este să fiu expresia compozitorului şi să redau publicului ceea ce a simţit el când a scris acea piesă. Îi sunt recunoscătoare pentru că, prin creaţia sa, atrag atenţia asupra mea. Câştig practic succesul său", este de părere artista. Acesteia îi place mult  Bach, în creaţiile căruia se regăseşte. ''

"Menirea mea să fiu expresia compozitorului şi să redau publicului ceea ce a simţit el când a scris acea piesă.''

"Abia terminasem liceul. În suflet eram copil şi nu conştientizam ce se întâmplă. Am dat concurs, am luat un post în Germania. Tot acolo am făcut Conservatorul.''

I-a cântat Papei, la Vatican

De peste 10 ani şi-a creat propria orchestră de cameră pe care a numit-o „Ars Longa", unde e nu doar coordonatorul orchestrei, ci şi prim violonistă. Cu „Ars Longa" a cunoscut o satisfacţie aparte, însă marele succes l-a avut cu Orchestra Filarmonicii din Frankfurt, cu care a colindat lumea. A văzut ţări ca Japonia, Franţa, Spania, Italia, Israel. A impresionat-o căldura cu care au fost primiţi în Palestina, spune că a rămas blocată în metroul din Paris, a păşit în Grădina Măslinilor pe unde a fost şi Iisus cu apostolii şi unde a vrut să-şi ducă şi mama, dar nu a reuşit. 

Mihaela Bacalu este prim violonistă în orchestra ei, denumită „Ars Longa“ 



În decembrie 2008 a concertat la Vatican, la aniversarea a 60 de ani de existenţă a Cartei Drepturilor Omului. Vaticanul a găzduit un festival, iar Orchestra de Stat din Frankfurt a fost invitată. „Am văzut că Papa a fost foarte mândru că  o orchestră din ţara sa natală concertează la Vatican. Mi-a plăcut faptul că Sfântul Părinte şi-a făcut timp şi a stat la tot concertul. M-a impresionat şi simplitatea şi admiraţia sinceră faţă de muzică, citită pe chipurile cardinalilor. Toate acestea m-au făcut să mă simt binevenită la Vatican", povesteşte violonista. Atunci, Papa Benedict al XVI-lea a dăruit instrumentiştilor din orchestră câte un rozariu sfinţit de el.

În 2004, orchestra germană l-a acompaniat pe marele tenor Placido Domingo, care a concertat pe amfiteatrul berlinez „Scena Pădurii", spaţiu care găzduieşte adesea spectacole în aer liber. Şase ani mai târziu, tot la Berlin, la Casa Concertului, un alt mare tenor, Jose Carreras, era acompaniat de Orchestra de Stat din Frankfurt.

Marele regret

Mihaela regretă că nu a reuşit să viziteze cum i-ar fi plăcut toate ţările pe unde a concertat. „Asta e soarta muzicienilor, nu e niciodată timp". Artista revine acasă în fiecare an, câte două-trei săptămâni, în vacanţă. Marele ei regret e că părinţii nu au ascultat-o niciodată cântând. „De fiecare dată când veneau în vizită se întâmpla să nu am concerte, iar când veneam eu la Cluj vroiam să mă relaxez, nu să cânt. De aceea, regret că ei nu m-au văzut niciodată pe scenă. Concertul de săptămâna trecută, din Biserica Sf. Mihail, îl dedic lor. Sper că l-au auzit de acolo, sus, de unde sunt ei", spune Mihaela Carmen Bacalu. 

"Mi-a plăcut faptul că Sfântul Părinte şi-a făcut timp şi a stat la tot concertul. ''

image
Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite