Telefoanele care ameninţă industria foto

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gadgeturile care combină camera foto ultraperformantă cu telefonul cu acces la internet au făcut senzaţie la târgul de tehnologie IFA Berlin.

Producătorii de camere foto digitale se văd nevoiţi să-şi regândească strategiile comerciale, după ce smartphone-urile au devenit din ce în ce mai performante şi polivalente. Vânzările de camere foto ieftine au scăzut dramatic din cauza telefoanelor tot mai inteligente, capabile să realizeze fotografii cel puţin la fel de bune, arată un studiu GfK, prezentat în cadrul târgului de tehnologie IFA Berlin.

Smartphone-urile ameninţă, de asemenea, şi viitorul aparatelor de fotografiat profesionale. La IFA au fost lansate cu succes mai multe gadgeturi care combină camera foto performantă cu smartphone-ul conectat la internet. Astfel, pozele sunt de înaltă calitate şi pot fi postate online în timp real.

Supercamere wireless

Samsung a lansat la târgul de tehnologie de la Berlin Galaxy Camera, un hibrid între un smartphone cu Android 4.1 Jelly Bean şi o cameră cu zoom optic de 21x şi o rezoluţie de 16,3 megapixeli. Noua cameră permite realizarea de fotografii şi videoclipuri de calitate superioară, care pot fi postate online imediat datorită conectivităţii wireless. Galaxy Camera foloseşte un procesor quad-core la 1.4 Ghz şi include 8 GB spaţiu de stocare.

Cei de la Sony au prezentat Sony Xperia V, un smartphone capabil să facă poze excelente. Potrivit yoda.ro, Xperia V are o cameră cu rezoluţie de 13 megapixeli, zoom digital de 16x, autofocalizare, detecţie a feţei, stabilizare a imaginii, reducere a efectului de ochi roşii, detecţie a zâmbetului, mod panoramare 3D şi înregistrare video Full-HD (1080p). Telefonul are un spaţiu de stocare de 8 GB, ce poate fi extins până la 32 GB.

Tot pe nişa telefoanelor cu supercamere foto se află şi HTC Desire X, care poate face întregistrări video şi fotografii în acelaşi timp datorită funcţiei VideoPic. Desire X are o cameră de 5 megapixeli, un obiectiv de 28 de milimetri şi un bliţ cu LED care se setează automat în funcţie de distanţa faţă de subiect. Telefonul poate fotografia continuu cu o singură apăsare, cu o viteză de 2,5 cadre pe secundă.

Cel mai aşteptat hibrid cameră foto-telefon este însă Nokia Lumia 920, care va avea integrată o cameră cu tehnologia PureView. Finlandezii au impresionat, deja, cu precedentul model, Lumia 808 PureView, un telefon cu o cameră de 41 de megapixeli, dar cu un sistem de operare învechit - Symbian.

Vânzări în scădere

Studiul GfK, realizat în cele mai mari şase ţări din Europa de Vest (Franţa, Germania, Italia, Olanda, Spania şi Marea Britanie) şi prezentat la IFA Berlin, confirmă faptul că industria foto este în suferinţă. Potrivit cercetării, în prima jumătate a anului, vânzările de produse foto au scăzut cu 7% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, marii pierdanţi fiind camerele digitale ieftine. „Deţinătorii de smartphone-uri cu o cameră foto bună nu mai sunt interesaţi şi de un aparat foto digital ieftin", este concluzia studiului. De asemenea, smartphone-urile au afectat grav vânzările de sisteme GPS şi de MP3/MP4 playere.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite