Tehnologie SF: NASA vrea o „undă tractoare“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Agenţia Spaţială Americană vrea să folosească nişte fascicule ca ale navei „Entreprise“ pentru a colecta probe de pe Marte.

Paul Stysley, Demetrios Poulios şi Barry Coyle au primit de la NASA un grant de 100.000 de dolari pentru a ­găsi un mod de a colecta probe despre existenţa unor forme de viaţă pe Marte. Cei trei oameni de ştiinţă vor încerca să transpună în realitate tehnologia undelor tractoare, făcute celebre în filme SF, precum seria Star Trek.

Astfel, ei vor testa trei metode prin care razele adună particule atmosferice sau planetare, cum ar fi molecule, celule şi virusuri. Acestea ar putea oferi informaţii despre viaţa de pe ­Planeta Roşie. „Chiar dacă ne bazăm pe scenariile de science-fiction, atât de populare în pelicula Star Trek, luăm în considerare faptul că laserul pe bază de unde tractoare nu este ceva ireal", a explicat cercetătorul Paul ­Stysley de la NASA. Specialistul a adăugat că folosirea metodelor optice va presupune în viitor, dacă va fi pusă în aplicare, un cost mai mic de ­explorare a spaţiului.

Trei metode de bază

La început, cercetătorii au crezut că ar putea folosi ­tehnologia undelor tractoare pentru a curăţa resturile orbitale sau nedorite din spaţiu, care variază în mărime, de la sateliţi vechi la pete de vopsea. Potrivit NASA, există peste 22.000 de resturi orbitale care măsoară patru ­inchi sau chiar mai mult, însă, prin procedurile convenţionale, acest lucru ar fi imposibil de absorbit, susţin oamenii de ştiinţă. În aceste condiţii, echipa plănuieşte să studieze trei metode prin care fasciculele tractoare ar putea aduna probe de la extratereştri.

Una dintre metode ­este denumită „pensete optice" şi utilizează două fascicule de lumină care se suprapun şi se rotesc în direcţii diferite pentru a crea un fel de inel. Particulele sunt apoi prinse într-un vortex, zonă în care luminile se suprapun. Atunci când intensitatea unei lumini se schimbă, temperatura aerului se modifică şi ea, iar particulele se deplasează către centrul inelului. Dezavantajul: pentru ca această metodă să funcţioneze este nevoie ca în acel spaţiu să existe atmosferă.

O altă abordare a specialiştilor foloseşte raze ­electromagnetice pentru a crea o spirală care să absoarbă particulele spre sursa de lumină. Spre deosebire de prima metodă, cea de-a doua se bazează pe principii electromagnetice şi, din moment ce nu are nevoie de atmosferă, ar putea să preleveze probe din zone fără aer, cum ar fi sateliţii planetelor.

Ultima metodă pusă în discuţie se află doar la stadiul de teorie. Ea foloseşte un fascicul Bessel, care înconjoară o particulă cu „valuri" de lumină şi utilizează câmpuri electrice şi magnetice pentru ca lumina să poată atrage obiecte.  „Sperăm ca una dintre aceste trei metode să folosească scopului nostru. Suntem la început de drum cu o aplicaţie netestată de nimeni până acum", a conchis cercetătorul Barry Coyle.

Zbor pe Marte

Naveta Curiosity va decola pe 25 noiembrie de la Staţia Spaţială Americană având destinaţia Marte. Aceasta va aduna probe de bază şi de suprafaţă de pe Planeta Roşie, care vor fi analizate apoi în laboratorul propriu al rachetei.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite