Lăutarul Stelian Apostol: „Ceauşescu nu dansa fără soţia sa, Elena“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Stelian Apostol, cel care îi cânta la acordeon fostului dictator, spune că Ceauşescu era petrecăreţ şi că îi plăcea foarte mult piesa „Radu Mamii“. Acesta mai povesteşte că înainte de fiecare reprezentaţie era controlat până şi sub unghii, ca să nu-i transmită vreo boală „conducătorului iubit“.

Cu bune sau cu rele, Ceauşescu reprezintă una dintre cele mai importante figuri din istoria recentă a României. Dictator pentru unii, om politic desăvârşit pentru alţii, fostul conducător al României a fost caracterizat în multe feluri după maniera sa de a conduce destinele ţării, dar niciodată nu s-a spus despre el că era un mare petrecăreţ.

Mai citeşte şi:

Povestea incredibilă a artistului care a cântat pentru Nixon, Ceauşescu şi Gheorghiu-Dej

La mai bine de 20 de ani de la Revoluţie, din gura acordeonistului său preferat, Stelian Apostol, aflăm care erau tabieturile sale: nu dansa niciodată fără soţia sa Elena şi ori de câte ori venea în judeţul Dâmboviţa, mergea la vânătoare de porci mistreţi, iepuri sau căprioare, în pădurea de la Bolovani.

Îi plăceau muzica populară şi  romanţele

Artiştii care îl distrau pe dictator erau aleşi dintre cei mai buni. De multe ori se întâmpla ca Nicolae Ceauşescu să le atragă atenţia că au greşit un vers. „Era un foarte bun cunoscător al muzicii populare.Îi plăceau la nebunie romanţele şi tangoul. El venea la cantina PCR, că aşa era pe atunci.

Pe lângă repertoriul ales de noi, ne punea de fiecare dată să cântăm „Radu Mamii", şi culmea, ştia foarte bine versurile la toate melodiile. Trebuia să le cunoaştem foarte bine şi noi, pentru că ne taxa, imediat, dacă făceam improvizaţie. Ne atrăgea atenţia cu degetul arătător", spune maestrul Stelian Apostol, în prezent profesor la Şcoala Populară de Arte din Târgovişte. 

Stelian Apostol, acordeonistul preferat al fostului dictator  Foto: George Enache

image

La vremea respectivă, foarte multe firme din Europa şi Asia erau interesate de metalurgia românească. Se încheiau contracte pe bandă rulantă cu firmele din Târgovişte, cum ar fi Oţel Inox (n.r. acum Mechel) şi cum românul ştie să îmbine utilul cu plăcutul, de cele mai multe ori se organizau şi recepţii la care era prezent şi liderul României.

Dar ca să ajungi să îţi demonstrezi abilităţile în faţa lui Ceauşescu trebuia să treci printr-un control foarte sever. Nici unghiile de la picioare nu scăpau de inspecţia securiştilor care erau extrem de vigilenţi pentru şeful lor.

Recepţie de gradul zero

„Atunci când venea Ceauşescu era recepţie de gradul zero. Erau controale foarte severe.  Mă inspectau peste tot, vai de mine! Îmi băgau vată în nas, prin urechi, în gât, mă verificau la măsele, îmi verificau degetele de la mâini şi de la picioare ca să nu am negreală", îşi aduce aminte acordeonistul.

Stelian mai spune că era un chin să cânţi pentru Ceauşescu. „Un control dura cel puţin o jumătate de oră. Cred că te verificau, aşa, la sânge ca nu cumva să-i transmiţi vreun microb dictatorului, nu am idee. Chiar dacă i-am cântat de foarte multe ori, nu am stat niciodată de vorbă cu el pentru că nu vorbea cu artiştii", îşi aminteşte Stelian Apostol.

Chefuia după vânătoare

Fostul lider al României venea foarte des în Pădurea de la Bolovani la vânătoare de porci mistreţi, iepuri sau căprioare, dar nu gusta întotdeauna din vânatul său. Venea pur şi simplu să se relaxeze. „El anunţa seara că vrea să meargă la vânătoare, iar noaptea târziu, cei de la Comitetul de Cultură mă trezeau şi îmi spuneau: „Vedeţi că la ora 5 dimineaţa mergem la Bolovani că vine Ceauşescu!".

Mă chemau pe mine şi pe alţi câţiva artişti, printre care Constanţa Ionescu Câmpeanu sau Aurica Popa. Eram puţini la număr cei care eram chemaţi la el. Dacă venea la vânătoare fără Elena, nu ieşea la dans. Dacă venea cu ea se distra şi era vioi", îşi aduce aminte Stelian Apostol.

CITEŞTE ŞI:  Povestea incredibilă a artistului care a cântat pentru Nixon, Ceauşescu şi Gheorghiu-Dej

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite