VIDEO Colţ de rai: Răsplata de pe Piatra Pinului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Priveliştea de vis merită urcuşul istovitor pe stânca de gresie de lângă Gura Humorului. Piatra Pinului reprezintă o comoară pentru paleontologi. Acum 40 de ani, aici a fost găsită fosila unui peşte de aproape doi metri.

În fiecare an, Gura Humorului atrage mii de turişti din ţară şi din străinătate, interesaţi în special de Pârtia Şoimul, din complexul de agrement Ariniş. Autorităţile locale continuă să promoveze însă şi rezervaţiile naturale şi mănăstirile din zonă. Piatra Pinului e o destinaţie potrivită pentru cei care n-au la dispoziţie decât câteva ore pentru a evada din tumultul oraşului, dar şi pentru cei care vin pentru măcar un weekend la Gura Humorului sau la Voroneţ.

Până la un anumit punct, drumul până la Piatra Pinului coincide cu traseul spre Pârtia Şoimul. Mergi pe Drumul Naţional 17 până ajungi în oraşul Gura Humorului. Indicatoare sunt din belşug, aşa că traseul nu este complicat: o iei, apoi, la stânga, spre Voroneţ, iar după ce treci podul peste apa Moldovei faci din nou la stânga şi ajungi pe aleea Piatra Pinului.

Tradiţiile de Paşte sunt o atracţie pentru turişti  Foto: Mediafax

image

Drumul cu maşina până la rezervaţia naturală din Gura Humorului e o plăcere, lucru rar în România. Traficul este lejer, şoseaua a fost modernizată recent, iar de o parte şi de cealaltă a asfaltului se succed peisaje superbe, prin urmare ai tot timpul din lume ca să te bucuri pe îndelete de frumuseţea naturii şi de liniştea de aici. Ţii drumul paralel cu râul Moldova şi, după câteva sute de metri, privind sus, spre stâncile acoperite de păduri, descoperi imediat cum răsare ţanţoşă Piatra Pinului.

Forţa magnetică

Ignoră spiritul de turmă al turiştilor grăbiţi spre complexul de agrement Ariniş şi ia-o la dreapta, la poalele stâncii din gresie de Kliwa. Privită de jos, Piatra Pinului este grandioasă şi are o forţă magnetică care te provoacă să urci, să tot urci, ca să vezi cum e acolo. Nu te avânta, totuşi, să o escaladezi decât dacă eşti încălţat cu bocanci, ca să nu aluneci. Plimbarea până aici nu-şi are rostul dacă nu încerci să urci măcar prima parte a Pietrei Pinului, cea mai uşoară, însă doar cei care ajung până în vârf pot fi cu adevărat mândri de reuşita lor.

În urmă cu peste 40 de ani, aici a fost descoperit un peşte fosilizat uriaş, cu o lungime de 1,80 metri, inclus în colecţia Laboratorului de Paleontologie a Universităţii din Bucureşti. De atunci, sute de studenţi ai facultăţilor de geografie din ţară au contribuit la celebritatea Pietrei Pinului, cunoscută în rândul paleontologilor ca un nepreţuit depozit sedimentar.
  
Frumuseţe rarisimă

Natura a sculptat muchiile drepte ale gresiei  Foto: Oana Pauliuc



Pe culmea Pietrei Pinului te aşteaptă cea mai frumoasă recompensă pentru efortul depus. Râul Moldova se vede ca-n palmă, iar peisajele sunt de o frumuseţe rarisimă. Tentaţia de a face fotografii este irezistibilă, chiar dacă înţelegi imediat că degeaba faci poze; tot ce e mai frumos va rămâne oricum aici, în urma ta. Dealuri, firicele de apă, căsuţe liliputane, păduri, câmpii, toate sunt la picioarele tale şi simţi că nu vrei să mai cobori.

Sătenii îi sfătuiesc pe toţi cei care ajung până aici să ia cu ei un ciocănel cu care să spargă în gresie, doar-doar vor găsi şi ei o fosilă, măcar un melc antic. Numai ideea de a da de urma vieţuitoarelor care au trecut pe acolo cu milioane de ani în urmă e un îndemn destul de puternic pentru a ciocăni gresia preţ de câteva minute, în căutarea urmelor istoriei. Plimbarea continuă cu explorarea pădurii care îmbracă stânca de gresie şi ajungi pe partea opusă a muntelui, unde te aşteaptă alte peisaje superbe. Poţi coborî pe aici, astfel încât să ajungi foarte aproape de complexul Ariniş.

O excursie de patru-cinci ore e suficientă ca să-ţi încarci bateriile, dar cine are la dispoziţie mai mult de o zi pentru a se bucura de frumuseţea zonei poate explora şi parcul dendrologic situat între Piatra Pinului şi Pârtia Şoimul. Pensiuni sunt cu duiumul, iar gazdele vă aşteaptă cu porţile deschise.

Circuite de o zi, cu vizite la mănăstiri

image

Pensiunile sunt pregătite pentru vizitatori  Foto: Agerpres

image

LOCALIZARE. Piatra Pinului se află în Gura Humorului, la 50 de kilometri de Suceava, pe malul drept al râului Moldova. Rezervaţia naturală se întinde pe o suprafaţă de jumătate de hectar.

ACCES.
Cu maşina se poate ajunge din Suceava, pe DN 17, până în Gura Humorului. Pe drumul spre Câmpulung, faceţi la stânga, în dreptul indicatorului spre Mănăstirea Voroneţ, treceţi podul peste apa Moldovei, iar la stânga e Aleea Pietrei Pinului, care duce spre Complexul Ariniş.

CAZARE.
Posibilităţile de cazare sunt numeroase, iar tarifele pensiunilor variază între 70 şi 120 lei pe zi. La confluenţa pârâului Voroneţ cu apa Moldovei, la doi kilometri de Mănăstirea Voroneţ şi la câteva sute de metri de Piatra Pinului, Casa Aura (telefon 0746.166.549) poate găzdui 14 persoane în camere prevăzute cu grup sanitar, duş şi apă caldă, încălzire cu centrală proprie şi televiziune prin cablu.

DRUMEŢII. Nu trebuie ratate Mănăstirea Voroneţ, centrul de ceramică Păltinoasa, rezervaţia geologică Piatra Şoimului şi parcul dendrologic Lunca Moldovei. Turiştii pot opta pentru circuite de o zi pe traseul Gura Humorului - Cacica, cu vizitarea salinei şi a Catedralei Romano-Catolice şi a mănăstirilor Putna, Suceviţa şi Moldoviţa.

INFORMAŢII. Mai multe detalii găsiţi pe site-urile gurahumorului.info, descoperabucovina.eu şi inbucovina.ro.

Înot şi schi la Gura Humorului

Pârtia Şoimul poate „găzdui“ peste 800 de schiori  Foto: Oana Pauliuc

image

La doi paşi de Piatra Pinului se află complexul turistic Ariniş din Gura Humorului. Aici aveţi la dispoziţie pârtie de schi, piscină acoperită, de dimensiuni olimpice şi cu apă încălzită, şase terenuri de sport cu instalaţie de nocturnă, alte două piscine descoperite şi un patinoar care pe timpul verii se transformă în pistă pentru role şi skateboard.

Piscina este deschisă publicului de marţi şi până duminică, de la ora 16:00 şi până la 21:00, însă în weekend programul începe de la 10:00. Pentru un program de două ore care include accesul în piscină, dar şi la saună, baia de aburi şi la jacuzzi, vei plăti 30 de lei.

Dacă vii iarna la Gura Humorului, poţi schia pe pârtia Şoimul, modernă şi bine întreţinută. Are o lungime de 1.478 de metri, o diferenţă de nivel de 283 de metri, cu o înclinare medie de 19,7% şi o capacitate de primire optimă de 873 de schiori. Pârtia are cinci tunuri de zăpadă, maşină pentru bătătorirea zăpezii, telescaun pe o lungime de 1.330 metri, sistem electronic de emitere a biletelor şi instalaţie de iluminat. Este apreciată de toţi cei care o încearcă, mai ales că gradul de dificultate este mediu-dificil.

În plus, indiferent de anotimp, la Gura Humorului te poţi plimba în voie prin parcul amenajat în cadrul complexului sau în parcul dendrologic, de peste râul Moldova.

INFO

image
Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite