S-a inventat sărutul pe internet

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un roboţel prevăzut cu buze permite cuplurilor care au o relaţie la distanţă să simtă un sărut virtual ca și cum ar fi real.

Emoticoanele vor deveni istorie după ce va fi lansat gadgetul care permite persoanelor aflate la distanţă să simtă un sărut virtual. Micul robot a fost numit de inventatorii săi „kissenger", o combinaţie între două cuvinte: „kiss" - „sărut" şi „messenger" - „mesager".

Creatorul lui, profesorul de robotică Hooman Samani de la Universitatea Naţională din Singapore (UNS), a dat o formă foarte haioasă roboţelului său: de porcuşor. El este prevăzut cu buze de silicon supradimensionate în care există senzori tactili, cu un dispozitiv wireless şi cu baterii.

Mişcările buzelor, redate în timp real

Pentru a simţi un sărut de la distanţă, ambii parteneri trebuie să achiziţioneze „kissengerul". Apoi, trebuie să-l conecteze la computer cu ajutorul unui cablu USB, să activeze programul special care face această aplicaţie funcţională şi să-şi lipească buzele, concomitent, de cele ale dispozitivului robotic.

Datorită senzorilor încorporaţi, gura artificială a dispozitivului percepe şi redă în timp real mişcările buzelor, aşa încât senzaţiile percepute de cei doi sunt destul de apropiate de cele reale. Durata unui sărut poate fi pe atât de mare pe cât o doresc cei doi iubiţi. Pentru ca apropierea să fie şi mai mare, îndrăgostiţii se pot săruta privindu-se în ochi prin intermediul camerei web.

Ideală pentru relaţiile la distanţă

Invenţia poate fi salvatoare pentru cuplurile care sunt nevoite să comunice mai mult virtual din cauza distanţei care-i desparte. Datorită senzaţiilor pe care le oferă, roboţelul ar putea să le facă singurătatea ceva mai uşor de suportat. 

„Kissenger" a fost prezentat luna trecută în cadrul unei conferinţe de profil care a avut loc în Marea Britanie. Producătorul a declarat că vrea să-şi perfecţioneze invenţia înainte de a o produce la scară largă. „Sărutul este ceva foarte intim. Înainte de a comercializa un produs care se referă la acest subiect sensibil, trebuie să facem mai multe studii, care să trateze acest aspect din punct de vedere cultural şi social", a explicat Hooman Samani.

"Gadgetul poate fi folosit pentru a îmbunătăţi comunicarea între oameni. Dar înainte de a comercializa un produs care se referă la acest subiect sensibil, trebuie să facem mai multe studii, culturale şi sociale."
Hooman Samani profesor de robotică

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite