România Haute Couture

Francezul Philippe Guilet a transformat piesele tradiţionale româneşti în mai mult decât nişte exponate pe care le va duce la Grand Palais din Paris, ca vedete ale unei inedite prezentări de modă haute couture. Cum arată biroul unui designer francez de haute couture?

Cu această întrebare în minte am traversat un adevărat labirint de holuri şi camere, deschizând uşi şi urcând scări în spirală până la mansarda creativă a lui Philippe Guilet, directorul artistic al Ambasadei Franceze la Bucureşti.

Urma să am parte de o „vizionare", în exclusivitate, a noii sale colecţii de modă, care va fi prezentată, în următoarele luni, pe podiumurile de la Grand Palais. Acelaşi loc în care Chanel îşi etalează an de an hainele în faţa presei, la Săptămâna Modei de la Paris, şi unde s-a pus în scenă, în 2009, celebrul spectacol-tribut adus lui Yves Saint Laurent. Pregătită să pătrund în spaţiul cel mai intim al creaţiei, gândurile mele nu adăposteau nicio prejudecată, ştiind prea bine cum fiecare artist îşi are propriul univers, populat de lucruri surprinzătoare, şocante, uneori de neînţeles pentru restul lumii. Nu mă aşteptam nicio clipă ca universul lui Philippe să arate atât de... românesc. Tradiţional.

O faţă de masă albă, brodată pe margini cu flori mari, multicolore, flori româneşti, aşa cum văzusem în copilărie prin Ardeal, trona în mijlocul camerei, pe o masă din lemn. Şervete din macramé, asemeni celor care ieşeau din mâinile bunicii, stăteau aşezate pe comodele din jur. Un săculeţ tradiţional, brodat manual din mărgele, se odihnea într-un cui din perete. Teoretic, mă aflam pe teritoriu francez. Practic, de multă vreme nu mă mai simţisem atât de „în România". „Acest săculeţ e inima colecţiei", aud o voce în spatele meu. Mă întorc şi-l văd pe Philippe însuşi, întinzându-mi mâna. Jovial şi très français, de la maniere până la stilul vestimentar cu accente pariziene. Şi totuşi, după cum aveam să observ încă din primele cinci minute ale conversaţiei, mult mai... român decât mine.

Ia românească

„De la acest săculeţ brodat cu mărgeluţe, sub forma unor trandafiri, a pornit totul", îmi arată el, atingând obiectul cu delicateţe, aproape cu reverenţă. Un obiect de care sunt pline târgurile româneşti tradiţionale şi pe lângă care am trecut de multe ori fără să-mi trezească vreo emoţie deosebită.

Rochie semnată de Phillipe Guilet, de inspiraţie românească

Cu coatele aşezate pe faţa de masă brodată cu flori multicolore ardeleneşti, rosteşte „România" cu drag, cu o afecţiune care nu poate fi trucată pentru niciun marketing din lume. Puţini ştiu că, până să devină salvatorul tradiţiilor româneşti, Philippe a fost directorul de cercetare al lui Jean Paul Gaultier. Altfel spus, omul care documentează, pregăteşte eşantioane, modele de inspiraţie şi îi oferă „creatorului" scheletul pe care îşi va construi colecţia. „Trebuie să-i oferi acele surse de inspiraţie din care să se declanşeze ideile lui şi să se nască o colecţie", explică Philippe. După anii petrecuţi lângă Jean Paul Gaultier, a fost o bună perioadă de timp consilierul ministrului francez al Culturii în materie de noi limbaje culturale, a făcut costume pentru Opera din Paris şi a ajuns, în cele din urmă, la Bucureşti.

Cu România despre care vorbeşte cu atâta iubire nu a fost vorba de vreun „coup de foudre", chiar din contră. „Am aterizat aici într-o duminică seară, când era frig, ploua, iar traficul era blocat", îşi aminteşte el. Dragostea a venit un pic mai târziu, la a doua vedere, mai exact chiar de-a doua zi, când a început să exploreze pe cont propriu Capitala, începând cu Muzeul Ţăranului Român. Atunci şi-a reamintit primul element românesc care făcuse parte din viaţa lui încă din copilărie: ia românească tradiţională.

Un element pictat de Matisse şi iubit cu ardoare de Yves Saint-Laurent, care avea aproape în fiecare colecţie şi câte o „blouse roumaine". „Mama mea a fost mereu o femeie YSL, cu multe ii, pe care le poartă până în ziua de azi", spune Philippe. „Aceea a fost prima piesă românească pe care am văzut-o şi care m-a fascinat".

De patru ani de când locuieşte în Bucureşti, Philippe se poate declara, oficial, cel mai activ agent de PR al României. Şi-a adus aici familia, prietenii, cunoştinţele şi, după ce au venit prima oară, toţi şi-au dorit să se întoarcă. „România are şi părţile urâte, ca orice ţară, dar cred că tocmai greutăţile sunt cele care forjează personalitatea şi îi fac pe oamenii de aici să fie altfel".

Madame Cozieu din România

Pe parcursul conversaţiei noastre, Philippe repetă că nu vrea să revoluţioneze moda. Devine serios de fiecare dată, semn că vrea să fie înţeles pe deplin de toţi cei care aud de el şi de proiectul lui de haute couture. „Eu doar vreau să valorific obiecte de patrimoniu ale României şi să dovedesc lumii întregi că toţi designerii se pot găsi aici inspiraţie". Stă pe gânduri, iar seriozitatea se topeşte într-un zâmbet. „Ştii, chiar nu ar trebui să spun asta, n-ar trebui s-o spun", se codeşte, ca un copil. „Dar o să o zic oricum. Dacă cineva de aici, un român, ar avea inteligenţa şi inspiraţia să folosească tot acest patrimoniu la adevăratul lui potenţial, dacă l-ar preţui şi l-ar valorifica... ". Face o pauză şi mângâie cu mâna broderia feţei de masă. „Atunci ar fi cu adevărat cel mai bogat om din România."

Tăcem amândoi preţ de o clipă, conştienţi de adevărul, dar şi de prăpastia din cuvintele lui. Criza artizanatului nu se simte doar în România, ci în lumea întreagă, unde migala, răbdarea cusăturilor şi eleganţa liniilor muncite în zile şi săptămâni sunt din ce în ce mai puţin preţuite de tinerii care-şi aleg o meserie. Mor tot mai mult, cu fiecare artizan care se duce fără să-i lase nimănui moştenire munca lui. „Karl va afla de Madame Cozieu din România", reiterează Philippe, zâmbind optimist. Dacă Lagerfeld ar alege să producă, spre exemplu, fie şi un singur model nasture din lemn, sculptat manual, în Maramureş sau în Bucovina, asta ar însemna cel puţin 5.000 de nasturi.

„Câteva luni de muncă pentru câteva zeci de oameni", punctează francezul. În cele şase luni în care a lucrat cot la cot cu meşteşugarii români, i-a învăţat să lucreze ca nişte artizani de haute couture, dar a primit şi ceva la schimb. „Am apreciat calitatea sufletelor lor", îmi spune Philippe. „Dacă o persoană e bolnavă într-un sat de la voi, lumea se preocupă, tuturor le pasă." Apoi adaugă, cu o oarecare tristeţe: „În Franţa nu prea mai vezi aşa ceva".

Din anticariate, artizanate pierdute prin orăşele de provincie şi de la românii care l-au primit în casele lor, francezul a cumpărat piese de arhivă, obiecte vechi, tradiţionale, cu care vrea să creeze un muzeu de piese româneşti.

O Românie pentru Franţa

„Aceste lucruri vor rămâne în patrimoniul proiectului 100%RO şi vor servi drept referinţă pentru toţi cei care vor veni după mine", explică el. „Ca un semn al trecerii mele pe aici." Văzându-le, vor fi cuceriţi şi ei de tradiţiile româneşti şi vor vrea să facă la rândul lor ceva frumos. Philippe Guilet iubeşte o ţară care nu-i a lui, cu pasiunea căutătorilor de comori care nu pot concepe ca tezaurul pe care l-au descoperit în adâncul unei peşteri, al unui ocean sau al unui oraş plictisit de sine însuşi să rămână ascuns celorlalţi.

Chiar dacă amândoi am ocolit elegant subiectul imaginii României în afară, în special în Franţa, în final Philippe simte nevoia să-l atingă subtil. „Nu-mi place sarcasmul cu care se vorbeşte despre România", punctează el. „De asta am şi vrut ca expoziţia să se ţină la Grand Palais, pentru că asta e adevărata Românie", arată el în jur, către suportul de haine „haute couture", unde mărgeluţele tradiţionale, iile brodate şi astrahanul s-au transformat în cel mai pur lux de secol XXI.

„România va ajunge acolo unde merită, prin valoarea ei, prin ceea ce vezi aici, pe umeraşele din jurul meu", exclamă, convins, francezul. „Trebuie doar ca lumea s-o descopere." Zâmbesc şi îmi doresc mai mult decât oricând să aibă dreptate. Şi da... poate că n-ar trebui să spun asta. Chiar n-ar trebui. Dar o să o spun oricum. Închizând uşa mansardei şi lăsându-l în urmă, aşezat la acea masă brodată cu flori româneşti, Philippe mi s-a părut, cu adevărat, cel mai bogat om din România.

"România va ajunge acolo unde merită, prin valoarea ei, prin ceea ce vezi aici, pe umeraşele din jurul meu."
Philippe Guilet
director artistic al Ambasadei Franceze la Bucureşti

50 de meşteşugari din mai multe zone ale ţării au prelucrat elementele care compun colecţia lui Guilet.