Regele a murit. Trăiască noul rege al modei!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Yves Saint Laurent este istorie. Aşa a decis designerul Hedi Slimane (44 de ani) când a anunţat, săptămâna aceasta, schimbarea numelui casei de modă în Saint Laurent Paris. Dar ce înseamnă această schimbare?

„A murit regele. Trăiască regele!", pare să fie mesajul pe care îl trimite ultima decizie luată de Hedi Slimane, noul designer instalat la conducerea casei Yves Saint Laurent. Casa de modă îşi va schimba numele în Saint Laurent Paris începând din toamnă, când va fi prezentată prima colecţie semnată de designer.

Parfumul păstrează vechiul nume

Ce stă într-un nume? Multe, în termeni de ego, dar şi de bani. Pentru o casă de modă internaţională cu 83 de magazine în toată lumea şi un brand recunoscut prin prisma iniţialelor fondatorului său, noul nume reprezintă o investiţie financiară enormă în noul designer din fruntea casei.

La fel de mult cum stă în noul nume puterea incredibilă pe care o are deja radicalul Hedi Slimane. Iniţialele YSL, provenite din numele fondatorului casei care a murit în 2008, au devenit parte din cultura franceză. Sunt la fel de puternice şi recunoscute în lume precum logoul brandului Chanel, introdus de fondatoarea Coco Chanel.

Karl Lagerfeld este de 29 de ani la conducerea casei de modă şi n-a schimbat nimic din moştenirea lăsată de marea doamnă a modei. Logoul YSL a fost creat de designerul Cassandre în 1961, cu ocazia lansării brandului, şi a devenit cunoscut în toată lumea la scurt timp după, fără să sufere vreo modificare. Până acum. Decizia lui Slimane de a schimba numele, deci şi iniţialele care vor reprezenta brandul, vine ca o declaraţie puternică despre cum regimul se schimbă astăzi. În mod evident, Slimane are de gând să facă lucrurile în stilul lui şi nu altfel.

Nu sunt cunoscute încă toate datele care privesc procesul de rebranding al casei de modă. Hedi Slimane, care a mutat studioul creativ din Paris în Los Angeles, lucrează în prezent la prima sa colecţie pentru Saint Laurent Paris, dar este estimat că logoul YSL va rămâne pe anumite produse, cum ar fi parfumurile şi cosmeticele produse sub umbrela brandului.

YSL a îmbrăcat femeile în pantaloni

Mişcarea pe care o face Slimane acum este una îndrăzneaţă şi demonstrează potenţialul pe care casa îl are. În 1966, Yves Saint Laurent a fost primul creator de modă care a lansat o linie prêt-à-porter, mişcare care a fost catalogată drept revoluţionarea industriei de modă franceze. Acelaşi creator de modă a fost cel care a introdus pantalonii în ţinutele de zi ale femeilor şi primul care a folosit manechine de culoare pe podium. Slimane scandalizează universul parizian, dar şi al modei, prin această măsură, ceea ce într-un fel spune că rămâne fidel direcţiei casei de modă. Brandul s-a ridicat din mulţime tocmai pentru atitudinea non-conformistă şi refuzul faţă de convenţional.

„Este aproape imposibil ca proprietarii PPR, cei care deţin casa Yves Saint Laurent, să fi fost luaţi prin surprindere de schimbarea de nume", este de părere analistul de modă Jess Cartner-Morley, de la „The Guardian". „Într-adevăr, oamenii din industrie pun schimbarea pe seama insistenţei lui Slimane de a avea responsabilitatea creativă totală asupra imaginii brandului. Directorii PPR au ştiut atunci când i-au oferit lui Slimane controlul creativ complet că îi va costa enorm, dată fiind reputaţia acestuia de perfecţionist imbatatibil. La fel cum şi-au calculat faptul că investiţia se va întoarce înzecit", a adăugat Morley.

La numirea lui Slimane drept noul director de creaţie al casei, în primăvară, presa a catalogat gestul proprietarilor drept „o tentativă îndrăzneaţă de a readuce brandul Yves Saint Laurent în prima linie a modei". Slimane nu realizase, până atunci, o linie vestimentară pentru femei, cariera sa fiind dedicată creaţiilor pentru bărbaţi.

Slimane, ca şi Yves Saint Laurent, este un estet radical. La Dior Homme, unde a lucrat între anii 2001 şi 2007, a revoluţionat croiala masculină, a adus pe podium bărbaţii cu siluete androgine în introducerea pe piaţă a costumelor skinny, a îmbrăcat generaţii de muzicieni tineri şi actori şi a schimbat modul în care frumuseţea masculină era văzută. Dar înainte de Dior, Slimane a lucrat pentru Yves Saint Laurent, între 1997 şi 2000, unde a lansat cu succes colecţia „Black Tie", sub îndrumarea fondatorului casei. Astăzi, stă pe tronul unuia dintre cei mai mari creatori de modă din lume şi pare decis să scrie
istorie.

"Directorii PPR au ştiut atunci când i-au oferit lui Slimane controlul creativ complet că îi va costa enorm, dată fiind reputaţia acestuia de perfecţionist imbatatibil. La fel cum şi-au calculat faptul că investiţia se va întoarce înzecit.''
Jess Cartner-Morley analist de modă

info
Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite