Poliţist, acuzat că intenţiona să răpească şi să mănânce femei: "M-am gândit să o gătesc la foc mic, ca să o ţin vie mai mult timp"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţistul acuzat de aceste fapte înregistra numele femeilor, detalii precum data de naştere, înălţimea şi mărimea la sutien a acestora şi făcuse provizii de cloroform şi de frânghie, transmite The New York Times.

Gilberto Valle se afla de şase ani în cadrul poliţiei din New York, iar agenţi ai FBI au descoperit că acesta complota cu privire la  răpirea şi violarea femeilor, pe care apoi ar fi vrut să le gătească şi să le mănânce.

"Mă gândeam să îi leg corpul de un fel de aparat", i-a scris unui complice, într-un mesaj electronic interceptat de autorităţi. "Să o gătesc la foc mic, ca să o ţin vie cât mai mult timp".

Când complicele său l-a întrebat cât de mare este cuptorul poliţistului, Valle a răspuns: "Destul de mare cât să încapă una dintre aceste fete dacă îi îndoi picioarele".

Soţia poliţistului contactase autorităţile, cu puţin timp în urmă, pentru a le spune că acesta păstra şi urmărea materiale cu un conţinut deranjant pe computerul său personal. Cuplul are o fiică, în vârstă de 1 an.

Avocatul său susţine că acesta nu a comis nicio crimă. "În cel mai rău caz, e cineva care are fantezii sexuale", a explicat ea.

Cu toate acestea, un procuror federal susţine că Valle a discutat cu trei complici despre planurile sale de a comite o crimă, iar la un moment dat, a folosit chiar o maşină de-ale poliţiei pentru a urmări o femeie.

Dovezile împotriva lui cuprind mesaje, două plângeri în care se relatează cazul a două răpiri pe care acesta le plănuia şi dovezi care arată că acesta folosea bazele de date ale poliţiei pentru a face rost de informaţii cu privire la victimele vizate.

Unul dintre agenţii federali spune că se temea ca Valle să nu comită aceste crime, cu atât mai mult cu cât se întâlnise deja cu unele dintre viitoarele victime.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite