Pielea lor spune: “Nu uitaţi NICIODATĂ Holocaustul!”

Membrii familiei unui evreu din Ierusalim care a supravieţuit lagărului de la Auschwitz şi-au tatuat, în semn de respect faţă de acesta, numărul pe care naziştii i l-au imprimat acum aproape 70 de ani pentru a-l marca, atât fizic, cât şi sufleteşte, potrivit unui articol apărut în The New York Times.

Când Eli Sagir i-a arătat bunicului ei, Yosef Diamant, tatuajul proaspăt de pe antebraţul stâng, acesta s-a aplecat şi l-a sărutat, scrie The New York Times.

Domnul Diamant a avut acelaşi tatuaj, numărul 157622, imprimat pe braţ de către nazişti, la Auschwitz. Acum, domnişoara Sagir şi-a făcut unul identic, în urma unei excursii în Polonia. Gestul fetei i-a inspirat atât pe mama sa, cât şi pe fratele acesteia să procedeze la fel. Mai mult, în luna care a urmat, unchiul său i-a urmat exemplul.

"Generaţia mea nu ştie nimic despre Holocaust", spune tânăra, în vârstă de 21 de ani, care şi-a făcut tatuajul în urmă cu patru ani. "Când vorbeşti cu cineva despre asta, se poartă de parcă ar fi vorba despre exodul din Egipt: istorie antică. Am decis să îl fac pentru a-i reaminti generaţiei mele : vreau să spun povestea bunicului meu şi povestea Holocaustului. ".

Descendenţii domnului Diamant sunt printre puţinii copii şi nepoţi ai supravieţuitorilor de la Auschwitz care au decis să imortalizeze cele mai negre zile din istoria lor pe propriile trupuri. Numărul supravieţuitorilor a scăzut la aproximativ 200.000 de persoane, comparativ cu 400.000, acum mai bine de un deceniu.

Există, desigur, voci care se opun acestor practici, pe care le consideră trivializări ale simbolurilor multă vreme considerate sacre. De asemenea, dezbaterea la nivel ideologic se poartă între cei care susţin importanţa unui stat evreu încrezător în sine, capabil să prevină un viitor genocid şi între aceia care luptă pentru promovarea unui mesaj universal împotriva rasismului şi care sprijină conceptul de toleranţă.

"Am trecut de la memorie vie la memorie istorică", susţine Michael Berenbaum, profesor la Universitatea Ebraică din Los Angeles. De altfel, profesorul Berenbaum însuşi este fiul unui supravieţuitor al Holocaustului şi afirmă că, deşi "retrăirea unui fapt care le-a distrus (n.r.: evreilor) numele şi i-a transformat în numere" nu este modalitatea sa favorită de a face tranziţia de la memoria vie la cea istorică, "este cu siguranţă mai presus de alte genuri de tatuaje pe care tinerii şi le fac".

Faptul că tradiţiile evreieşti interzic tatuajele, unii supravieţuitori trăind chiar cu teama că nu vor putea fi îngropaţi în cimitirele evreieşti, face ca fenomenul să fie cu atât mai incomod pentru unii dintre ei.

Domnişoara Sagir susţine, totuşi, că acesta este şi rostul acestor tatuaje: "Este şocant să vezi numărul pe mâna unei fete foarte tinere. E foarte şocant. Şi atunci te întrebi: de ce?".

Practica tatuării a fost introdusă la Auschwitz în toamna lui 1941, aminteşte The New York Times şi la Birkenau în martie, anul următor. Acestea erau singurele lagăre care utilizau această practică şi nu se ştie încă de ce atât de mulţi oameni au fost marcaţi, unii pe piept, iar alţii pe braţul stâng.

Numai cei apţi să muncească au fost tatuaţi, astfel încât, în ciuda umilinţei suferite, numerele erau purtate cu mândrie, cu atât mai mult numerele mici, care indicau supravieţuirea în lăgăr, în ciuda iernilor aspre şi geroase.

După război, unii supravieţuitori ai Holocaustului şi-au îndepărtat tatuajele cu ajutorul operaţiilor chirurgicale sau le-au ascuns sub mânecile lungi ale hainelor. Totuşi, se cunosc şi poveşti ale unora care şi-au jucat numerele la loterie sau care le-au folosit drept parole.

Dana Doron, fiica unui supravieţuitor, a intervievat 50 de astfel de persoane pentru un nou documentar pe această temă care va avea premiera în Statele Unite luna viitoare, la Festivalul Internaţional de Film de la Chicago.

"Pentru mine, este o cicatrice", spune Doron despre număr. "Faptul că tot mai mulţi tineri aleg să îşi tatueze aceste numere este pentru mine un semn că încă purtăm cicatricile Holocaustului", adaugă ea.

În cadrul documentarului său, Doron arată că printre motivaţiile tinerilor care şi-au tatuat aceste numere se regăsesc şi : nevoia de apropiere faţă de ruda care a supravieţuit, dar şi repetarea îndemnului "Nu uitaţi niciodată".